ICCJ. Decizia nr. 1249/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1249/2011
Dosar nr. 2596/1/2011
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin încheierea din 10 martie 2011 în dosarul nr. 4195/122/2010, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1), (3) raportat la art. 3002 C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia stării de arest şi a menţinut-o privind pe inculpata apelantă R.S.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa, sesizată cu apelul formulat de sus-numita inculpată împotriva sentinţei penale nr. 21 din 19 ianuarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, în ce priveşte starea ei de arest preventiv, analizând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., alături de existenţa indiciilor temeinice că inculpata a săvârşit fapta, ea a fost condamnată la pedeapsa închisorii de către instanţa de fond, a apreciat că temeiurile arestării preventive nu s-au schimbat, impun menţinerea stării de arest, în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă comisă este mai mare de 4 ani închisoare şi există date de a se crede că lăsarea ei în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii, inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată oral în şedinţa publică de judecată, pe considerentul că se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere, când se constată că ea a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să o justifice.
În cauză, arestarea preventivă a inculpatei a fost legal luată, a fost verificată în temeiul instituit de Codul de procedură penală, iar prin sentinţa penală nr. 21 din 19 ianuarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi de art. 3 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege şi, de asemenea, cu aplicarea art.3201 alin. (7) C. proc. pen. (text introdus prin Legea nr.202/2010 – judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege). În favoarea inculpatei au fost reţinute şi circumstanţe atenuante.
În ce priveşte menţinerea stării de arest preventiv, temeiurile care au determinat-o, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., impun în continuare privarea de libertate, iar referitor pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatei, acesta derivă din periculozitatea faptelor, acestea fiind dăunătoare pentru colectivitate, au fost comise în concurs real, substanţa drog comercializată şi introdusă în ţară este de mare risc, iar având în vedere şi art. 5 paragraful 3 C.E.D.O., cerinţa interesului public prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpata până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În cauză, nu este depăşit termenul rezonabil al arestării preventive, faţă de inculpată această măsură luându-se la 29 noiembrie 2010.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.S. împotriva încheierii din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4195/122/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1243/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1250/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
