ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 177/2011
Dosar nr. 354/1/2011
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosar nr. 5783/3/2010 (3547/2010), investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul R.S. împotriva sentinţei penale nr. 863/ F din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, întrucât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul R.S.
În şedinţa publică din 20 ianuarie 2011, recurentul inculpat a învederat instanţei că îşi retrage recursul declarat.
Faţă de această manifestare de voinţă a recurentului inculpat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. şi a se dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat R.S. împotriva încheierii din 4 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosar nr. 5783/3/2010 (3547/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 173/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 225/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|