ICCJ. Decizia nr. 128/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 128/2011
Dosar nr. 365/1/2011
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, a dispus arestarea persoanei solicitate M.B., fiul lui V. şi S., aflată în stare de reţinere, în baza semnalării transmise la data de 03 ianuarie 2011 de autorităţile judiciare din Germania, pentru executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Koblenz cu referinţa Dosarului nr. 2090 Js/64434/10 (30 Gs 7820/09), pe o durată de 5 zile, cu începere de la 14 ianuarie 2011 şi până la 18 ianuarie 2011, inclusiv. S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
De asemenea, a fost fixat termen la 18 ianuarie 2011 ora 12:00, cu citarea persoanei solicitate arestate M.B., la locul de deţinere.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Germania, la data de 03 ianuarie 2011, înregistrată la Biroul Sirene, şi apoi, după identificarea persoanei solicitate, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub nr. 136/II/5/2011 din 14 ianuarie 2011, s-a solicitat de către autorităţile judiciare germane - Procuratura Koblenz - arestarea şi predarea numitului M.B., fiul lui V. şi S.
Semnalarea în SIS a avut la bază mandatul european de arestare cu referinţa Dosarului nr. 2090 Js 64434/10 emis de Procuratura Koblenz, Germania, pentru cercetări sub aspectul infracţiunii denumită de legislaţia germană „falsificarea cârdurilor de plată" şi prevăzută de art. 152A, 152B, 202A, 263A, 53, 54 C. pen. german, presupus a fi săvârşită de persoana solicitată M.B., şi care nu se află la dosar. Actul care fundamentează mandatul european de arestare este mandatul de arestare emis de Judecătoria Koblenz în Dosarul având nr. de referinţă 30 Gs 7820/09. Durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracţiune este de 10 ani.
După identificarea şi reţinerea persoanei solicitate prin ordonanţa nr. 2/2011 din 14 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a fost sesizată instanţa cu luarea măsurii arestării şi continuării procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane.
După identificarea de către instanţă, persoana solicitată a fost informată despre motivul aducerii în faţa completului de judecată.
Văzând semnalarea transmisă de autorităţile judiciare din Germania, că s-a urmat procedura cerută de art. 883 din Legea nr. 302/2004, că o altă măsură preventivă nu este posibilă şi că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă, în vederea asigurării prezentării acesteia în faţa autorităţilor germane, în baza dispoziţiei imperative înscrise în art. 90 alin. (2) din aceeaşi lege s-a dispusarestarea persoanei solicitate M.B. pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 14 ianuarie 2011.
Totodată s-a dispus a se solicita procurorului să depună în termenul de 5 zile, acordat în acest sens, mandatul european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) teza finală. S-a acordat termen, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, la data de 18 ianuarie 2011, orele 12:00.
Împotriva încheierii, în termen legal, a fost declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Împotriva încheierii, persoana solicitată a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- persoana solicitată a fost prezentă personal la iniţierea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare (pag. 1 a încheierii), beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător (pag. 1 a încheierii);
- cu ocazia ascultării de către judecătorul Curţii de Apel Iaşi, persoana solicitată nu a contestat aspectele privind identitatea sa, ca fiind persoana menţionată în mandatul european de arestare (pag. 1 a încheierii).
Recursul persoanei solicitate va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Legea nr. 302/2004, statul român a implementat în legislaţia internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002. În preambulul acestei decizii cadru se menţionează, printre altele, următoarele:
- mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării judiciare (paragraful 6);
- mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10).
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, se reţine că potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Această dispoziţie dă consistenţă noţiunii de spaţiu juridic comun european (pentru statele membre ale U.E.). În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Germania pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv. Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
Potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 „Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română".
Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect, şi a motivat corespunzător, că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru luarea măsurii arestării pe o durată de 5 zile, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată (pag. 2 a încheierii).
Împrejurarea că persoana solicitată s~a opus luării măsurii arestării, şi că are un copil minor, nu este prevăzută printre cazurile care împiedică luarea măsurii arestării prevăzută de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei solicitate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.B. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 33/45/2011.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 325 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 137/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
