ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiereanr. 1036/2011
Dosar nr. 3811/1/2011
Şedinţa publică din 13 iulie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 805 din 7 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul A.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea şi s-a contopit restul de 1542 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.542 zile închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 10 noiembrie 2009 - dosar 5506/P/2009 - s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului A.A., pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se că în data de 23 iunie 2009, inculpatul a condus pe b-dul Decebal din Oradea, autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare, fiind oprit pentru un control de rutină de către un echipaj al poliţiei rutiere, constatându-se cu prilejul cercetărilor că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Inculpatul, interogat fiind în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei.
Din conţinutul dosarului, instanţa de fond a reţinut că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză - declaraţia de recunoaştere a inculpatului care se coroborează cu declaraţiile martorului M.R. care a confirmat faptul că inculpatul a fost oprit de către un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp de conducea un autoturism Renault pe str. Eroul Necunoscut din Oradea (în continuarea Bulevardului Decebal), recunoscând în faţa agenţilor de poliţie că nu posedă permis de conducere, precum şi cu adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bihor, prin care se atestă că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule (adresa nr. 47833 din 24 iulie 2009).
Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare, în condiţiile în care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapta prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-1 infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 30 septembrie 2008 cu un rest neexecutat de 1.542 zile.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a ţinut cont de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei comise, de împrejurările in care a fost comisă fapta - inculpatul a circulat pe drumurile publice în condiţiile în care nu avea permis de conducere care să îi confirme deţinerea cunoştinţelor teoretice şi practice pentru o astfel de activitate, a condus în mun. Oradea pe străzi intens circulate, la ora de vârf, de persoana inculpatului, de atitudinea sinceră a acestuia, dar şi de starea de recidivă postcondamnatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, iar prin Decizia penală nr. 225/A/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a admis apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 805 din 07 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care a desfiinţat-o şi a descontopit pedeapsa de 1542 zile închisoare în pedepsele componente de 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză şi restul de 1542 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.
A înlăturat dispoziţia de revocare a acestui rest, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a menţinut liberarea condiţionată de sub efectul pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a avut în vedere că starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză.
S-a reţinut că încadrarea juridică este corectă, şi că la individualizarea pedepsei au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond având în vedere faptul că inculpatul a condus autoturismul pe artere intens circulate, la oră de vârf, fără a fi implicat în vreun eveniment rutier precum şi de atitudinea sinceră pe care a manifestat-o, dar şi de antecedentele sale penale.
S-a considerat că apelul inculpatului este întemeiat în ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să aplice dispoziţiile art. 61 C. pen.
Infracţiunea din prezenta cauză nu face parte din categoria celor pentru care revocarea liberării condiţionate este obligatorie în cazul comiterii acesteia până la împlinirea pedepsei anterioare. Prin urmare, instanţa a trebuit să aprecieze asupra oportunităţii revocării sau menţinerii liberării condiţionate având în vedere criteriile legale.
Astfel, potrivit acestui text de lege, dacă până la împlinirea duratei pedepsei, persoana liberată condiţionat săvârşeşte o nouă infracţiune, liberarea poate fi revocată ţinându-se seama de gravitatea faptei ulterioare. în speţă, fapta ulterioară este în mod evident mult mai puţin gravă decât cea anterioară, iar restul de pedeapsă rămas neexecutat este consistent şi mult mai mare (de aproape 4 ori mai mare) decât pedeapsa aplicată în cauză astfel încât, având în vedere disproporţia vădită dintre cele două elemente ce ar intra în contopire, apreciem că nu se impune revocarea liberării condiţionate.
Împotriva acestei decizii inculpatul A.A. a formulat recurs iar prin Decizia penală 742/R/2010 a Curţii de Apel Oradea a fost recalificată calea de atac din recurs în Contestaţie la executare, în baza dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. combinate cu prevederile art. 389 C. proc. pen. cu referire la art. 386 lit. a) C. proc. pen., declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie în anulare formulată de condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalului Bihor în dosar numărul 19374/271/2009, în favoarea Tribunalului Bihor şi s-a trimis dosarul cauzei Tribunalului Bihor spre soluţionare.
Curtea de Apel Oradea având în vedere că la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 inculpatul a înţeles să-şi recalifice calea de atac ca fiind o contestaţie în anulare, în baza art. 42 alin. (1), (2) C. proc. pen., a dispus declinarea de competenţă de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Tribunalul Bihor primind cererea de contestaţie în anulare, în urma declinării competenţei de către Curtea de Apel Oradea prin Decizia penală nr. 36/A din 2 februarie 2011 în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 C. proc. pen. şi cu referire la art. 386 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A.A. împotriva deciziei penale nr. 255/A din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor în favoarea Curţii de Apel Oradea şi în baza art. 43 C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor.
A constatat Curtea de Apel Oradea că, potrivit dispoziţiilor art. 389 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare revine instanţei de recurs cu excepţia cazului prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În speţă contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi anume nelegala sa citare, competenţa de soluţionare revine instanţei de recurs.
În examinarea conflictului negativ de competenţă de faţă Înalta Curte constată că, instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe contestatorul A.A., este Curtea de Apel Oradea deoarece, în speţă, chiar dacă nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia în anulare se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestaţia în anulare ca şi cale extraordinară de atac poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale definitive şi numai în cazurile şi condiţiile prevăzute limitativ şi expres în dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Având în vedere că în speţă nu s-a pronunţat o hotărâre în recurs, sentinţa penală rămânând definitivă în faţa instanţei de apel, acest aspect este lipsit de relevanţă şi nu poate modifica regulile de competenţă materială generală care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de recurs urmează ca prin hotărârea ce o va pronunţa să stabilească soluţia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestaţii, atunci când hotărârea a rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel, în condiţiile în care partea nu a declarat apel, ori după caz recurs.
Faţă de considerentele expuse în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili că în cauză competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A.A. revine Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A.A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2011. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
