ICCJ. Decizia nr. 2019/2011. Penal

Prin sentința penală nr. 29 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2781alin. (8) lit. a), C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C., împotriva Rezoluției din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 499/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. A menținut rezoluția atacată.

Pentru a hotărî astfel a reținut că pe rolul Curții de Apel Iași s-a înregistrat plângerea petentului D.C., împotriva Rezoluției Procurorului din 08 noiembrie 2010, emisă în dosarul nr. 499/P/2010, al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numiții S.F.M. și F.C.,- avocați in Baroul Iași - cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 259 alin. (2) C. pen.

în motivarea plângerii petentul a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției procurorului și sa se dispună începerea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori cu motivarea în esență că: învinuirea făcută de domnii avocați a fost concretă, au indicat nume, persoane și domiciliile acestora; învinuirea făcută de domnii avocați a avut ca obiect săvârșirea unei infracțiuni; învinuirea făcută de domnii avocați a fost făcută prin denunț; învinuirea făcută de domnii avocați a fost mincinoasă, lucru ce a fost constatat și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, expunerea pe larg a motivelor petentului se regăsesc în preambulul prezentei hotărâri.

S-a mai reținut că petentul D.C., a formulat plângere penala împotriva celor două persoane cercetate, reclamând săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

Această infracțiune a constat în aceea ca domnii avocați C.F. și S.M., au depus o plângere înregistrată sub nr. 749129/2009 la Secția II de Politie a municipiului Iași, prin care l-au învinuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., fiind acuzat că a încercat să îi determine să restituie onorariile achitate de către petent și de alți colegi de-ai săi, pentru o serie de servicii avocațiale, concretizate prin contractele de asistență juridică nr. 42/2008 și 68/2008.

Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 1952/P/2010 și în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Examinând și cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate cu motivarea că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, având în vedere faptul că avocații S.F.M. și F.C. nu au avut intenția de a denunța, în mod mincinos, comiterea unei infracțiuni de șantaj.

Nerezultând elemente ale infracțiunii reclamate, în mod legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoana cercetată.

Petentul, a făcut plângere împotriva acestei soluții la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și prin Rezoluția din 17 decembrie 2010, emisa de procurorul general adjunct, plângerea a fost respinsă, reținându-se si de aceasta data ca domnii avocați când au făcut plângerea împotriva petentului nu au avut intenția de a-1 denunța, în mod mincinos, de comiterea unei infracțiuni de șantaj.

Curtea de Apel Iași a constatat că plângerea petentului este nefondată, din următoarele motive:

Așa cum a motivat si reprezentantul parchetului, din actele premergătoare efectuate in cauză, a rezultat că, prin rezoluția procurorului nr. 1952/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, cu motivarea că cererile formulate de persoanele cercetate, în vederea restituirii sumelor de bani anterior achitate, nu se circumscriu noțiunii de constrângere, prevăzută de legiuitor și că asupra avocaților nu s-au exercitat acțiuni de amenințare sau lovire ori alte violente, susținerile avocaților nefiind confirmate de martorii audiați.

Curtea a reținut că art. 259 C. pen. stipulează: "învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoana, se pedepsește..."

In speța de fată cei doi avocați nu au avut o asemenea intenție de a denunța mincinos pe petent, dimpotrivă, a avut un temei subiectiv atunci când au făcut acea plângere penală, chiar dacă nu s-a finalizat cu o începerea a urmăriri penale.

In concluzie, Curtea de Apel Iași a constatat că neputându-se stabili vinovăția persoanelor cercetate, în mod corect și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de Procurorul general adjunct și, în mod corect, instanța de fond a constatat că Rezoluția procurorului de caz verificată și menținută de prim procurorul ierarhic superior este legală și temeinică și nu se impune desființarea ei așa cum a solicitat petentul.

împotriva sentinței penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționarul D.C., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 11/45/2011.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 3856alineat ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiționar, este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași este definitivă.

înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

în prezenta cauză prin sentința penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, potrivit art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul petentul D.C., împotriva Rezoluției din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 499/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținând rezoluția atacată, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 2781pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul promovat de către petiționar.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

In temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte, a obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2019/2011. Penal