ICCJ. Decizia nr. 1146/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1146/2011
Dosar nr. 10529/1/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 213 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa a fost condamnat inculpatul V.S.C. la 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
În baza disp. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-au dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 6 martie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul P.V.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., respingându-se ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în cea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) şi i) C. pen.
În baza disp. art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de o zi din 6 martie 2009.
În latură civilă s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile T.M. şi în baza disp. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul V.S.C. a fost obligat la plata către părţile civile T.M. şi T.E.M. a câte 7.500 RON cu titlu de daune morale.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea părţilor civile T.M. şi T.E.M. privind acordarea despăgubirilor materiale.
În baza disp. art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părţile civile T.M. şi T.E.M. a toporului utilizat de către inculpatul V.S.C. la săvârşirea faptei, precum şi a cutiilor camerei video şi a pistolului cu gaze, sustrase de către inculpaţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 21 - 22 februarie 2009, cei doi inculpaţi au luat hotărârea de a sustrage bunuri din gospodăria victimei T.V.P., cunoscând că aceasta locuieşte singură şi deţine diferite bunuri.
În baza acestei hotărâri după ce au trecut pe la discoteca din localitate, în apropierea orei 00,00, inculpaţii au ajuns în dreptul imobilului victimei, au escaladat gardul împrejmuitor prin partea din faţă, după care au intra pe o portiţă metalică care nu era asigurată, ajungând într-o zonă în care se aflau dependinţele, au observat că una dintre ferestrele locuinţei era luminată.
Cei doi inculpaţi au fost simţiţi de câinii proprietarului, care au început să latre, moment în care victima a aprins becul de afară şi a ieşit din casă, îndreptându-se spre porţile de acces în curte.
Inculpaţii au intrat în casă pe uşa rămasă deschisă şi au mers în camera din faţă, unde se aflau depozitate bunuri şi corpuri de mobilier, ascunzându-se în spatele unui corp de mobilă cu gândul că victima când va reveni în casă va adormi şi astfel vor sustrage bunuri.
Victima a revenit în imobil, fiind urmată de câinele care mirosise că se află cineva străin în casă, s-a îndreptat spre sufragerie, având într-una din mâini o toporişcă şi în cealaltă o lanternă. Când a ajuns în dreptul corpului de mobilier, în spatele căruia se ascundeau inculpaţii, P. stând în spatele inculpatului V., aceasta a fost lovită cu pumnii în zona capului de inculpatul V. şi din spatele său a intervenit şi inculpatul P., care a împins-o pe victimă, doborând-o la pământ, după care a fugit într-o altă cameră.
Victima a reuşit să se ridice şi pentru a se apăra de agresorii săi a încercat să-l lovească pe V.S.C., însă acesta i-a smuls toporişca din mână, lovind-o pe aceasta de peste 10 ori, inclusiv cu partea tăietoare, în partea dreaptă a capului.
În urma loviturilor primite victima a căzut lovindu-se cu spatele de un frigider, şi datorită traumatismelor suferite aceasta a decedat.
După aplicarea loviturilor, inculpatul V.S.C. a lăsat toporişca pe un corp de mobilier şi apoi cei doi inculpaţi au sustras mai multe bunuri şi bani, respectiv o cameră video marca ";S.";, un pistol cu gaze, două telefoane mobile, dintre care unul S. şi unul N., o verighetă din aur, 3 borcane de cafea, 700.000 lei vechi, 500 dolari S.U.A. şi 100 euro, acestea fiind găsite în şifonier sau în buzunarele hainelor aflate în interior.
Bunurile au fost duse acasă, după care, la circa 1 oră, cei doi s-au reîntors, pentru a verifica dacă victima mai trăieşte, ocazie cu care au găsit-o în agonie, în acelaşi loc. La plecare, au lăsat luminile aprinse în casă şi afară.
A doua zi, inculpatul V.S.C. a vândut bunurile sustrase în Bucureşti, zona C., unor persoane necunoscute, cu suma de 6.000.000 lei vechi, iar inculpatul P.V.P. şi-a achiziţionat, în zilele următoare, un autoturism marca D., de la martorul R.G.C..
Potrivit raportului de autopsie medico-legală din 2 martie 2009, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, moartea numitului T.V.P. a fost violentă, şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii de tip central, consecinţa unei contuzii grave meningo-cerebrale şi cerebeloase, urmare a unui traumatism cranio-cerebral şi facial acut deschis, cu fracturi craniene de boltă şi baza craniului, leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corpuri dure sau semidure şi cu un corp dur cu muchie ascuţită, loviturile putând fi aplicate din faţă şi lateral, când victima s-a aflat în picioare, altele posibil când victima s-a aflat la nivelul solului.
S-a mai reţinut, că moartea putea data de aproximativ 3 - 5 zile, anterior datei la care a fost găsit cadavrul, dar şi că, nu au putut fi evidenţiate leziuni de apărare pe antebraţele victimei, întrucât aceasta a fost abandonată la locul săvârşirii faptei, unde a fost descoperită după 7 zile de membrii familiei, astfel încât, ambele antebraţe şi mâini au fost găsite scheletizate, devorate de animale.
Instanţa a apreciat că faptele inculpatului V.S.C., de a lovi victima cu putere cu un corp tăietor, toporişcă, obţinută prin deposedarea acesteia, îndeosebi în zona capului, cauzându-i fractură de boltă şi baza craniului, leziuni care au determinat decesul victimei şi sustragerea bunurilor din locuinţa victimei, constituie elementele constitutive atât ale infracţiunii de omor deosebit de grav cât şi ale infracţiunii de tâlhărie, aflate în concurs real, respingându-se ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Instanţa a reţinut că în raport de condiţiile în care inculpatul a lovit victima a acceptat posibilitatea survenirii decesului acesteia, care caracterizează intenţia indirectă ca formă de vinovăţia pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav.
De asemenea a mai arătat că pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav, agravantă, prev. de art. 176 lit. d) C. pen., se cere ca scopul urmărit de către inculpat - săvârşirea unei infracţiuni - să fie numai urmărit nu şi realizat, ori în speţă, inculpatul V.S.C. a comis efectiv tâlhăria, astfel că faptele săvârşite de inculpat, sunt concurente.
Totodată a fost respinsă şi cererea inculpatului P.V.P. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, reţinându-se că probele administrate precum şi declaraţiile coinculpatului V.S.C. au dovedit că împreună au luat hotărârea de a intra în gospodăria victimei T.V.P., pentru a sustrage bunuri, niciunul neavând vreo sursă de venituri. Fiind descoperiţi de victimă, pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul P. a împins-o şi a fugit în altă cameră, după care inculpatul V.S.C. a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu toporişca, în zona capului, doborând-o la pământ şi ulterior cei doi inculpaţi au sustras bunuri şi bani din locuinţă.
Instanţa a reţinut că inculpatul V.S.C. a recunoscut săvârşirea faptelor, precizând în declaraţiile date la urmărirea penală că împreună au pătruns în locuinţa victimei, pentru a sustrage bunuri, că a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporişcă luată din mâna victimei, iar la cercetarea judecătorească acesta a revenit asupra celor declarate anterior, menţionând că a comis faptele singur şi că din “răzbunare"; l-a implicat şi pe cumnatul său P.V.P..
Având în vedere că inculpatul V.S.C. a arătat şi cu ocazia reconstituirii participarea inculpatului P.V.P. şi în biletul din arest l-a sfătuit pe acesta să nu recunoască fapta, instanţa a reţinut că nefiind temei legal pentru stabilirea ordinii de preferinţă între declaraţiile succesive date de primul inculpat în cursul procesului penal, cele reale sunt declaraţiile date în cursul urmăririi penale, înlăturându-le pe cele date în cursul judecăţii, ca fiind nereale.
S-a reţinut că schimbarea de atitudine a inculpatului V.S.C. a fost determinată de relaţiile de afinitate dintre cei doi, respectiv concubina sa fiind sora coinculpatului P.V.P..
A fost înlăturată şi apărarea acestuia din urmă în sensul că nu ştia că victima agoniza într-o altă cameră şi că nu a căutat decât într-o singură cameră, după care a părăsit locuinţa, deoarece conform propriei declaraţii cunoştea că în locuinţă nu era nimeni, ceea ce îi dădea posibilitatea să caute bunuri şi în alte încăperi, unde desigur ar fi găsit-o pe victimă.
La individualizarea pedepselor instanţa a reţinut că în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările comiterii, limitele de pedeapsă precum şi de persoana inculpaţilor, care sunt la primul conflict cu legea penală, au vârsta de până la 24 ani, împrejurarea că au comis faptele pe fondul consumului de alcool, inculpatul V.S.C. a recunoscut şi regretat faptele, scopul preventiv educativ poate fi realizat prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare, într-un cuantum situat peste limita minimă, cu executare în detenţie, care permit atât pedepsirea lor pentru faptele comise cât şi posibilitatea ca după executare să se reintegreze în societate.
În latură civilă, s-a reţinut că soţia şi fiul victimei T.M. şi T.E.M. au solicitat despăgubiri materiale în sumă de 41.000 RON fiecare şi câte 35.000 RON reprezentând daune morale pentru suferinţele pricinuite prin pierderea celui drag.
Instanţa a admis în parte, pretenţiile civile formulate obligându-l pe inculpatul V.S.C. numai la plata sumei de 7.500 RON cu titlu de daune morale iar cele materiale au fost respinse ca nedovedite, respectiv părţile civile nu au solicitat administrarea unor probe din care să rezulte sumele solicitate şi dacă au suportat cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, aşa cum prevăd disp. art. 1169 C. civ., chiar dacă este de notorietate că în astfel de împrejurări se plătesc sume importante.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpaţii V.S.C. şi P.V.P..
Critica parchetului vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor şi omisiunea aplicării măsurii de siguranţă a confiscării toporului folosit de inculpatul V. la săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul V.S.C. a susţinut că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de atitudinea sinceră şi de recunoaştere şi regret pentru faptele săvârşite, a cooperat cu organele de anchetă şi este de acord să despăgubească părţile civile, solicitând desfiinţarea sentinţei şi reducerea pedepselor.
Apelantul inculpat P.V.P. a criticat hotărârea potrivit motivelor de apel depuse la dosar, sub aspectul încadrării juridice a faptei susţinând în esenţă că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat întrucât nu a exercitat acte de violenţă asupra victimei şi nu s-a stabilit dacă aceasta decedase înainte sau după comiterea infracţiunii de furt.
Prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate apelurile declarate de procuror şi de inculpaţi.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că:
Încadrările juridice stabilite de instanţa de fond sunt legale, fiind corect caracterizată fapta inculpatului V. de ucidere a victimei în infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. d) C. pen. şi tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., aflate în concurs real, întrucât inculpatul a pătruns în locuinţa victimei pentru a sustrage bunuri şi a lovit-o în mod repetat cu toporişca, când aceasta l-a surprins, iar după ce i-a suprimat viaţa a sustras bunuri împreună cu celălalt inculpat.
De asemenea şi fapta inculpatului P.V.P. de a pătrunde în locuinţa victimei, împreună cu inculpatul V., cu scopul de a sustrage bunuri şi fiind surprinşi de aceasta în locul unde se ascunseseră a împins-o şi a doborât-o la pământ pentru a-şi asigura scăparea, iar cel din urmă a continuat să o lovească de mai multe ori, în zona capului, cu o toporişcă până când aceasta nu s-a mai mişcat, după care împreună au furat bunuri şi bani, este corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
Din probatoriile administrate, respectiv din declaraţiile inculpatului V. şi procesul-verbal încheiat cu ocazia reconstituirii faptelor, rezultă fără echivoc că tâlhăria a fost comisă sub forma coautoratului - alin. (21) lit. a) C. pen. şi violenţa folosită de către unul din participanţi fiind o circumstanţă reală se răsfrânge şi faţă de inculpatul P., realizându-se, aşadar, latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, respectiv atât acţiunea principală de furt cât şi cea secundară, exercitarea de violenţe, fiind lipsit de relevanţă momentul în care s-au exercitat violenţele, înainte sau după însuşirea bunurilor.
Aşadar, critica apelantului P. că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, întrucât nu a exercitat acte de violenţă şi că încadrarea juridică este nelegală este lipsită de fundament.
În declaraţiile date la urmărirea penală la data de 5 şi 6 martie 2009, inculpatul V. a relatat în mod detaliat desfăşurarea actelor infracţionale, menţionând că ";am lovit (victima) cu pumnul în zona capului şi în spatele meu a venit P.V.P. şi i-a făcut vânt bătrânului, acesta căzând la pământ";.
Ulterior, acesta a revenit asupra celor arătate, precizând că a săvârşit faptele singur şi că inculpatul P. nu are nicio implicare.
Simpla retractare a unor declaraţii nu poate produce efectul de înlăturare a celor declarate anterior, cum a susţinut apelantul P. prin apărător, decât dacă aceasta este temeinic motivată, or justificarea inculpatului V. pentru această schimbare de poziţie, anume că din răzbunare l-a implicat şi pe P. în comiterea faptei, este neplauzibilă.
Probele administrate în cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească nu au o valoare probatorie mai mare în funcţie de faza procesuală, neexistând niciun temei legal pentru a se crea ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpaţilor sau martorilor audiaţi, instanţa este îndreptăţită să reţină numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul şi care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Având în vedere că la reconstituire inculpatul V. a arătat, potrivit planşelor fotografice locul în care s-au ascuns, după ce au intrat în locuinţa victimei indicând corpul de mobilier în spatele căruia s-a aflat şi inculpatul P., iar acesta a arătat şifonierul din care a sustras banii, precizând că a lăsat plicul întrucât nu îi era de folos precum şi scrisoarea din penitenciar pe care inculpatul V. intenţiona să o înmâneze familiei şi prin care l-a sfătuit pe cumnatul său, P., “să nu spună că au fost împreună ..., dacă vrea să-i fie bine să nu recunoască nimic căci, ne bagă pe amândoi la fund"; şi recunoaşterea inculpatului P. în faţa instanţei, că l-a întrebat pe V. ";ce se întâmplă dacă victima moare?"; iar acesta i-a răspuns ";depinde cât este de rezistent";, instanţa de fond în mod corect a înlăturat susţinerile inculpatului V. de la cercetarea judecătorească în sensul că a săvârşit singur faptele, întrucât acestea nu se coroborează cu aspectele esenţiale rezultate din celelalte mijloace de probă arătate.
În speţă, inculpatul V. a arătat în primele declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, în detaliu desfăşurarea actelor infracţionale, aceste relatări fiind confirmate şi de procesul-verbal încheiat cu ocazia reconstituirii, cu planşele fotografice şi cu scrisoarea (biletul) pe care intenţiona să îl predea familiei, aşa încât curtea apreciază că în mod judicios instanţa a reţinut aceste declaraţii ca fiind reale.
În ceea ce priveşte solicitarea apelantului P. de a se efectua o analiză de către medicii specialişti a răspunsurilor date de către inculpatul V. la testul poligraf, Curtea a considerat că o atare probă nu este utilă şi pertinentă cauzei, întrucât din analiza probelor administrate în cauză s-a dovedit cu certitudine vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie dedusă judecăţii şi în plus testul poligraf nu este o probă care să conducă, prin ea însăşi, la stabilirea participării sau nu a unei persoane la săvârşirea unei fapte penale.
Critica parchetului, că pedepsele aplicate inculpaţilor nu reflectă gradul de pericol social al faptelor, în sensul că sunt prea blânde, nu este întemeiată.
La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o justă aplicare şi interpretare a criteriilor prev. de art. 72 şi 52 C. pen., în sensul că s-a ţinut seama atât de pericolul social ridicat al faptelor comise, modalităţile de săvârşire, limitele de pedeapsă, precum şi de persoana inculpaţilor, de conduita acestora după comiterea faptei cât şi de împrejurarea că infracţiunile au fost comise pe fondul consumului de alcool.
Este adevărat că inculpaţii au avut o poziţie oscilantă, inculpatul P. încercând să minimalizeze participarea sa la săvârşirea infracţiunilor, însă inculpatul V. a cooperat cu organele de anchetă, a relatat în detaliu modul în care au fost comise faptele iar nuanţarea declaraţiilor cu privire la celălalt inculpat s-a datorat faptului că P. este fratele concubinei sale, cu care are doi copii şi a dorit ca acesta să o poată ajuta pe sora sa la creşterea şi educarea copiilor.
De asemenea, s-a ţinut seama şi de faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, sunt tineri având vârsta de până la 24 de ani şi că anterior comiterii infracţiunilor au muncit pe diverse şantiere de construcţii, asigurându-şi în mod licit mijloacele de existenţă.
Nu poate fi primită nici critica parchetului, în sensul că prima instanţă a restituit nelegal părţilor civile toporul folosit de către inculpatul V.S.C. la săvârşirea faptei, pe motiv că acesta fiind depus la Camera de Corpuri Delicte trebuie să fie confiscat.
Scopul măsurilor de siguranţă este acela de a înlătura o stare de pericol şi a preîntâmpina săvârşirea faptelor penale.
Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii dacă sunt ale infractorului, iar dacă bunul aparţine altei persoane care nu este implicată în activitatea infracţională este confiscat numai în situaţia în care aceasta a cunoscut scopul folosirii acesteia.
Cum în speţă, toporul folosit de inculpat nu aparţine acestuia, ci a fost luat din mâna victimei prin deposedare şi nici nu există pericolul de a fi folosit de altă persoană la comiterea unei fapte penale, Curtea a constatat că nu se justifică aplicarea măsurii de siguranţă, nefiind îndeplinite cerinţele legale şi faptul că a fost ridicat şi depus la Camera de Corpuri Delicte, nu impune în mod obligatoriu aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării.
Împotriva Deciziei penale nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpaţii, reiterându-se aceleaşi critici ca şi în apel privitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
În drept, s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor sau avut în vedere toate aceste criterii, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurările săvârşirii acestora de două persoane împreună, pe timp de noapte, aplicarea de multiple lovituri victimei cu o toporişcă, după care au abandonat-o pe aceasta în agonie, prejudiciul cauzat, inculpaţii sustrăgând din locuinţă bani şi bunuri, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor.
Astfel, inculpaţii sunt tineri, se află la prima încălcare a legii penale, inculpatul P.V.P. este caracterizat ca având o comportare corespunzătoare în societate.
Inculpatul V.S.C. a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, încercând însă prin declaraţiile date să minimalizeze contribuţia inculpatului P.V.P., în timp ce acesta a recunoscut numai sustragerea de bunuri din locuinţa victimei nu şi exercitarea actelor de violenţă asupra victimei.
Pedepsele aplicate inculpaţilor - prin cuantumul şi modalitatea de executare - sunt în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Critica formulată de inculpatul P.V.P. cu privire la greşita încadrare juridică a faptei este nefondată.
În fapt, conform unei înţelegeri prealabile, cei doi inculpaţi au pătruns în locuinţa victimei cu intenţia de a sustrage bunuri. Fiind surprinşi de aceasta în locul unde se ascundeau, inculpatul V.S.C. a lovit-o cu pumnii în zona capului, iar inculpatul P.V.P. a împins-o, doborând-o la pământ, după care inculpatul V.S.C. i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporişcă în zona capului.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Conform art. 38516 rap. la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.S.C. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2009 la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpaţii V.S.C. şi P.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.S.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2009, la 23 martie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1332/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1040/2011. Penal → |
|---|
