ICCJ. Decizia nr. 1959/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 16 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă plângerea formulata de petentul B.I., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 21 septembrie 2010 dată în dosarul nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, confirmată prin rezoluția din 21 octombrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind făptuitoarea I.V.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 100 lei.
S-a reținut că prin plângerea formulată în cauză de petentul B.I., acesta a solicitat desființarea rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale din 21 septembrie 2010 dată în dosar nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținută prin rezoluția procurorului general din 21 octombrie 2010 dată în dosar nr. 877/II/2/2010.
Prin rezoluția adoptată în dosarul nr. 308/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus neînceperea urmăririi penale fată de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
S-a stabilit că, prin modul în care l-a reprezentat pe reclamantul B.I. în dosarul civil nr. 171/336/2006, având ca obiect stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1401 din 28 mai 2009, avocatul I.V. nu a comis nici o faptă penală. S-a motivat că hotărârile judecătorești considerate nefavorabile petentului au fost adoptate pe baza întregului material probator administrat în cauzele respective și nu pe eventuala lipsă a depunerii unor obiecțiuni la cea de-a doua expertiză efectuată în cauză de către expertul P.C.
în concret, B.I. este nemulțumit de loturile stabilite și atribuite părților prin ieșirea din indiviziune a petentului și rudelor sale, prin sentința Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost menținută prin decizia civilă irevocabilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, după ce anterior Tribunalul Maramureș a admis apelul reclamantului B.I.
Nu există niciun indiciu că apărătorul l-ar fi indus în eroare pe B.I. ori că și-ar fi exercitat mandatul altfel decât conform prevederilor Legii nr. 51/1995 - privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Reprezentându-i în fața Judecătoriei Vișeu de Sus, avocatul a pus concluziile pe care Ie-a considerat în interesul părții ce l-a angajat iar, pe de altă parte, varianta stabilită de prima instanță de partajare a terenurilor și menținută de Curtea de Apel Cluj a împiedicat scăderea valorii suprafețelor de teren prin împărțirea lor conform variantei Tribunalului Maramureș.
Deși se invocă în plângere modul defectuos de efectuare a expertizei de către expertul P.C., din adresa de investire a acestuia de către Judecătoria Vișeu de Sus, la data de 20 martie 2007, rezultă că raportul de expertiză anterior, cel întocmit de expert C.S., a fost contestat doar sub aspectul valorilor loturilor reținute ca fiind prea mari.
Nu se impune completarea cercetărilor, în cauză au prioritate constatările instanțelor de judecată reținute în cuprinsul hotărârilor judecătorești, inclusiv cu privire la atitudinea părților reprezentate și nu susținerile ulterioare, nedovedite, din plângerile depuse de petent la organele de urmărire penală.
Față de cele expuse mai sus, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea plângerii împotriva soluției, formulată prin avocat de petentul B.I., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată la data de 21 septembrie 2010, în dosarul nr. 308/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe făptuitoarea I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș.
Examinând actele premergătoare din dosar nr. 308/P/2010, privind pe numita I.V., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., s-au constatat următoarele:
La data de 17 septembrie 2010 numitul B.I. din Poienile de sub Munte, jud. Maramureș, a depus o plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a numitei I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, arătând că nu este mulțumit de activitatea de asistență juridică acordată de aceasta într-un dosar civil.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele:
Numita I.V. a fost angajată de B.I. să-i reprezinte interesele de reclamant în dosarul civil nr. 171/336/2006 al Judecătoriei Vișeu de Sus având ca obiect stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune.
Din plângerea persoanei vătămate rezultă că în fața instanței de fond a fost întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară în cauză de către expertul tehnic judiciar după care, un alt raport de expertiză a fost întocmit de expertul P.C.G., deoarece persoana vătămată nu a fost mulțumită de concluziile formulate de primul expert.
Persoana vătămată consideră că a fost prejudiciată prin faptul că avocata I.V. nu a formulat obiecțiunile necesare la cele două rapoarte de expertiză și, pe baza acestora s-a adoptat sentința civilă nr. 1401 din 28 mai 2007 de către Judecătoria Vișeu de Sus, sentință care a provocat "nemulțumirea vădită" a persoanei vătămate. Această sentință a fost atacată cu apel și după ce instanța de apel a admis efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică judiciară, a fost adoptată decizia civilă nr. I/A din 08 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș prin care a fost admis apelul formulat de B.I.
Această hotărâre, favorabilă persoanei vătămate, a fost însă casată prin decizia civilă nr. 1145/R din 07 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus modificarea deciziei Tribunalului Maramureș în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.I. Instanța de recurs în motivarea deciziei a reținut că singurul raport de expertiză însușit atât de către reclamant cât și de pârâți a fost cel întocmit de expertul judiciar O.C.G., după ce primul raport a fost contestat de către ei.
Față de cele de mai sus, s-a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale față de numita I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece fapta nu există. S-a menționat că hotărârile judecătorești considerate nefavorabile de către persoana vătămată au fost adoptate pe baza întregului probatoriu administrat în cauzele respective și nu se fundamentează pe eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor la cea de-a doua expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor obiecțiunilor formulate de B.I.
Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de față de numita I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Cheltuielile judiciare în sumă de 15 lei au rămas în sarcina statului conf. art. 192 C. proc. pen.
Din cercetările efectuate în cauză rezultă următoarele:
Prin plângerea contra soluției formulată de avocat A.G., petentul a susținut că rezoluția procurorului este netemeinică și nelegală, întrucât avocatul I.V. și-a însușit în numele său o expertiză pe care petentul nu a văzut-o iar, pe de altă parte, fără a avea vreo procură, a hotărât în numele clientului său asupra variantei de partajare a masei succesorale.
Plângerea formulată de petent este nefondată, rezoluțiile pronunțate fiind legale și temeinice, pentru următoarele considerente:
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
în cauză, s-a reținut în mod corect că nu se impune în neînceperea urmăririi penale față de față de numita I.V., avocat în cadrul Baroului Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. întrucât fapta nu există.
De asemenea, nu există niciun indiciu că făptuitoarea l-ar fi indus în eroare pe B.I. ori că și-ar fi exercitat mandatul altfel decât conform prevederilor Legii nr. 51/1995 - privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Reprezentându-l în fața Judecătoriei Vișeu de Sus, avocatul a pus concluziile pe care Ie-a considerat în interesul părții ce l-a angajat. Mai mult, hotărârile judecătorești considerate nefavorabile de către petent au fost adoptate pe baza întregului probatoriu administrat în cauzele respective și nu se fundamentează pe eventuala lipsă a depunerii obiecțiunilor la cea de-a doua expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost efectuată o expertiză inclusiv în faza de apel pe baza tuturor obiecțiunilor formulate de B.I.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr .202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.
în acest sens, potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.
în privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
în consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 16 februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.
în această situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2019/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1936/2011. Penal → |
|---|
