ICCJ. Decizia nr. 30/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 30/2010

Dosar nr. 9061/1/2009

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 noiembrie 2009, petiţionarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor B.L., G.I., G.F., D.A., P.Ş., D.I., R.V., C.D., P.I. - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi E.N. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii”.

În motivarea plângerii se arată de către petiţionar că la data de 23 octombrie 2009 a înaintat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva magistraţilor menţionaţi, dar nici până în prezent plângerea sa nu a primit vreo soluţionare.

Plângerea este inadmisibilă.

Din cuprinsul acesteia rezultă că petiţionarul este practic nemulţumit de faptul că nici până în prezent parchetul nu a soluţionat plângerea pe care a adresat-o acestuia la data de 23 octombrie 2009 şi care vizează magistraţii menţionaţi.

O astfel de plângere nu poate face obiectul controlului reglementat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., aceste dispoziţii legale referindu-se la o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror.

Plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă şi prin prisma dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen.

Pe de o parte, plângerea sa nu poate fi calificată ca o plângere greşit îndreptată pentru a fi incidente dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. întrucât petiţionarul arată că o plângere formulată împotriva intimaţilor se află deja pe rolul organului judiciar competent, dar nu a fost încă soluţionată.

Pe de altă parte, sesizarea acestuia nu îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., neavând conţinutul prevăzut de alin.2 al acestui text legal.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiţionarului, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 30/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond