ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheiereanr. 1037/2011

Dosar nr. 2202/314/2011

Şedinţa publică din 13 iulie 2011

Asupra cauzei penală de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava şi înregistrată sub nr. 2202/314/2011 la data de 3 martie 2011, reclamanţii P.C. şi P.R.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.M. să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra apartamentului situat în Suceava, contractat şi parţial achitat de S.M.

În motivare, reclamanţii au arătat că prin sentinţa penală nr. 509 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4055/314/2008, pârâtul a fost obligat la despăgubiri materiale în cuantum de 52016,63 lei, daune morale în cuantum de 4000 lei şi cheltuieli judiciare în sumă de 1204 lei şi că solicită înfiinţarea acestei măsuri, întrucât există riscul ca până la finalizarea procesului în dosarul nr. 4055/314/2008, acesta să-şi înstrăineze toată averea sa.

Cererea nu a fost motivată în drept, însă în dovedirea ei, reclamanţii au depus înscrisuri, respectiv, extras de pe sentinţa penală nr. 509 din 27 noiembrie 2009.

În şedinţa din Camera de Consiliu din 18 martie 2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava, având în vedere că dosarul nr. 4055/314/2008 se află pe rolul Curţii de Apel Suceava, în soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 509 din 27 noiembrie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 1482 din 18 martie 2011 a Judecătoriei Suceava a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect sechestrul asigurător formulată de reclamanţii P.C. şi P.R.M. domiciliaţi în Suceava, în contradictoriu cu pârâţii S.M. şi A.I. în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Instanţa civilă, având în vedere disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., precum şi natura şi efectele excepţiei invocate, a analizat cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu, constatând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 961 alin. (2) din Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cererile privind măsurile asigurătorii se repartizează aleatoriu, dacă nu este pe rol o judecată asupra fondului.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale din Hotărârea C.S.M. menţionată anterior, dacă există un proces pe rol în cadrul căruia partea înţelege să solicite instanţei luarea unei măsuri asigurătorii în vederea recuperării creanţei la care va fi obligat pârâtul, în speţă, inculpatul din cauza nr. 4055/314/2008, cererea de sechestru asigurător va fi soluţionată de acelaşi complet căruia i-a fost repartizat fondul cauzei.

Prin urmare, întrucât pe rolul instanţei a fost soluţionat dosarul nr. 4055/314/2008 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 509 din 27 noiembrie 2009, prin care pârâtul din cauză S.M. a fost obligat către reclamanţii P.C. şi P.R.M. la despăgubiri materiale în cuantum de 52016,63 lei, daune morale în cuantum de 4000 lei şi cheltuieli judiciare în sumă de 1204 lei, împotriva acestei sentinţe fiind declarat apel şi, în prezent şi recurs, acesta urmând a fi soluţionat de către Curtea de Apel Suceava, s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cererea de instituire a sechestrului asigurător este instanţa care urmează a soluţiona recursul declarat, iar completul va fi cel căruia îi va fi atribuită soluţionarea căii de atac împotriva sentinţei penale menţionate anterior.

În consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 20 aprilie 2011, prin rezoluţie dispunându-se şi ataşarea dosarului nr. 4055/314/2008.

Prin sentinţa penală nr. 54 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect „sechestru asigurător”, formulată de petenţii P.C. şi P.R.M., în favoarea Judecătoriei Suceava.

În baza art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre Curtea de Apel Suceava şi Judecătoria Suceava.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a constata competenţa Judecătoriei Suceava, în soluţionarea cauzei, având ca obiect „sechestru asigurător”, formulată de petenţii P.C. şi P.R.M., instanţa a constatat că litigiul penal ce a făcut obiectul dosarului nr. 4055/314/2008 al Judecătoriei Suceava a fost soluţionată definitiv prin Decizia penală nr. 383 din 18 aprilie 2011, iar în funcţie de disp. art. 281 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., art. 961 alin. (2), Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat competentă a soluţiona cauza Judecătoria Suceava.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând prezentul conflict negativ de competenţă dintre Curtea de Apel Suceava şi Judecătoria Suceava, constată a fi competentă în soluţionarea cauzei, având ca obiect „sechestru asigurător”, formulată de petenţii P.C. şi P.R.M., Judecătoria Suceava pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 961 alin. (2) din textul pentru aprobarea Regulamentului de ordinea interioară al instanţelor judecătoreşti a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cererile privind măsurile asiguratorii se repartizează aleatoriu, dacă nu este pe rol o judecată asupra fondului.

Interpretând „per a contrario” aceste dispoziţii rezultă că dacă există un proces pe rol în cadrul căruia partea înţelege să solicite instanţei luarea unei măsuri asiguratorii în vederea recuperării creanţei la care va fi obligat pârâtul, în speţă, inculpaţii din cauza nr. 4055/314/2008, cererea de sechestru asigurător va fi soluţionată de acelaşi complet, căruia i-a fost repartizat fondul cauzei.

Or, în speţă, se poate observa că la data de 18 aprilie 2011, prin decizie definitivă, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat în mod definitiv litigiul penal ce a făcut obiectul dosarului nr. 4055/314/2008 al Judecătoriei Suceava (f.11), iar la data de 20 aprilie 2011, a fost înregistrată cauza pentru soluţionarea cererii având ca obiect „sechestru asigurator” (f.1), ulterior soluţionării cauze nr. 4055/314/2008 a Judecătoriei Suceava, astfel încât la data de 20 aprilie 2011 pe rolul Curţii de Apel Suceava nu mai există nici o cauză pe rol, referitoare la dosarul nr. 4055/314/2008, motiv pentru care, în aplicarea disp. art. 281 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. şi art. 961 alin. (2) din textul pentru aprobarea Regulamentului de ordinea interioară al instanţelor judecătoreşti a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, instanţă competentă a soluţiona cererea petenţilor P.C. şi P.R.M. este Judecătoria Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenţii P.C. şi P.R.M. în favoarea Judecătoriei Suceava, instanţă căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond