ICCJ. Decizia nr. 1043/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1043/2011
Dosar nr. 1132/42/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 191 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.C. împotriva Rezoluţiei nr. 562/P/2010 din 09 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 1301/11/2010 din 29 octombrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinând rezoluţiile atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că rezoluţiile atacate sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa unor date şi indicii temeinice care să confirme acuzaţiile că judecătorul, care a făcut parte din completul de judecată investit cu soluţionarea dosarului civil nr. 2909/232/2007 al Tribunalului Dâmboviţa, ar fi comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, hotărârea judecătorească pronunţată de acesta în dezlegarea respectivei cauze nu poate fi cenzurată decât în căile de atac exercitate potrivit legii. S-a mai arătat că, în condiţiile art. 124 din Constituţia României, judecătorul este independent în înfăptuirea actului de justiţie, iar cel care se consideră vătămat într-un drept al său de soluţia dată are la îndemână căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitorului împotriva căruia a formulat plângere penală.
La termenul din 17 martie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căi de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul L.C. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi, Înalta Curte constată că împotriva hotărârilor pronunţate începând cu 25 noiembrie 2010, dată la care a intrat în vigoare "legea micii reforme" nu se mai pot exercita căile de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, decât în măsura în care sunt reglementate şi sub imperiul noului act normativ. O altă interpretare ar lipsi de conţinut raţiunile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 202/2010, respectiv implementarea unor măsuri de natură a accelera soluţionarea proceselor, atât a celor aflate în curs de judecare cât şi a cauzelor cu care instanţele ar fi sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi.
În speţă, hotărârea primei instanţei a fost pronunţată la 15 decembrie 2010, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, iar potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei atacate este definitivă.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de petentul L.C.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar L.C. împotriva sentinţei penale nr. 191 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1038/2011. Penal. Revocarea suspendării... | ICCJ. Decizia nr. 1050/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
