ICCJ. Decizia nr. 1103/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1103/2011
Dosar nr. 1320.1/57/2010
Şedinţa publică din data de 21 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 148/2010 din data de 02 Decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 26 august 2010 în Dosarul nr. 235/P/2010.
În baza art. 192 (2) C. proc. pen., a obligat petiţionarul să plătească statului suma de 160 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia adoptată la data de 26 august 2010 în Dosar nr. 235/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen.
S-a apreciat că fapta numitului C.I.S. de a formulat la data de 1 iunie 2009 plângere penală împotriva petentului I.I. pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. (Dosar nr. 407/P/2009 al Judecătoriei Orăştie) nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
De asemenea, prin rezoluţia emisă la 13 septembrie 2010 în Dosar nr. 695/II/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionarul I.I. împotriva rezoluţiei sus arătate.
Împotriva acestor rezoluţii petentul a formulat plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
A reţinut instanţa de fond că în cauză nu există date sau elemente minime din care să reiasă săvârşirea de către intimat a infracţiunii de denunţare calomnioasă, având în vedere că simplul demers procesual iniţiat de către intimat, în calitate de avocat al fostei soţii a petiţionarului, demers realizat ca o reacţie la anumite afirmaţii făcute de către petiţionar cu privire la activitatea intimatului, nu poate reprezenta un motiv suficient pentru a angaja răspunderea penală sub aspectul infracţiunii prev. de art. 259 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul I.I. invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 2 decembrie 2010, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă.
În această situaţie, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul petent I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 148/2010 din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1086/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1105/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
---|