ICCJ. Decizia nr. 1343/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1343/2011
Dosar nr. 1159/59/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă constată:
Prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18 noiembrie 2010, sub nr. 1159/59/2010, petenţii M.T. şi M.F. au solicitat instanţei desfiinţarea rezoluţiei din 9 septembrie2010 emisă în dosarul nr. 399/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că sunt nemulţumiţi de soluţiile date de către procuror, deoarece aceştia nu au examinat faptele imputate prin plângere, respectiv nu au analizat dosarul execuţional întocmit prin abuz de către intimat, ci s-au referit doar la dosar nr. 139/P/2005 înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 3778/55/2008 în care s-a pronunţat o soluţie de achitare de către Curtea de Apel Timişoara.
Au mai arătat petenţii că existau suficiente probe la dosar, iar fapta imputată intimatului prin plângere nu are legătură cu faptele pentru care a fost judecat penal intimatul.
În cauză s-a solicitat ataşarea dosarului nr. 399/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenţii depunând la dosar înscrisuri.
Din analiza materialului probator, Curtea a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia din 09 septembrie2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P.V.P. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen.
În motivare s-a reţinut în esenţă că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a fost cercetat şi judecat pentru fapta imputată, pronunţându-se o soluţie de achitare rămasă definitivă, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Această rezoluţie a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1071/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Petenţii au solicitat cercetarea intimatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen., arătând că acesta, în calitate de executor judecătoresc, în cazul executării silite instrumentate în dosarul nr. 177/2002 ar fi executat o sumă mult mai mare decât i se cuvenea creditorului, sumă care nu era datorată, iar cu ocazia executării nu a respectat forma executării silite stabilită de instanţă şi nici nu a obţinut încuviinţarea executării silite în acest sens.
Instanţa Curţii de Apel Timişoara a constatat că pentru aceeaşi faptă intimatul fusese cercetat şi ulterior trimis în judecată, iar prin sentinţa penală nr. 119/PI din 26 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3987 din 3 decembrie 2008, acesta a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 248 C. pen.
Ca urmare, s-a arătat că petenţii nu mai puteau solicita cercetarea şi trimiterea în judecată a intimatului pentru aceeaşi faptă dar sub o altă încadrare juridică, respectiv cea prevăzută de art. 2481 C. pen., întrucât până la pronunţarea hotărârii definitive de achitare şi în cadrul acelui proces, trebuia dezbătută problema privind schimbarea de încadrare juridică, nefiind permis ca în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 Cod să se repună în discuţie o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
În consecinţă, s-a arătat că în cauză au fost corect aplicate prevederile art. 10 lit. j) C. proc. pen., existând autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
În plus, s-a constatat că apărările petenţilor constituiau în fapt interpretări subiective ale dispoziţiilor legale, nesusţinute însă de mijloace de probă.
Pentru aceste motive, prin sentinţa penală nr. 292/PI din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petenţilor M.T. şi M.F., ca nefondată, menţinând rezoluţia nr. 399/P/2010 din 09 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petiţionarii M.T. şi M.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1159/59/2010.
Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. menţionează expres hotărârile, precum şi încheierile, care pot fi atacate cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor care le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În speţă, hotărârea primei instanţe pronunţată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. este definitivă, conform art. 2781 alin. (10) din acelaşi cod.
Potrivit textului de lege enunţat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Ca urmare, hotărârea primei instanţe nefiind supusă niciunei căi de atac, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarii M.T. şi M.F. împotriva sentinţei penale nr. 292/PI din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenţii petiţionari la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarii M.T. şi M.F. împotriva sentinţei penale nr. 292/PI din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1345/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
