ICCJ. Decizia nr. 2023/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2023/2011
Dosar nr. 4048/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250/F din 02 martie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus printre altele; în baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului F.C. la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa închisorii pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus aplicarea inculpatului K.C.I. pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel, inculpaţii F.C. şi K.C.I. care formează obiectul dosarului nr. 35836/3/2010 (1378/2011) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii F.C. şi K.C.I. au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 4048/1/2011.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, în sensul că, în seara de 13 martie 2010, în localitatea Chiajna, judeţul Ilfov, inculpaţii R.C.C. (zis M.), F.C. (zis Z. şi C.), B.B. (zis B.) şi K.C.I. (zis L.) - acţionând cu premeditare şi conform unui plan dinainte stabilit l-au lovit cu obiecte contondente (bâte metalice şi de lemn), în mod repetat şi cu mare intensitate, pe partea vătămată B.E., căruia i-a fost astfel cauzat un politraumatism, cu leziuni la nivelul capului şi cu numeroase fracturi la nivelul tuturor membrelor inferioare şi superioare care au necesitat un număr de circa 150 de zile de îngrijiri medicale stabilindu-se faptul că leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate; cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pe care inculpaţii au săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de F.C. şi K.C.I. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35836/3/2010 (1378/2011).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.C. şi K.C.I. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35836/3/2010 (1378/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2031/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
