ICCJ. Decizia nr. 1134/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1134/2011
Dosar nr.2388/1/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, a dispus următoarele:
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.) şi B.P. privind revocarea măsurii arestării preventive.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.F., instanţa a reţinut că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, acestea rezultând din miza ridicată a procesului penal declanşat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea serioasă a activităţii O.C.P.I. Timişoara, a două birouri notariale şi a două părţi civile persoane juridice), lipsa garanţiilor că desfăşurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârşirea faptelor penale reţinute în sarcina sa - uşurinţa cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârşit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.).
Asupra stării de arest a inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P., instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:
1) S.I., fost C., zis "I.", pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.; art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 din C. pen..
2) K.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 din C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 din C. pen.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor trei inculpaţi instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menţinerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Din coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală şi temeinică: existenţa unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârşit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani; existenţa unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În speţă, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziţii de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile şi ştampilele aparent ca aparţinând Primarului Municipiului Timişoara, şi a documentaţiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reuşit intabularea dispoziţiei de restituire şi apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziţia de restituire falsă din 4 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de tentativă.
Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaţilor rezultă din natura şi gravitatea faptelor imputate (pentru inculpatul S., fost C. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; pentru inculpatul K. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută actul de sesizare (inclusiv al inculpaţilor), nivelul prejudiciului (care a atras şi încadrarea juridică a faptei de înşelăciune), rezonanţa socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracţiuni de către un număr mare de persoane.
Referitor la problemele de sănătate ale inculpatului K.F. invocate, s-a reţinut că acestea nu constituie un impediment pentru menţinerea arestării preventive, întrucât la dosar nu există dovezi în sensul că acesta ar suferi de afecţiuni care l-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenţie preventivă.
În privinţa termenului rezonabil al duratei arestării preventive, s-a reţinut că acest caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Aşa cum se desprinde şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie avute în vedere şi alte criterii, cum ar fi miza procesului şi complexitatea cauzei. În speţă, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare şi complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată şi al faptelor imputate), comportamentul procesual al părţilor (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, unul din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluţionării cererii de abţinere a aceluiaşi judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare), precum şi miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii fiind mari).
Faţă de cele arătate, s-a considerat că lăsarea inculpaţilor în libertate ar încuraja săvârşirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanţei atât de către inculpaţi, cât şi de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacţie corespunzătoare a autorităţilor.
Pentru aceleaşi considerente care vizează menţinerea arestării preventive s-a apreciat că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de cei trei inculpaţi ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii S.I. şi K.F., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Inculpatul S.I. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, precizând că recursul său vizează doar dispoziţia de menţinere a arestării preventive.
Inculpatul K.F. a solicitat casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru inculpatul S.I. şi, respectiv, de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, pentru inculpatul K., fapte pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi modalitatea de comitere a faptelor săvârşite în concurs (există indicii temeinice că, împreună cu alţi făptuitori, în perioada ianuarie 2006 - februarie 2008, s-au constituit într-o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, pentru restituirea frauduloasă a unor imobile, activitate infracţională în care au fost angrenaţi funcţionari şi notari publici), care au lezat mai multe valori sociale, privind încrederea cetăţenilor în funcţionarii statului chemaţi să asigure legalitatea circuitului civil al imobilelor şi a dreptului de proprietate asupra acestora, cât şi din urmările produse.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa inculpaţilor, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
În ce priveşte termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual şi la complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al făptuitorilor, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa organelor judiciare.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale au oferit indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile inculpaţilor S. (fost C.) I. şi K.F. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S. (fost C.) I. şi K.F. împotriva încheierii din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1101.1/59/2010.
Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat S. (fost C.) I. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1063/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1170/2011. Penal → |
|---|
