ICCJ. Decizia nr. 13/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 13/2011
Dosar nr. 10584/1/2010
Şedinţa publică din 05 ianuarie 2011
Asupra cauzei penale de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1009/62/2010 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de recuzare formulată de inculpata S.M.O. împotriva completului de judecată compus din judecătorii E.C., N.T. şi A.M. care potrivit susţinerii acesteia ar fi devenit incompatibili întrucât şi-au spus anterior părerea în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că cei trei judecători au soluţionat recursul în dosarul nr. 1009/62/2010 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţând Decizia penală nr. 868/2009 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, infracţiune ce atrăgea competenţa tribunalului în primă instanţă, motiv pentru care s-a trimis cauza acestei instanţe spre judecare. Analizându-se considerentele hotărârii date în recurs s-a constatat că cei trei judecători au motivat schimbarea de încadrare juridică prin raportare la însumarea prejudiciilor din actul de inculpare, fără a face referire la eventualele neregularităţii ale actului de sesizare al instanţei sau la mod de instrumentare al dosarului de către organele de urmărire penală şi drept urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata S.M.O., criticând-o sub aspect de nelegalitate şi netemeinicie, întrucât cei trei judecători şi-au spus părerea cu privire la legalitatea sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu când au schimbat direct în recurs încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată, fiind astfel incompatibili să judece aceiaşi cauză în apel. Mai mult la judecarea cererii de recuzare a participat şi judecătorul care a dispus condamnarea sa, iar procurorul nu a fost ascultat, deşi a participat la judecarea recuzări, aspect care rezultă din practicaua încheierii.
Prin motivele de recurs inculpata a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen. în raport de art. 21 din Constituţia România care consacră dreptul la un proces echitabil.
La termenul din 05 ianuarie 2011, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea căi de atac exercitată de inculpată, fără a mai da cuvântul părţilor asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpată prin motivele de recurs, întrucât în principiu, inadmisibilitatea căi de atac exclude posibilitatea analizării acesteia sub orice formă, inclusiv a excepţiilor ridicate.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata S.M.O. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
In conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii.
In speţă, inculpata S.M.O. a declarat recurs împotriva unei încheieri pronunţate de Curtea de Apel Braşov în soluţionarea cererii de recuzare a completului de judecată compus din judecătorii E.C., N.T. şi A.M. şi care a fost respinsă ca nefondată.
Potrivit prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen. încheierile prin care s-a admis ori s-a respins abţinerea, precum şi cele prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Aparent, dintr-o interpretare per a contrario, ar rezulta că pot fi atacate separat cu recurs încheierile prin care s-a respins cererea de recuzare, însă un asemenea raţionament nu poate fi primit fără a constata care a fost, în fapt, voinţa legiuitorului în condiţiile în care art. 52 C. proc. pen. a suferit mai multe modificări.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea a fost supusă iniţial unui recurs separat, însă prin OUG 55/2004 a fost abrogat textul care prevedea o asemenea cale de atac, astfel încât au devenit aplicabile dispoziţiile generale ale art.3851 alin.(2), conform cărora această încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea dată asupra fondului cauzei.
Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală de OUG 55/2004 se regăseşte şi suprimarea căi de atac a recursului împotriva încheierilor de respingere a recuzării, împrejurare care relevă că legiuitorului a urmărit ca asemenea hotărâri să nu mai poată fi cenzurate separat cu recurs, ci odată cu fondul, chiar dacă s-a omis corelarea cu alin. (6) al art. 52 C. proc. pen., sens în care ar fi trebuit să se prevadă că încheierile prin care se soluţionează incompatibilităţile nu sunt supuse unei căi separate de atac.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpata S.M.O.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată S.M.O. încheierii din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1009/62/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1296/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1343/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
