ICCJ. Decizia nr. 173/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 173/2011
Dosar nr. 648/39/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.F., împotriva rezoluţiei nr. 24/P/2010 din 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a rezoluţiei nr. 231/11/2/2010 din 14 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată, persoana vătămată D.F. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că acesta şi-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu, procedând la punerea în posesie a creditorului A.C. cu o suprafaţă de teren atribuită prin hotărâre judecătorească pe un amplasament greşit.
Prin rezoluţia nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În motivarea acestei soluţii procurorul de caz a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani, rămasă definitivă şi irevocabilă, D.F. a fost obligat să-i lase reclamantului A.C. în liniştită posesie suprafaţa de 3300 m.p. situată pe raza com. Hudeşti, jud. Botoşani, în tarlaua 38, parcela cadastrală 1535/35, învecinată cu moştenitorii lui D.M., M.I., M.C. şi drum.
Prin încheierea Judecătoriei Darabani din 02 aprilie 2009, s-a investit cu formulă executorie sentinţa civilă sus menţionată, formându-se astfel Dosarul de executare silită nr. 24/2009.
În cadrul procedurii cu care a fost investit, executorul judecătoresc G.A. a somat debitorul şi, întrucât, acesta nu a predat de bună voie terenul în cauză, la data de 29 mai 2009, s-a deplasat la faţa locului unde, în prezenţa unui lucrător de poliţie de la Postul de Poliţie Hudeşti, a măsurat, a înţăruşat şi a predat creditorului A.C. suprafaţa de 3300 m.p. din tarlaua 38, p.c. 1535/35.
S-a reţinut că executorul judecătoresc G.A. nu a săvârşit nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că acesta, cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta a cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate.
Astfel, s-a stabilit că actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor procedurale în materie, iar punerea în posesie a creditorului A.C. cu terenul atribuit prin hotărâre judecătorească s-a realizat pe amplasamentul indicat în textul executoriu.
Cu ocazia audierii, G.A. a declarat că actul de executare din data de 29 mai 2009 a fost efectuat în mod corect, cu respectarea amplasamentului indicat în sentinţa civilă şi în harta cadastrală şi care este identic cu cel menţionat în procesul-verbal încheiat la 22 septembrie 1995 de Comisia Comunală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Hudeşti.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 231/11/2/2010 din data de 14 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.F. împotriva rezoluţiei nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
La data de 29 iulie 2010, petentul D.F. a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiilor nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi nr. 231/11/2/2010 din data de 14 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Instanţa, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că faptele reclamate de petent în sarcina intimatului - executor judecătoresc, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-au efectuat cercetări şi, drept urmare, instanţa a apreciat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin rezoluţia nr. 231/11/2/2010 din data de 14 iulie 2010 este temeinică şi legală.
S-a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), era necesar ca intimatul, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu intenţie, să nu fi îndeplinit un act de executare silită sau să îl fi îndeplinit în mod defectuos, cauzând astfel o vătămare a intereselor legale ale petentului. Ori, din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanţa a constatat că în cauză nu sunt indicii şi elemente care să justifice existenţa unei fapte penale în sarcina intimatului - executor judecătoresc, cu ocazia punerii în executare a sentinţei civile nr. 83/2008 a Judecătoriei Darabani, jud. Botoşani, la cererea creditorului A.C., întrucât acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în limitele prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor procesual civile ce reglementează executarea civilă.
Din actele dosarului a rezultat că intimatul G.A., în calitatea sa de executor judecătoresc, la cererea creditorului A.C. a demarat operaţiunile de executare silită împotriva petentului D.F. în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani (emiţând mai întâi la data de 18 mai 2009 o somaţie, după care la data de 29 mai 2009 a procedat la executarea silită a titlului executoriu amintit). Prin sentinţa civilă menţionată, petentul a fost obligat să lase intimatului în liniştită posesie o suprafaţă teren de 3.300 de m2.
La data de 29 mai 2009, când executorul judecătoresc G.A. s-a prezentat la faţa locului, l-a contactat pe petentul D.F., în calitatea sa de debitor; petentul a declarat executorului judecătoresc G.A. că nu se opune la executarea silită dar că refuză să se deplaseze la terenul în litigiu, astfel că intimatul s-a deplasat la terenul amintit (situat pe raza comunei Hudeşti, jud. Botoşani) însoţit de creditorul A.C., martorul S.C. şi lucrători de poliţie de la Postul de Poliţie al comunei Hudeşti, jud. Botoşani; în absenţa petentului, intimatul, în calitatea sa de executor judecătoresc, pe baza sentinţei civile nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani şi a unui proces verbal încheiat de Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Hudeşti la data de 22 septembrie 1995 a identificat şi măsurat terenul în litigiu, l-a delimitat prin înfigerea de ţăruşi în cele 4 colţuri, după care l-a predat creditorului.
După executarea silită petentul a considerat că intimatul l-a pus în posesie pe cel cu care s-a judecat pe un alt amplasament decât cel indicat în dispozitivul sentinţei civile nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani, mai exact pe un teren aflat în proprietatea sa şi a fraţilor săi, cu privire la care însă nu are titlu de proprietate.
S-a reţinut că, în realitate, petentul este nemulţumit de modul în care executorul judecătoresc a ales amplasamentul terenului cu care A.C. a fost pus în posesie, în condiţiile în care a refuzat expres să participe la acţiunile de punere în posesie, ocazie cu care putea oferi lămuriri, explicaţii, etc. sau putea face opoziţii.
În speţă petentul avea posibilitatea de a participa la executarea silită şi de a face eventuale opoziţii (cu privire la modul cum se desfăşoară aceasta) iar în situaţia în care era nemulţumit de însăşi actele de executare efectuate avea la dispoziţie calea contestaţiei la executare în condiţiile C. proc. civ. (căi pe care petentul nu Ie-a folosit, preferând calea unei plângeri penale şi ulterior procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen.). Ori, procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. la care a recurs petentul nu a fost instituită de legiuitor pentru declanşarea abuzivă de litigii penale şi nici nu s-a instituit o nouă cale de soluţionare a cauzelor de natură civilă, context în care aspectele referitoare la punerea în executare a sentinţei civile nr. 83/2008 a Judecătoriei Darabani urmează a fi clarificate în cadrul acţiunilor specifice fazei de executare silită, declanşate în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că rezoluţia atacată este corectă, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv „fapta nu există".
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionară, ca nefondată. într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Din analiza actelor premergătoare, rezultă că intimatul şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile legii, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond în considerente.
În calitatea sa de executor judecătoresc, intimatul G.A., la cererea creditorului A.C. a iniţiat operaţiunile de executare silită împotriva petentului D.F. în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani, după ce a emis o somaţie, conform legii. Totodată, intimatul executor l-a contactat pe petentul D.F., în calitatea sa de debitor, care a declarat că nu se opune la executarea silită, dar că refuză să se deplaseze la terenul în litigiu, astfel că intimatul s-a deplasat la terenul amintit însoţit de creditorul A.C., martorul S.C. şi lucrători de poliţie de la Postul de Poliţie al comunei Hudeşti, jud. Botoşani.
Drept urmare, aşa cum a rezultat din verificările efectuate în faza actelor premergătoare, procedura executării silite s-a efectuat de către intimatul executor cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt indicii şi elemente din care rezulte infracţiunea reclamată de petiţionar în sarcina intimatului.
Criticile recurentului petiţionar, referitoare la actele executorului judecătoresc puteau fi soluţionate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condiţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispoziţiilor procesual civile, a căilor de atac prevăzute de lege.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar D.F. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
