ICCJ. Decizia nr. 1274/2011. Penal
| Comentarii |
|
A. Prin încheierea de ședință din 21 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3134/105/2010, în baza art. 300/2 și art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.F.
Instanța investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză a reținut că se impune menținerea arestării preventive - luată față de inculpat prin încheierea din 30 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. 1745/281/2010, prelungită prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 869/105/2010 și ulterior menținută de instanța de fond, inclusiv prin sentința penală nr. 26 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova - întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, instanța de apel a constatat că față de modul în care se reține, prin hotărârea de condamnare a primei instanțe, că au fost săvârșite faptele și natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, există probe certe ce pun în evidență periculozitatea concretă pentru ordinea publică a inculpatului. Totodată, a reținut că în cauză nu au intervenit temeiuri noi și nici nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării împotriva inculpatului, neexistând motive pentru cercetarea acestuia în stare de libertate.
B. împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.F., solicitând, prin intermediul apărătorului din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, considerând că până la soluționarea definitivă a cauzei beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu există indicii că ar putea săvârși alte fapte.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind condamnat prin sentința penală nr. 26 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen., art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201alin. (7) C. proc. pen., la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Ploiești, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor, de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din CEDO, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
Pe de altă parte, înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. în cauză, recurentul - inculpat a fost arestat preventiv la data de 29 ianuarie 2010, astfel că durata detenției provizorii nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.
în consecință, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1264/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
