ICCJ. Decizia nr. 1251/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1251/2011
Dosar nr. 2631/1/2011
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele.
1. Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin încheierea de şedinţă nr. 749/32/2010 din 22 martie 2011, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă formulată de inculpata B.G., făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1608 a alin. (b) C. proc. pen.
Dispunând astfel instanţa a constatat următoarele:
A. La data de 22 martie 2011 în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă efectuată de Curtea de Apel Bacău în dosar nr. 749/32/2010, inculpata B.G. trimisă în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 288/P/2010 al DNA, secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de luare de mită şi trafic de influenţă prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a formulat prin apărătorul său ales avocat L.N. cerere de liberarea provizorie sub control judiciar în temeiul art. 1601 şi art. 1602 şi urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii amintite, făcându-se referire şi la dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din CEDO s-a arătat în esenţă că inculpata B.G. având calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi a fost arestată preventiv în cauză în cursul urmăririi penale cu începere de la data de 29 noiembrie 2010 în temeiul art. 143 raportat la art. 140 lit. f) C. proc. pen. în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă referitor la care a şi fost trimisă ulterior judecata - măsură prelungită /menţinută succesiv de instanţă în condiţiile art. 159 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. – astfel încât avându-se în vedere durata relativ îndelungată a măsurii preventive amintite până la acest moment procedural de circa 4 luni se poate aprecia că judecata în primă instanţă în continuare se poate desfăşura în bune condiţii şi că situaţia în care i-ar fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar.
În acelaşi sens au mai fost invocate ca argumente justificative pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar: dispariţia pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea sa în libertate în condiţiile anterior arătate / imposibilitatea încercării de a influenţa aflarea adevărului dată fiind audierea de instanţă a martorilor în acuzare, lipsa pericolului ca inculpata să se sustragă de la judecată şi / sau să reitereze comportamentul infracţional avut anterior fiindu-i suspendată prin lege calitatea de magistrat, vârsta înaintată şi starea precară a sănătăţii inculpatei (afecţiuni ale coloanei vertebrale, diabet).
Instanţa examinând lucrările dosarului a constatat c ă deşi sub aspect formal sunt îndeplinite toate condiţiile privind liberarea provizorie sub control judiciar din art. 1602 C. proc. pen., trebuie avut în vedere totuşi că în conformitate cu dispoziţiile art. 1608a C. proc. pen. acest beneficiu poate fi acordat numai dacă cererea este şi întemeiată.
Din analiza prevederilor art. 1602 C. proc. pen., rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub contro judiciar este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Pe de altă parte, depăşind reglementările legale de drept intern în materia cererilor de liberare provizorie, în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O, se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauţiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov. 1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).
Din coroborarea textelor de drept intern în materia liberării provizorii rezultă aşadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (şi care evident în această speţă sunt îndeplinite), mai trebuie şi ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context analizând cererea inculpatei, Curtea a apreciat că la acest moment procesual, aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă şi a indiciilor temeinice, precum şi a datelor existente din care ar rezulta că inculpata a comis infracţiunile imputate prin actul de sesizare al instanţei.
Chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta nu este întemeiată, avându-se în vedere complexitatea cauzei, natura gravă a infracţiunilor - luarea de mită şi trafic de influenţă - rezonanţa în opinia publică şi nu în ultimul rând calitatea profesională a inculpatei aceea de judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, folosită pentru comiterea infracţiunilor deduse judecăţii; în considerarea circumstanţelor de fapt şi personale de sus-menţionate – a apreciat Curtea - garanţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în liberate a inculpatei.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatei –a argumentat în continuare Curtea - este prezent şi actual, întrucât, odată cu punerea sa în liberate, s-ar crea falsa impresie că anumite categorii socio-profesionale care au legătură cu înfăptuirea actului de justiţie ar putea săvârşi fapte de natură penală, deoarece capacitate de ripostă a organelor de urmărire penale şi a instanţei de judecată nu a fost fermă.
În plus, formularea unei noi cereri de liberare provizorie la un interval de timp foarte scurt faţă de soluţionarea definitivă altei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, îndreptăţesc instanţa să constate că aspectele reţinute în hotărârea anterioară nu s-au modificat, ordinea publică fiind în continuare ameninţată în situaţia în care inculpata ar fi lăsată în libertate.
2. În cauză a declarat în termen legal recurs inculpata B.G., solicitând casarea încheierii din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău – Secţia penală, ca nelegală şi netemeinică iar în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1608a alin. (3) rap. la art. 1602 şi următoarele C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a susţinut că inculpata recurentă îndeplineşte condiţiile legale sus-menţionate pentru a fi dispusă liberarea acesteia sub control judiciar, menţinerea arestării preventive fiind nejustificată la momentul procesual actual al cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
Înalta Curte, verificând încheierea atacată în raport cu motivele invocate, pe baza materialului aflat în dosarul cauzei, constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Potrivit art. 1602 din acelaşi cod liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpata B.G. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 288/P/2010 din 22 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Iaşi a pretins şi primit la sfârşitul lunii februarie-începutul lunii martie 2010 de la inculpatul P.L. o sumă de bani pentru a pronunţa o soluţie favorabilă şi că după pronunţarea deciziei nr. 123 din 12 martie 2010 a primit suma de 3000 Euro de la acea persoană şi că la sfârşitul lunii februarie 2010 – începutul lunii martie 2010 inculpata a primit de la inculpatul P.L. suma de 4000 euro pentru colegele sale de complet, judecători în cadrul Curţii de Apel Iaşi, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestora pentru a le determina să pronunţe o soluţie favorabilă lui P.L. în dosarul nr. 10350/245/2007, iar ulterior pronunţării hotărârii, dar în baza înţelegerii anterioare, a pretins suma de 1000 Euro pentru unul din cei doi magistraţi, bani pe care i-a primit la 26 noiembrie 2010.
Imediat după remiterea sumei de 1000 Euro inculpata a fost reţinută la 28 noiembrie 2010 pentru 24 ore, apoi prin încheierea din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost arestată în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura preventivă prelungită / menţinută ulterior succesiv de instanţă cu respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 159 şi art. 1602 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
În raport cu situaţia juridică sus-menţionată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a fost în mod justificat respinsă de prima instanţă, existând în continuare riscul ca în cazul eliberării să fie tulburată ordinea publică şi chiar să fie împiedicată buna desfăşurare a procesului penal, aflat în fază incipientă, prin influenţarea declaraţiilor martorilor, unii fiind chiar colegi de complet sau de instanţă cu inculpata.
În consecinţă încheierea atacată este legală şi temeinică, iar reformarea sa nu se justifică.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata B.G., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.G. împotriva încheierii din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 749/32/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1250/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1252/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
