ICCJ. Decizia nr. 1021/2011. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1021/2011
Dosar nr. 2431/109/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 256 din 26 iunie 2009, Tribunalul Argeş, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata M.C.N., fiica lui G. şi T., născută în judeţul Buzău, domiciliată în municipiul Bucureşti, la 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 1 an închisoare.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), b) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la o lună închisoare.
În baza art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 .
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpată pentru fapta prevăzută de art. 413 din OUG nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpata M.C.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la care se adaugă un spor de 1 an, urmând ca aceasta să execute în total 7 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b), c) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpaţii M.D., fiul lui T. şi V., născut în judeţul Teleorman, domiciliat în judeţul Giurgiu şi R.I., fiul lui N. şi E., născut în judeţul Teleorman, domiciliat în judeţul Teleorman, la câte 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la câte 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la câte 3 ani închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la câte 6 luni închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la câte 5 luni închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 279 alin. (1), raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la câte 1 an închisoare şi la pedeapsa complimentară prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c), pct. 3;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe cei doi inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 413 din OUG nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpaţii M.D. şi R.I. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care se adaugă câte un spor de 1 an, urmând ca fiecare dintre cei doi inculpaţi să execute câte 12 ani închisoare, în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul D.M., fiul lui D. şi L., născut în jud. Galaţi, domiciliat în mun. Bucureşti, la 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 26 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare;
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 luni închisoare;
În baza art. 279 alin. (1), raportat la art. 248, combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c), pct. 3.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 413 din OUG nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul D.M. să o execute pe cea mai grea, de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care a adăugat un spor de 1 an, urmând să execute în total 12 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul C.D., fiul lui A. şi P., născut în judeţul Giurgiu, domiciliat în judeţul Argeş, la 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), 2 şi 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare;
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 luni închisoare;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 413 din OUG nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.D. şi a dispus ca acesta să o execute pe cea mai grea de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care a adăugat un spor de 1 an, urmând să execute în total 12 ani închisoare în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A menţinut starea de arest a tuturor inculpaţilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 20 mai 2008 la zi, pentru inculpaţii M.C.N., C.D., R.I. şi M.D., şi începând cu data de 12 iunie 2008, la zi, pentru inculpatul D.M.
A admis în parte acţiunile civile.
A obligat pe cei cinci inculpaţi, în solidar între ei şi în solidar cu părţile responsabile civilmente SSIF R. Bucovina SA, SC D.C. SA Bucureşti şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, la plata sumei de 689.532,86 RON, reactualizată la data executării, către partea civilă O.M.G. şi la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării, către partea civilă O.D.
A constatat că părţile vătămate Ţ.L. şi G.M.D. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. a confiscat de la inculpaţi, în folosul statului, suma de 89.400 RON.
A menţinut măsura sechestrului asigurător dispus asupra sumelor de bani, cu care inculpaţii au fost prinşi în flagrant, depuse la dispoziţia organelor judiciare la BRD - Sucursala Piteşti, precum şi asupra bunurilor inculpaţilor.
A dispus anularea actelor false.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 8.000 RON cheltuieli judiciare către stat, la câte 6.899 RON către O.D. şi la câte 7.735 RON către O.M.G., cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La începutul anului 2008, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional cu intenţia de a obţine diferite sume de bani din activităţi ilegale.
La acest grup infracţional au aderat şi cei cinci inculpaţi din cauza de faţă, recunoscându-i calitatea de lider făptuitorului C.F. care, cu complicitatea unor funcţionari de la SC „D.C." SA ori de la Societăţi de Servicii şi Investiţii Financiare (denumite SSIF-uri ori brokeri), obţinea informaţii în legătură cu cetăţenii care deţineau un pachet mai mare de acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, pentru ca, ulterior, să le poată tranzacţiona fraudulos.
În general, inculpaţii se orientau la persoane în vârstă, decedate, ori plecate din ţară, adică cele care aflau greu că au fost victimele unei înşelăciuni, astfel creându-şi asigurări că nu vor fi denunţaţi organelor de urmărire penală.
După ce erau obţinute datele confidenţiale în legătură cu titlurile de valoare deţinute de unii acţionari, membrii grupului infracţional, folosindu-se de acte de identitate false, tranzacţionau acţiunile prin intermediul unor firme de brokeraj.
Banii ce rezultau din această activitate frauduloasă erau viraţi în conturi bancare special deschise de membrii grupului cu acte de identitate false, ulterior, fiind ridicaţi în numerar ori transferaţi în conturile unor societăţi comerciale pentru care aveau împuterniciri, iar în final, aceşti bani erau împărţiţi de liderul grupului, în raport de aportul fiecărui membru la comiterea faptelor.
În acest cadru general de acţiune, fiecare din cei cinci inculpaţi a avut o activitate infracţională concretă, după cum urmează:
După ce în luna februarie 2008, făptuitorul C.F. a obţinut prin metodele reţinute mai sus, datele necesare privind acţiunile deţinute de părţile vătămate, fraţii O.M.G. şi O.D., pentru tranzacţionarea ilegală a acestora, a organizat ca vânzarea să se facă prin SSIF R.B. SA Suceava, unde mai realizase astfel de vânzări, tocmai datorită superficialităţii personalului acestui broker în controlul efectuat asupra identităţii persoanelor şi autenticităţii actelor prezentate.
Astfel, liderul de grup a racolat un bărbat şi o femeie, cărora Ie-a realizat cărţi de identitate false cu datele şi CNP-urile părţilor vătămate, dar cu fotografiile delicvenţilor şi Ie-a trimis la SSIF-ul menţionat, unde au solicitat să li se întocmească actele necesare pentru vânzare, a doua zi indicând numărul conturilor bancare în care urma să se vireze banii rezultaţi din tranzacţii, respectiv la SC „S.M." SRL, cu sediul în comuna Sinteşti, judeţul Ilfov.
Deschiderea conturilor bancare la Raiffeisen Bank şi ridicarea banilor au fost făcute de inculpaţii M.C.N. (substituită pentru O.M.G.) şi D.M. (substituit pentru O.D.), cărora, de asemenea, li s-au constituit cărţi de identitate false în aceeaşi modalitate ca cea expusă anterior.
La flagrantul organizat la data de 20 mai 2008, la Agenţia Apusului a Raiffeisen Bank, s-au găsit asupra inculpatului M.D. două decupaje cu semnăturile plastografiate ale fraţilor O., care erau folosite pentru imitarea semnăturilor celor doi, fie pentru falsificarea unor documente cu ajutorul copiatorului electronic.
Acţiunile părţilor vătămate O. au fost tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, prin intermediul SSIF R.B. SA, în perioada 22 - 29 aprilie 2008, producându-le acestora un prejudiciu în sumă de 689.523,86 RON pentru O.M.G. şi 694.538,82 RON pentru O.D.
Inculpaţii M.D. şi R.I. aveau stabilită sarcina în cadrul grupului infracţional de a o transporta cu autoturismul lor pe inculpata M.C.N. sau pe ceilalţi asociaţi la comiterea faptelor penale, la bancă şi la brokeri în vederea tranzacţionării ilegale a acţiunilor. Totodată, aceştia supravegheau zona în care era amplasată agenţia bancară ori sediul SSIF pentru a se asigura că nu sunt urmăriţi de organele de poliţie.
Şi inculpatului D.M. i s-a repartizat acelaşi rol ca inculpatei M., cu atât mai mult cu cât se bucurau de multă încredere acordată de liderul grupului, astfel realizându-i-se carte de identitate falsă cu fotografia lui pe numele O.D.
În realizarea intenţiei de a vinde şi acţiunile părţii vătămate S.M.D. din Timişoara, inculpatul C.D. a realizat o carte de identitate falsă unui autor neidentificat cu fotografia sa, dar cu datele de stare civilă ale părţii vătămate, iar acesta s-a prezentat la notarul public M.S.D. din oraşul Adjud, judeţul Vrancea, unde a solicitat să i se realizeze o procură, prin care îl împuternicea pe inculpatul D.M. să tranzacţioneze pe piaţa de capital acţiunile respectivului G.M.D.
Odată obţinută procura notarială, inculpatul D.M. a dat ordin de tranzacţionare definitivă a acţiunilor la SSIF R.B. SA Suceava, la data de 01 aprilie 2008 şi a deschis cont bancar la BCR - Agenţia Titu, judeţul Dâmboviţa, la data de 3 aprilie 2008.
După ce acţiunile au fost vândute, inculpatul D.M. s-a prezentat la aceeaşi agenţie bancară pentru ridicarea în numerar a sumelor de bani rezultate, însă a fost refuzat, deşi a încercat şi a doua zi, conducerea băncii având suspiciuni asupra persoanei sale.
Faţă de refuzul ferm al reprezentanţilor respectivei agenţii, inculpatul D.M. şi învinuitul C.F. au mers la Sucursala Voluntari Ilfov a BCR, unde, folosindu-se de procura falsă, au solicitat şi obţinut sumele respective de bani.
După tranzacţionarea acţiunilor părţilor vătămate O., inculpatei M.C.N. i s-a mai realizat o nouă carte de identitate falsă, folosindu-se fotografia ei şi datele de stare civilă ale părţii vătămate Ţ.L., domiciliată în municipiul Galaţi.
Pentru tranzacţionarea ilegală a acţiunilor acesteia, învinuitul C.F. i-a trimis la data de 12 mai 2008 pe inculpaţii M.C.N., R.I. şi M.D. la punctul de lucru Piatra-Neamţ al SC „D.C." SA, localitate unde s-a deplasat şi el, dar separat de ceilalţi şi toţi patru au ţinut legătura telefonic. Acolo inculpata s-a adresat funcţionarei N.A.O. căreia i-a precizat că doreşte să-şi vândă acţiunile pentru a cumpăra nişte terenuri.
Iniţial, inculpata a menţionat funcţionarei că are acţiunile blocate la vânzare pentru că ea a cerut acest lucru unui broker din Galaţi şi a cerut relaţii în legătură cu modul în care poate realiza deblocarea. A primit explicaţiile necesare şi atunci a lăsat o cerere, formulată în numele părţii vătămate Ţ.L. prin care solicita să-i fie deblocată vânzarea acţiunilor.
La datele de 13 mai 2008 şi 16 mai 2008 inculpata a contactat-o la telefon pe martora N.A.O. şi a întrebat-o dacă i s-au deblocat acţiunile.
Această acţiune nu a putut fi dusă până la sfârşit, rămânând în stadiul de tentativă, deoarece organele în drept au intuit escrocheria şi au blocat vânzarea.
Atât înregistrările camerelor video, cât şi flagrantul organizat au dovedit acţiunile inculpaţilor, pentru fiecare în parte, stabilindu-se cu certitudine aportul fiecăruia la săvârşirea faptelor deduse judecăţii.
Chiar dacă iniţial inculpaţii au încercat să nege acuzaţiile, ulterior, faţă de probele existente, aceştia au recunoscut învinuirile aduse.
Astfel, s-a făcut dovada că inculpaţii R.I. şi M.D. au însoţit-o şi ajutat-o pe inculpata M.C.N. la SSIF R.B. SA în vederea tranzacţionării ilegale de acţiuni. De asemenea, inculpatul C.D. şi învinuitul C.F. s-au întâlnit cu inculpatul D.M. la Agenţia Apusului a Raiffeisen Bank, explicându-i acestuia că va trebui să încaseze banii din tranzacţionarea acţiunilor părţii vătămate O.D., să deschidă un cont bancar pe numele acestuia, dar cu cartea de identitate falsă pe care era aplicată fotografia sa, că va fi ajutat la producerea actelor de către inculpatul C.D., dar că va trebui să exerseze o semnătură asemănătoare cu a persoanei înşelate.
Ca urmare a înţelegerii stabilite, inculpatul C.D. s-a întâlnit cu inculpatul D.M. la agenţia menţionată la data de 23 aprilie 2008, care i-a virat din contul deschis pe numele O.D. suma de 1.000.000.000 ROL, în conturile SC „R.I."SRL, iar el i-a ridicat în numerar şi, după ce şi-a reţinut partea ce i se cuvenea, restul sumei a înmânat-o învinuitului C.F.
Ulterior, ordinele de plată în numele lui O.D., erau semnate în alb de inculpatul D.M. care le preda învinuitului C.F. iar acesta le înainta mai departe inculpatului C.D., împreună cu cartea de identitate falsă, el le preda funcţionarei bancare, iar aceasta făcea transferul bancar al banilor, urmând retragerea de către el a sumei în cash.
La data de 20 mai 2008, a procedat la fel, dar el neavând timp să se întâlnească cu inculpatul, I-a trimis pe şoferul său N.V. să-i ducă la km 30 pe Autostrada A1, intrarea spre oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, aşa cum se înţelesese la telefon.
Din modul de operare, s-a constatat că inculpaţii, împreună şi cu alte persoane, erau constituiţi într-un grup bine organizat, cu un program de acţiune prestabilit, fiecărui inculpat trasându-i-se sarcini bine definite de către liderul de grup - făptuitorul C.F. - şi, în final, fiecare primindu-şi recompensa proporţional cu munca prestată.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 413 din OUG nr. 99/2006 reţinută în sarcina unora din inculpaţi, fie ca autori, fie ca instigatori sau complici, instanţa fondului a apreciat că a fost abrogată.
La aplicarea şi individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) aplicate situaţiei de fapt şi circumstanţelor personale pentru fiecare inculpat. Pentru inculpata M.C.N., au fost reţinute circumstanţe atenuante conform dispoziţiilor art. 74 C. pen.
S-a menţinut starea de arest faţă de fiecare inculpat, instanţa fondului apreciind că subzistă motivele avute în vedere la aplicarea acestei măsuri de prevenţie.
În ceea ce priveşte acţiunile civile formulate de părţile civile O.M.G. şi O.D., prima instanţă Ie-a admis în parte în raport cu probele administrate. Pentru diferenţa de sumă solicitată de părţile civile, acestea nu au propus şi nici nu au produs probe, ci s-au rezumat la un calcul propriu.
Prima instanţă a avut în vedere faptul că inculpaţii au acţionat împreună, după un plan bine stabilit şi cu sarcini bine atribuite. În consecinţă a aplicat dispoziţiile art. 1003 C. civ. privind obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor civile.
De asemenea, luând în considerare obiectul de activitate al părţilor responsabile civilmente şi calitatea acestora de deţinători ai bunurilor depunătorilor, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. şi, în consecinţă, a obligat inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile.
A menţinut măsura sechestrului asigurător dispus asupra sumelor de bani cu care inculpaţii au fost prinşi în flagrant, depuse la dispoziţia organelor judiciare la BRD - Sucursala Piteşti, precum şi asupra bunurilor inculpaţilor, aşa cum sunt menţionate la filele 240 - 270, vol. II.
Urmare comiterii infracţiunilor de fals şi uz de fals, s-a dispus anularea actelor false menţionate în rechizitoriu, respectiv: procura notarială întocmită la notarul public M.S.D., din oraşul Adjud, judeţul Vrancea, buletinele de identitate pe numele părţilor vătămate, ordine de plată semnate în fals, foi de restituire, declaraţii privind identificarea beneficiului real, formulare pentru justificarea sumelor ridicate, acte pentru demararea tranzacţiilor acţiunilor.
B. Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M., părţile civile O.D., O.M.G. şi părţile responsabile civilmente Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Bucureşti, SC D.C. SA Piatra-Neamţ, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a criticat sentinţa pentru aplicarea greşită a pedepsei complementare faţă de inculpaţii M.D., R.I. şi D.M., instanţa trebuind să dispună în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 şi dispoziţiile art. 279 alin. (1) din lege; confiscarea specială în folosul statului trebuia realizată în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., cu indicarea sumei supuse confiscării pentru fiecare inculpat în parte; greşita obligare, în solidar, la plata despăgubirilor cu inculpaţii a Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare şi a SC D. SA Bucureşti, deoarece nu sunt realizate condiţiile prevăzute de lege; pedepsele aplicate inculpatei M.C.N. sunt greşit individualizate, cuantumul acestora fiind prea mic.
Părţile civile au criticat sentinţa pentru modul greşit în care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor civile, respectiv valoarea dividendelor neîncasată pentru anii 2007 şi 2008. Au motivat că instanţa a avut în vedere numai prejudiciul suferit la data producerii infracţiunii şi nu a luat în considerare beneficiul nerealizat de către fiecare parte civilă, apreciind totodată că numita Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu şi-a exercitat obligaţia de a lua măsurile necesare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 297/2004 privind prevenirea săvârşirii unor astfel de infracţiuni. În raport de dispoziţiile legale au considerat că aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Părţile responsabile civilmente au criticat hotărârea primei instanţe pentru că, în mod greşit, s-a reţinut că au această calitate şi, în consecinţă, au fost obligate în solidar la despăgubiri civile împreună cu inculpaţii.
Inculpaţii au criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita reţinere a constituirii lor într-un grup infracţional organizat potrivit Legii nr. 39/2003, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. O altă critică a avizat greşita reţinere a săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., considerând că această faptă nu a fost săvârşită de către inculpatul R.I. Inculpaţii au mai criticat hotărârea primei instanţe şi pentru greşita individualizare a sancţiunilor penale aplicate, solicitând să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante şi, pe cale de consecinţă, să se aplice dispoziţiile art. 861 C. pen., cu micşorarea cuantumului pedepselor. Inculpaţii au criticat sentinţa şi pentru modul în care a fost soluţionată latura civilă, inculpata M.C.N. considerând că în mod greşit a fost obligată în solidar cu inculpaţii la plata întregii sume către părţile civile, fără să se aibă în vedere contribuţia fiecărui inculpat la activitatea infracţională.
Prin Decizia penală nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Bucureşti, de SC D.C. Bucureşti şi de SSIF R.B. SA Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 256 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş care a fost desfiinţată în parte în sensul următor:
S-a aplicat inculpaţilor M.D., R.I. şi D.M. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea 297/2004.
S-a schimbat temeiul confiscării în art. 118 lit. e) C. pen. şi s-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 17.880 RON, prin obligarea la plata acesteia către stat.
S-a înlăturat obligarea în solidar a apelanţilor Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Bucureşti, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava cu inculpaţii la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării către partea civilă O.D. şi la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării către partea civilă O.M.G.
S-a constatat că aceste apelante nu au calitate de părţi responsabile civilmente în cauză.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M. şi de părţile civile O.D. şi O.M.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a menţinut arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M. şi s-a dedus în continuare prevenţia de la data pronunţării sentinţei.
A fost obligat fiecare dintre apelanţii inculpaţi şi apelantele părţi civile la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt precum şi vinovăţia inculpaţilor la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată au fost corect reţinute de către prima instanţă, din probele administrate în cauză rezultând că inculpaţii M.N., C.D., R.I., D.M. şi M.D. au aderat şi acţionat în cadrul unui grup infracţional, având roluri şi sarcini bine stabilite în vederea tranzacţionării ilegale cu acte false a unor acţiuni cu valoare comercială. în acest fel au fost tranzacţionate ilegal acţiunile părţilor vătămate şi civile O.D., OG, G.D. şi Ţ.L., producându-se acestora un prejudiciu total de 1.473.471,68 RON. Ca atare, a constatat nefondat motivul de apel vizând schimbarea încadrării juridice din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 323 C. pen.
A considerat însă întemeiat apelul declarat de parchet privind aplicarea pedepsei accesorii pentru inculpaţii M.D., R.I. şi D.M., aşa cum este prevăzută de dispoziţiile art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, precum şi motivul de apel privind temeiul juridic al confiscării sumei de 17.880 RON de la inculpaţi. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi dacă nu servesc la despăgubirea acesteia. De asemenea, confiscarea specială vizează, în concret, sume determinate de la fiecare inculpat implicat în această cauză.
În legătură cu latura civilă a cauzei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect cuantumul prejudiciului şi, totodată, sumele la care inculpaţii au fost obligaţi la plată către părţile civile constituite în această cauză. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi posibilitatea reparării în natură a prejudiciului, respectiv prin restituirea titlurilor de valoare care au aparţinut părţilor civile şi care au format obiectul activităţii infracţionale a inculpaţilor.
A apreciat neîntemeiată critica părţilor civile privind omisiunea obligării şi la beneficiul nerealizat, întrucât în mod corect prima instanţă a stabilit prejudiciul şi a obligat inculpaţii la plata despăgubirilor către părţile civile având în vedere cuantumul prejudiciului la data producerii infracţiunii. A arătat că nu se putea lua în considerare valoarea acţiunilor la o altă dată decât la aceea a producerii infracţiunii, deoarece aceste titluri de valoare pot fi evaluate diferit în funcţie de tranzacţiile bursiere ale momentului. Totodată, nu se putea stabili un beneficiu nerealizat de către fiecare parte civilă, pentru că nu se putea anticipa cursul bursier al acţiunilor tranzacţionate la o dată ulterioară. De altfel, instanţa a avut în vedere şi eventualul beneficiu nerealizat, deoarece inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri către părţile civile cu menţiunea că suma va fi reactualizată la data executării efective. A apreciat că nu prezintă relevanţă juridică, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, susţinerea părţilor civile că aceste acţiuni reprezentau un mijloc de economisire şi nu aveau intenţia de a le vinde.
În ceea ce priveşte calitatea de părţi responsabile civilmente a apelantelor Comisia Naţională a Valorilor Mobilare Bucureşti, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava, instanţa de apel a constatat că un subiect de drept poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente într-o cauză penală numai în condiţiile prevăzute de lege, respectiv dispoziţiile art. 1000 C. civ. sau ale unor dispoziţii normative speciale. În această privinţă, nu prezintă nicio relevanţă juridică susţinerile părţilor civile, potrivit cărora Comisia Naţională a Valorilor Mobilare Bucureşti nu şi-a exercitat obligaţiile prevăzute de lege privind retragerea autorizării de funcţionare pe piaţa de capital şi, în general, susţinerea că nu a luat măsurile ferme impuse de Legea nr. 297/2001, pentru a împiedica şi preveni ca angajaţii săi să faciliteze tranzacţionarea ilegală pe piaţa de capital a acţiunilor părţilor civile. Chiar dacă se constată aceste nereguli în activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobilare sau în activitatea altor părţi considerate a fi responsabile civilmente în această cauză, nu se poate susţine, din punct de vedere juridic, că acestea răspund solidar, împreună cu inculpaţii, pentru acoperirea prejudiciului produs prin activitatea infracţională a apelanţilor inculpaţi părţilor civile. Este posibil ca neregulile din activitatea administrativă a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi, eventual, a celorlalte apelante menţionate mai sus, să fi fost un factor de favorizare a activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpaţi, însă o astfel de situaţie nu poate constitui un temei juridic pentru a se angaja răspunderea civilă solidară a acestora cu inculpaţii, deoarece nu se încadrează în cazurile prev. de dispoziţiile art. 1000 C. civ.
În concret, raporturile existente între inculpaţi şi apelantele Comisia Naţională a Valorilor Mobilare Bucureşti, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava nu se înscriu în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 1000 C. civ., în baza căruia se poate justifica angajarea unei astfel de răspunderi civile solidare. Totodată, nu există alte reglementări în materie speciale care să justifice răspunderea solidară a apelantelor cu inculpaţii, pentru acoperirea prejudiciului produs părţilor civile. Ca atare, instanţa de apel a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că Comisia Naţională a Valorilor Mobilare Bucureşti, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava au calitatea de părţi responsabile civilmente în cauză şi, pe cale de consecinţă, a înlăturat obligarea acestora, în solidar cu inculpaţii, la plata despăgubirilor către părţile civile.
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile O.D. şi O.M.G., partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti, precum şi inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M. pentru motivele prezentate în scris şi expuse oral, astfel cum sunt redate detaliat în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de casare invocate, prev. de art. 3859 pct. 3, 5, 9, 10, 17, 172, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
I. Referitor la recursurile inculpaţilor, acestea sunt nefondate. Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, inculpaţii necontenstând de altfel comiterea faptelor, ci doar parţial încadrarea juridică a acestora. Astfel, una dintre criticile comune recursurilor formulate de inculpaţi vizează greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât inculpaţii nu se cunoşteau între ei şi nu au avut iniţiativa constituirii grupului, susţinând că participaţia la săvârşirea faptei a avut un caracter ocazional, situaţie în care încadrarea corectă este cea prev. de art. 8 Legea nr. 39/2003 sau de art. 323 C. pen. Sub acest aspect, Înalta Curte, prin prisma propriului examen, constată că materialul probator aflat la dosarul cauzei relevă că deşi nu au avut iniţiativa constituirii grupului - acesta fiind iniţiat şi constituit de către C.F., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei -, inculpaţii M.N., C.D., R.I., D.M. şi M.D. au aderat şi acţionat în cadrul grupului infracţional organizat, fiecare având roluri şi sarcini bine stabilite în vederea tranzacţionării ilegale cu acte false a unor acţiuni cu valoare comercială (inculpaţii M.N. şi D.M. au folosit cărţi de identitate false pentru a se putea substitui părţilor vătămate în vederea valorificării acţiunilor acestora, dând ordine de tranzacţionare în acest sens, şi au ridicat banii obţinuţi în mod fraudulos; inculpaţii M.D. şi R.I. au păstrat cărţile de identitate false, i-au determinat pe inculpaţii M.N. şi D.M. să le folosească pentru deschiderea de conturi bancare cu acte false pentru ridicarea banilor rezultaţi din tranzacţii ilegale şi au asigurat supravegherea zonei în timpul folosirii acestor documente; inculpatul C.D. l-a determinat pe inculpatul D.M. să folosească o carte de identitate falsă cu scopul de a produce transferuri băneşti din contul deschis pe numele părţii civile O.D. în conturile firmei la care era împuternicit şi totodată a făcut menţiuni false în actele bancare pentru justificarea banilor ridicaţi). Ca atare, nu poate fi primită apărarea inculpaţilor în sensul că grupul a fost format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, că nu a avut continuitate sau că nu aveau roluri prestabilite, atâta vreme cât activitatea s-a derulat în timp, plecând de la obţinerea datelor de identificare a titlurilor de valoare şi a acţionarilor acestora, continuând cu confecţionarea actelor de identitate cu numele real al acţionarilor dar cu fizionomia inculpaţilor M.N. şi D.M., cu deschiderea unor conturi bancare de către aceştia pe baza actelor de identitate falsificate şi apoi cu ridicarea banilor din aceste conturi, în numerar sau transferarea în alte conturi, de unde erau ridicaţi de alţi coinculpaţi. Aşadar, fiind întrunite cerinţele grupului infracţional organizat, aşa cum sunt prev. de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, inculpaţii aderând şi, respectiv, sprijinind activitatea grupului infracţional organizat constituit de făptuitorul C.F., neavând relevanţă împrejurarea că nu toţi membrii grupului se cunoşteau între ei, dimpotrivă această strategie a fost gândită special de liderul grupului pentru ca, în ipoteza prinderii unora dintre membrii grupului, ceilalţi să nu poate fi identificaţi prea uşor.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neparticiparea la soluţionarea cauzei în fond şi în apel a unui procuror specializat din structura DIICOT - privită ca o compunere nelegală a instanţei de către apărarea inculpatului R. şi ca o lipsă a participării procurorului de către apărarea inculpatei M. - Înalta Curte constată că participarea procurorului din structura DIICOT la şedinţele de judecată nu este obligatorie ci facultativă, legea permiţând participarea procurorului specializat la şedinţele de judecată atunci când se apreciază că prezenţa este necesară raportat la complexitatea cauzei. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism „Procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct".
Cum la şedinţele de judecată au participat procurori de la parchetele corespunzătoare instanţelor care au soluţionat cauza în fond şi apel, nu se poate vorbi despre o reprezentare necorespunzătoare a parchetului în instanţă care să echivaleze cu lipsa procurorului. Ca atare, nu suntem în prezenţa unei nulităţi absolute, dintre cele prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar pentru a pune în discuţie o eventuală nulitate relativă, inculpaţii nu au arătat în ce mod au fost afectate interesele lor procesuale de lipsa procurorului DIICOT şi, respectiv, prezenţa unui procuror de la unităţile de parchet corespunzătoare instanţelor care au soluţionat cauza în fond şi apel.
Referitor la solicitarea de achitare formulată de inculpatul R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Înalta Curte constată că susţinerea acestuia în sensul că i-a însoţit pe inculpaţii M. şi M. doar în calitate de şofer şi că nu a beneficiat de alt folos în afara sumei de 200 RON, este contrazisă de materialul probator aflat la dosarul cauzei. Pe baza unei analize coroborate a probatoriului, instanţa de fond a stabilit în mod corect că inculpatul R.I., alături de M.D., avea sarcina în cadrul grupului infracţional de a ţine în păstrare cărţile de identitate falsificate, de a-i determina pe inculpaţii M.N. şi D.M. să le folosească pentru deschiderea de conturi bancare, precum şi pentru producerea actelor necesare ridicării banilor rezultaţi din tranzacţiile ilegale; totodată, cei doi inculpaţi aveau rolul de a prelua actele false după folosire şi de a o transporta cu autoturismul lor pe inculpata M.C.N. sau pe ceilalţi asociaţi la bancă şi la brokeri în vederea tranzacţionării ilegale a acţiunilor şi, totodată, să supravegheze zona în care era amplasată agenţia bancară ori sediul SSIF pentru a se asigura că nu sunt urmăriţi de organele de poliţie. Mai mult, din actele dosarului reiese că, la data de 16 mai 2008, inculpatul R.I. a mers la sediul SSIF R.B. SA Suceava pentru a preda confirmările tranzacţiilor realizate până la 9 mai 2008, susţinând că a fost trimis în acest scop de părţile civile O., fapt probat cu declaraţia martorului F.D.C., procesul-verbal de constatate şi planşa fotografică anexă; de asemenea, asupra inculpatului a fost găsită o carte de vizită a SC F. SRL - Servicii de fax intern şi internaţional, de unde membrii grupării transmiteau faxuri către bănci sau SSIF-uri, toate acestea demonstrând fără dubiu că inculpatul R.I. a desfăşurat activităţi ce au concurat la realizarea laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, iar folosul realizat urmare comiterii faptei de către fiecare inculpat nu prezintă relevanţă pentru încadrarea juridică. De asemenea, nu este întemeiată critica formulată de acelaşi inculpat în sensul că nu s-a stabilit care este prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în parte, atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, prin faptele lor conjugate, inculpaţii au contribuit la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în forma continuată, în acest caz prejudiciul stabilindu-se prin însumarea prejudiciilor cauzate fiecărei părţi vătămate.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte constată critica comună a inculpaţilor vizând individualizarea judiciară a pedepselor, ca nefondată. Astfel, Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpaţi dar şi de circumstanţele personale ale acestora.
Inculpata M., deşi a avut o contribuţie importantă la săvârşirea faptelor, a beneficiat de aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, iar o nouă reducere nu este justificată de gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora şi gradul de pericol social concret.
În ceea ce priveşte ceilalţi inculpaţi, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere a faptelor sau situaţia familială nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., întrucât, pe de o parte, lipsa antecedentelor penală invocată de inculpaţi nu echivalează cu o conduită bună înainte de săvârşirea faptei, iar pe de altă parte, atitudinea de recunoaştere a faptei nu atrage automat reţinerea circumstanţei atenuante prev. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ci poate fi avută în vedere la dozarea pedepsei, aşa cum este cazul în speţă, pedepsele fiind orientate spre minimul social prevăzut de lege; totodată, Curtea constată că, în afara situaţiei familiale, inculpaţii nu au relevat alte împrejurări care să capete valenţe ca şi circumstanţe atenuante.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor, Curtea constată că în raport de cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de fond şi menţinute în apel, apreciate ca just dimensionate, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 81 sau 861 C. pen., nefiind îndeplinită condiţia referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, de cel mult 2, respectiv, 3 ani închisoare (în cazul concursului de infracţiuni).
Prin raportare la condiţiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost just dimensionate şi sunt apte să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpaţi privind greşita individualizare a pedepselor, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedepsele privative de libertate, în cuantum de 7 şi, respectiv, 12 ani închisoare asigură realizarea funcţiilor educativă şi de exemplaritate cerute de lege.
În consecinţă, pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţi, iar conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) aceştia vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II. Referitor la recursurile părţilor civile O.D. şi O.M.G., acestea au criticat în esenţă Decizia instanţei de apel pentru absenţa unei motivări adecvate, contradictorii - ceea ce echivalează cu lipsa unei motivări; nepronunţarea pe o cerere esenţială pentru părţile civile, respectiv prejudiciul moral suferit de acestea, precum şi asupra probei cu expertiza tehnică judiciară pentru evaluarea prejudiciului; greşita aplicare a legii prin înlăturarea solidarităţii inculpaţilor cu CNVM, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava, fără a se observa că solidaritatea nu decurge din dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. ci din normele referitoare la responsabilitatea pentru paza lucrului, în condiţiile reglementate de art. 1000 alin. (1) teza a II-a C. civ.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a motivat în mod pertinent că prejudiciul la care se raportează instanţa este în cuantumul corespunzător valorii acţiunilor de la data săvârşirii infracţiunii, deoarece un alt criteriu de stabilire a prejudiciului în cazul acestor titluri de valoare ar conduce la variabile, în funcţie de evoluţia pieţei bursiere, ce nu pot fi cuantificate ca şi prejudiciu cert nerealizat. Nu se poate susţine că motivarea instanţei de apel este contradictorie, ci mai degrabă referirea acesteia la eventualul beneficiu nerealizat s-a făcut în termeni neadecvaţi, dispoziţia de obligare la actualizarea despăgubirilor la data executării efective fiind însă corectă.
Referitor la neacordarea daunelor morale solicitate în faţa primei instanţe, respectiv nepronunţarea pe acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că această instanţă a motivat acordarea doar în parte a despăgubirilor civile, justificat de împrejurarea că pentru diferenţa neacordată părţile civile nu au solicitat şi nu au propus probe, ci s-au rezumat la un calcul propriu (în civil sarcina probei revine reclamantului). În ceea ce priveşte revenirea instanţei de apel asupra probei cu expertiza contabilă încuviinţată la cererea inculpaţilor şi a părţilor civile la termenul din 9 martie 2010 Înalta Curte constată că aceasta a fost justificată de pasivitatea părţilor care au propus această probă dar care, la mai multe termene, nu au depus onorariul provizoriu pentru plata expertului. Având în vedere şi necesitatea asigurării celerităţii soluţionării cauzei, la 21 septembrie 2010, instanţa de apel a revenit asupra probei cu expertiza contabilă, constatând că, deşi expertul a efectuat lucrarea, aceasta nu a fost depusă întrucât inculpaţii nu au achitat onorariul.
Dincolo de cele reţinute în încheierea instanţei de apel, Înalta Curte constată că proba respectivă a fost solicitată în mod insistent de părţile civile la mai multe termene (inculpaţii propunând aceeaşi probă la termenul la care s-a şi încuviinţat), iar obiectivele stabilite erau de natură a satisface în primul rând interesele procesuale ale părţilor civile, astfel încât poziţia ulterioară a acestora, de a critica tergiversarea cauzei ca urmare a neplăţii onorariului de către inculpaţi, respectiv revenirea instanţei de apel asupra probei, este discutabilă sub aspectul bunei-credinţe cu care îşi exercită drepturile procesuale. Nimic nu împiedica părţile civile de a achita onorariul provizoriu pentru ca expertul să depună raportul de expertiză contabilă, raport ce era de natură a răspunde la chestiunile considerate ca nerezolvate de către respectivele părţi.
Ca atare, critica privind nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale pentru părţi sau cu privire la lipsa rolului activ al instanţei de apel este neîntemeiată.
Sub aspectul aprecierii existentei solidarităţii inculpaţilor cu CNVM, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava, Înalta Curte constată că soluţia dispusă de instanţa de apel, în sensul înlăturării acesteia, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie. Astfel, raporturile existente între inculpaţi şi intimatele Comisia Naţională a Valorilor Mobilare Bucureşti, SC D.C. Bucureşti şi SSIF R.B. SA Suceava nu se înscriu în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., în baza căruia s-ar putea justifica angajarea răspunderii civile solidare, niciunul dintre inculpaţi neavând calitatea de angajat sau fost angajat al intimatelor; pe de altă parte, nu există alte reglementări speciale care să justifice răspunderea solidară a intimatelor cu inculpaţii, în vederea acoperirii prejudiciului produs părţilor civile, eventuala culpă a intimatelor - constând în deficienţe în activitatea acestora -, fiind de natură a atrage doar o răspundere pentru fapta proprie, în condiţiile legii civile. De asemenea, împrejurarea că, într-un alt Dosar (2320/109/2009 al Tribunalului Argeş), foşti angajaţi ai SC D.C. Bucureşti şi-au recunoscut vinovăţia în sensul că au furnizat informaţii confidenţiale despre deţinătorii de acţiuni, nu este de natură a atrage răspunderea solidară a acestei societăţi cu inculpaţii din prezenta cauză, atâta vreme cât în speţa de faţă nu s-a stabilit pe bază de probe dacă acei făptuitori au avut legături cu inculpaţii, respectiv dacă au conlucrat în vederea săvârşirii faptelor deduse judecăţii.
Pe de altă parte, construcţia juridică întemeiată pe dispoziţiile art. 1000 alin. (1) teza a II-a C. civ. referitoare la responsabilitatea pentru paza lucrului, susţinută de recurentele părţi civile, nu este viabilă, nefiind realizată cerinţa ca prejudiciul să se fi produs în mod obiectiv şi necesar prin fapta lucrului.
Ca atare, sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente, a căror analiză nu va mai fi reluată, astfel că recursurile părţilor civile sunt nefondate şi urmează să fie respinse.
III. Recursul declarat de recurenta - parte responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti este întemeiat în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a obliga părţile civile la plata cheltuielilor judiciare către recurentă, în condiţiile în care a constatat că aceasta nu are calitatea de parte responsabilă civilmente şi a înlăturat solidaritatea pasivă cu inculpaţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., în toate celelalte cazuri decât achitarea, restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile, respectiv dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că Ie-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Cum părţile civile O.D. şi O.M.G. au ocazionat cheltuielile efectuate de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti în prezenta cauză, prin solicitarea de introducere în cauză în această calitate, formulată în faţa instanţei de fond - chiar dacă a fost formulată cu bună-credinţă -, Înalta Curte, văzând şi dispoziţiilor sus-menţionate, va obliga părţile civile la plata către recurentă a cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta, în măsura în care au fost dovedite. Această obligaţie va fi însă limitată la o sumă rezonabilă, de câte 1.500 RON, care să acopere onorariul de avocat, în raport şi de nivelul şi complexitatea prestaţiei avocaţiale asigurată în cauză, având în vedere şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi faptul că societatea de avocatură care a asigurat apărarea recurentei -părţi responsabile civilmente a depus o serie de facturi ce cuprind multiple ore de consultaţie - aferente unui abonament -, precum şi deplasări care, în lipsa unor explicaţii concrete, nu rezultă a fi efectuate exclusiv în legătură cu prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA BUCUREŞTI, va casa, în parte, Decizia recurată şi sentinţa penală a primei instanţe numai în ceea ce priveşte omisiunea obligării părţilor civile O.D. şi O.M.G. la plata cheltuielilor judiciare către această parte responsabilă civilmente, iar rejudecând, va obliga părţile civile la plata sumei de câte 1.500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales, redus prin apreciere, în fond şi apel.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile formulate de părţile civile şi inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M., iar conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, aceşti recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi pentru inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, Decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 256 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Argeş, numai în ceea ce priveşte omisiunea obligării părţilor civile O.D. şi O.M.G. la plata cheltuielilor judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti.
Rejudecând, obligă părţile civile O.D. şi O.M.G. la plata sumelor de câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti, reprezentând onorariul apărătorului ales, redus prin apreciere, în fond şi apel.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile O.D. şi O.M.G. şi inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi D.M., împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor M.C.N., M.D., C.D. şi R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 mai 2008 la 16 martie 2011, iar pentru inculpatul D.M. de la 12 iunie 2008 la 16 martie 2011.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat R.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi M.C.N., M.D., C.D. şi D.M. la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2011. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Penal → |
|---|
