ICCJ. Decizia nr. 1771/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1771/2011

Dosar nr. 14426/3/2010

Şedinţa publică din 2 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 399 din 1 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul M.A., de revizuire a Sentinţei penale nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pe condamnat la 35 RON cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a reţinut că, sus-numitul condamnat a solicitat revizuirea sentinţei de condamnare, motivat de faptul că pentru unul dintre inculpaţii din acea cauză (M.F.) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, cu consecinţa reducerii pedepsei, revizuientul fiind în aceeaşi situaţie faptică.

A invocat ca temei al cererii de revizuire dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen.

Din actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 40517/3/2005, revizuientul M.A. a fost condamnat:

- În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 la 9 ani închisoare;

- În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 12 ani închisoare;

- În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza I şi ultima teză din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la 11 ani închisoare;

- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

Împreună cu revizuientul M.A., în acelaşi dosar, a fost condamnat (alături de mai multe persoane) şi numitul M.F. pentru următoarele infracţiuni:

- În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 la 9 ani închisoare;

- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

Această sentinţă penală a fost atacată cu apel de către toţi inculpaţii, iar prin Decizia penală nr. 898 din 22 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse apelurile acestora.

Împotriva acestei decizii penale inculpaţii au declarat recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a respins recursul declarat de revizuientul M.A., ca nefondat, şi a admis recursurile altor inculpaţi, printre care şi recursul inculpatului M.F., dispunând pentru acesta din urmă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În ce-l priveşte pe inculpatul M.F., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în rejudecarea apelului, prin Decizia penală nr. 255 din 6 noiembrie 2008 a admis apelul acestuia a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 40517/3/2005 şi rejudecând a dispus:

- În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza I şi ultima teză din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza I şi teza a III-a din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- În baza art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat numitul M.F. la 7 ani închisoare;

- În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza I şi teza a III-a din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat numitul M.F. la 9 ani închisoare;

- A fost redus cuantumul pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 10 ani închisoare la 9 ani închisoare;

- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare;

- Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul M.F. a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 765 din 5 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca nefondat.

S-a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele şi împrejurările învederate în cerere - deci faptele probatorii - să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

În speţă, condamnatul nu a indicat fapte şi împrejurări noi, ci a contestat încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de el, în condiţiile în care pentru un coinculpat aflat în aceeaşi situaţie juridică s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului a fost constatată de instanţele care au judecat fondul cauzei (Tribunal, Curte de apel, Înalta Curte), iar condamnarea revizuientului s-a dispus pe baza întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, instanţele au apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor doar pentru coinculpatul M.F., nu şi pentru revizuient, această apreciere neputând reprezenta o ";împrejurare"; nouă şi nefiind posibil a fi contestată în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În lipsa unor probe noi, certe, care să conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăţiei, cererea revizuientului este inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.

Revizuirea trebuie să fie totală, să ducă la o soluţie radical opusă celei pronunţate anterior; or, în cauza de faţă s-a solicitat schimbarea încadrării juridice şi reducerea cuantumului pedepselor aplicate, chestiuni de fond deja soluţionate de instanţe.

Referitor la dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile, dat fiind faptul că ambele hotărâri despre care se pretinde că nu se pot concilia trebuie să privească acelaşi inculpat, nu doi coinculpaţi pentru care instanţele au încadrat diferit - în funcţie de materialul probator - faptele comise de aceştia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Revizuientul a invocat aceleaşi temeiuri ale cererii de revizuire şi anume cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. şi a susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de împrejurarea că pentru M.F. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, soluţie ce se impunea şi pentru revizuient. Mai arată că aceasta este o împrejurare nouă, iar hotărârea prin care el a fost condamnat nu se poate concilia cu hotărârea de condamnare a numitului M.F., ambii fiind condamnaţi în aceeaşi cauză dar cu situaţii juridice diferite.

Curtea, examinând potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. apelul revizuientului, văzând şi dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. şi art. 407 C. proc. pen., a constatat că acesta nu este întemeiat.

Revizuientul a invocat drept prim motiv de revizuire a hotărârii de condamnare, existenţa unei împrejurări noi, necunoscută de instanţa care a dispus condamnarea (temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), dar a ignorat faptul că, pe de o parte, schimbarea de încadrare juridică a infracţiunii pentru unul dintre inculpaţi nu poate constitui o împrejurare nouă pentru un alt inculpat din aceeaşi cauză şi care să conducă la revizuirea hotărârii, iar pe de altă parte că situaţia juridică a numitului M.F. a fost modificată tocmai în procesul penal în care a figurat şi revizuientul ca inculpat, prin exercitarea căilor legale de atac.

Reiese astfel că instanţele de condamnare au cunoscut situaţia juridică a fiecărui inculpat, solicitarea revizuientului nefiind o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Revizuirea hotărârii pe acest prim temei nu poate impune o prelungire a probatoriilor deja administrate pentru a se ajunge la o altă încadrare a faptei, această cale de atac fiind una extraordinară şi de retractare, soluţia ce se preconizează ar trebui să fie una diametral opusă celei dispuse prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., are în vedere neconcilierea a două sau mai multor hotărâri judecătoreşti definitive. Textul de lege menţionat cere ca hotărârile judecătoreşti să privească acelaşi inculpat, dar pentru care s-au stabilit situaţii juridice diferite.

Ori în cauză, s-a constatat că hotărârile privesc doi inculpaţi, condamnaţi pentru fapte diferite, nefiind deci vorba de posibilitatea concilierii acestor hotărâri.

Aşa fiind, s-a constatat că prima instanţă a reţinut temeinic lipsa motivelor de revizuire a sentinţei, şi în consecinţă, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 407 C. proc. pen. apelul revizuientului condamnat a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. În dezvoltarea motivului de recurs, revizuientul a susţinut că a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 847 din 12 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. deoarece pentru un coinculpat s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o faptă mai uşoară, - cu consecinţa reducerii pedepsei - deşi acesta se afla într-o situaţie juridică identică cu a sa. În aceste condiţii, susţine revizuientul, au apărut fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza, iar Decizia penală nr. 225 din 16 octombrie 2008 prin care Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe coinculpatul M.F. la o pedeapsă mai uşoară şi Sentinţa penală nr. 847/2006 a Tribunalului Bucureşti sunt două hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat, care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când ";s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei";.

Potrivit alin. (2) al textului de lege sus-menţionat, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că pentru existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se cer a fi îndeplinite două condiţii.

Cu privire la prima condiţie, Înalta Curte reţine că expresia ";fapte sau împrejurări"; semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.

Legea cere să fie noi faptele sau împrejurările ca făcând parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Or, recurentul revizuient nu a indicat fapte şi împrejurări noi, ci a contestat încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care pentru un coinculpat aflat în aceeaşi situaţie juridică s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai uşoară cu consecinţa condamnării acestuia la o pedeapsă mai mică.

Cu privire la cea de-a doua condiţie a cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare, se reţine că invocarea elementelor noi trebuie să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate. În concret, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia achitării sau încetării procesului penal; în cazul în care este atacată o hotărâre de achitare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia condamnării sau a încetării procesului penal, iar în cazul în care este atacată o hotărâre de încetare a procesului penal, faptele noi trebuie să ducă la soluţia condamnării sau la soluţia achitării.

În cauză însă, existenţa faptei şi a vinovăţiei recurentului revizuient a fost constatată de instanţa de fond (tribunalul) şi ulterior, de instanţele de control judiciar (curtea de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), iar condamnarea acestuia s-a dispus în raport de întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

Schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii dispusă doar pentru coinculpatul M.F., nu şi pentru recurent, nu se circumscrie noţiunii de împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nu este posibil a fi contestată în calea extraordinară de atac a revizuirii, concluzie la care a ajuns şi instanţa de fond şi care a fost menţinută de prima instanţă de control judiciar învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului exercitată de revizuient. În plus, schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de către coinculpatul M.F. a fost dispusă în dosarul în care figura ca inculpat şi recurentul revizuient, astfel că nu este întemeiată susţinerea acestuia în sensul că împrejurarea invocată în sprijinul cererii formulate şi a recursului declarat este una nouă, necunoscută de instanţe.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - cel de-al doilea caz de revizuire invocat de recurent -, ";revizuirea poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Hotărârile nu se pot concilia când datorită datelor şi dispoziţiilor pe care le conţin se exclud reciproc.

Pentru a fi admis acest caz de revizuire trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- Să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive, adică hotărâri care conţin o rezolvare a fondului cauzei şi care nu pot fi atacate în acelaşi timp printr-o altă cale extraordinară de atac şi

- Hotărârile să nu se poată concilia. Cu privire la această a doua condiţie, şi anume inconciliabilitatea hotărârilor, se cere ca aceasta să privească dispoziţiile hotărârilor supuse revizuirii.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată, - contrar celor susţinute de recurent - că hotărârile despre care se pretinde că nu se pot concilia trebuie să privească acelaşi inculpat şi nu doi coinculpaţi pentru care instanţele au încadrat în drept diferit - în urma evaluării materialului probator administrat în cauză - faptele comise de aceştia.

Or, recurentul revizuient a susţinut că nu se pot concilia Sentinţa penală nr. 847/2006 a Tribunalului Bucureşti prin care atât el, cât şi coinculpatul M.F. au fost condamnaţi la mai multe pedepse cu închisoarea şi Decizia penală nr. 255 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins, ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.A. - recurentul revizuient - şi s-a admis apelul declarat de coinculpatul M.F. faţă de care s-au aplicat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., deci două hotărâri penale definitive care privesc doi inculpaţi diferiţi, ceea ce exclude posibilitatea concilierii respectivelor hotărâri, în raport de interpretarea ce trebuie dată art. 394 lit. e) C. proc. pen.

În consecinţă, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, - criticile aduse de revizuient acesteia fiind neîntemeiate -, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient M.A. va fi obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1859/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1704/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1771/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1771/2011. Penal