ICCJ. Decizia nr. 938/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 938/2010

Dosar nr. 3594/1/2010

Şedinţa publică din 1 iunie 2010

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Persoana vătămată I.R. a depus plângere la data de 23 aprilie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 370/P/2008 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G. pentru infracţiunile prev. de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 96/1998 şi art. 98 alin. (2) C. silvic şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în sumă de 300 lei, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi făptuitor sub aspectul infracţiunii prev. de art. 220 C. pen.

În prealabil sesizării Înaltei Curţi, petentul I.R. a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 370/P/2008 din 19 februarie 2010, soluţionată prin ordonanţa nr. 27/II/2/2010 din 29 martie 2010 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, prin respingere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen.

Examinând dispoziţiile legale procesuale de stabilire a instanţei competente cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, Înalta Curte constată că nu este competentă să soluţioneze plângerea petentului I.R.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, poate fi făcută la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În raport de toate criteriile legale de stabilire a competenţei materiale, competenţa de judecare a cauzei în primă instanţă care formează obiectul Dosarului nr. 370/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, revine Judecătoriei Vatra Dornei.

Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. plângerea petentului I.R., formulată împotriva ordonanţei nr. 370/P/2008 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, va fi trimisă spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 2781 alin. (1)3 C. proc. pen. trimite cauza privind pe petiţionarul I.R., la Judecătoria Vatra Dornei.

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 938/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond