ICCJ. Decizia nr. 2012/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2012/2011
Dosar nr. 642/115/2009
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 01 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, în baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a condamnat pe inculpatul A.E. la 5 (cinci) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza dispoziţiilor art. 17, art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G., la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale faţă de partea civilă P.S.E.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei - cheltuieli judiciare faţă de stat (în care s-au inclus şi onorariile avocaţilor, precum şi contravaloarea evaluării psihologice).
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul lunii aprilie - mai precis, la începutul lunii - într-o după-amiază, inculpatul A.A.E. s-a deplasat pe dealul „Gai" din spatele blocurilor de locuinţe din oraşul Oţelu Roşu, împreună cu partea vătămată (minor) P.S.E. şi martorul (minor) B.E.
După ce au fumat o ţigară, inculpatul minor A.A.E., în prezenţa martorului minor B.E., i-a cerut părţii vătămate (minorul) P.S.E. să întreţină un act sexual oral - profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa. în aceste condiţii, inculpatul minor s-a deschis la pantaloni şi a introdus penisul în gura părţii vătămate. După consumarea actului sexual - în condiţiile arătate - partea vătămată-minor P.S.E. a plecat spre casă, iar inculpatul-minor A.A.E. şi martorul minor B.E. au rămas pe dealul „Gai". S-a reţinut că, după consumarea actului sexual oral, inculpatul l-a ameninţat pe minorul parte vătămată P.S.E. că-1 va bate dacă va spune la cineva despre cele întâmplate între ei pe dealul „Gai". Totodată, în una din zilele verii anului 2007, în aceleaşi condiţii, inculpatul minor a mai întreţinut un act sexual oral cu partea vătămată minor P.E. Fiind audiat, la data de 22 iulie 2008, inculpatul minor a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise mai sus (în faza urmăririi penale).
În faza cercetării judecătoreşti, deşi a fost citat (inclusiv cu mandat de aducere), inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei.
În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului minor A.A.E. de a întreţine acte sexuale orale cu minorul P.S.E., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de disp. art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cele arătate mai sus, rezultă din declaraţiile martorilor (audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti), declaraţia inculpatului din faza urmăririi penale (filele 25-26 dosar urmărire penală), declaraţia părţii civile P.S.E. (din faza de urmărire penală), raportul de expertiză medico-legală (fila 33), referatul Serviciului de probaţiune (filele 38-40 dosar urmărire penală) şi evaluarea psihologică.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege (conform disp. art. 99 şi urm. C. pen.), gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, cât şi persoana inculpatului (care se află la prima încălcare a legii), apreciindu-se, în acest sens, că o pedeapsă de 5 ani cu executare, în condiţiile art. 71, art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă.
De asemenea, conform art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pedeapsă ce va fi executată la împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpat. Instanţa de fond a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. e) C. pen., având în vedere fapta săvârşită de către inculpat şi persoana împotriva căreia a fost săvârşită (minorul P.S.E.).
Pe latură civilă, instanţa de fond a apreciat că prin fapta la care a fost supusă partea vătămată (minoră) P.S.E., a suferit, în mod incontestabil, o traumă psihică care justifică daunele la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G., în cuantum de 5.000 lei (daune morale), fiind relevante în acest sens concluziile psihologului.
Împotriva sentinţei penale nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraş-Severin a declarat apel inculpatul A.A.E., apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 11 februarie 2010, sub nr. 642/115/2009.
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, inculpatul a arătat că nu a fost prezent la nici un termen de judecată, el fiind plecat în străinătate, la fratele său în Anglia, iar despre sentinţa apelată a aflat în data de 27 ianuarie 2010 de la nişte prieteni. A mai arătat inculpatul că, deşi tatăl său a primit comunicarea, acesta nu a înţeles însemnătatea comunicării fiind internat de mai multe ori în spital cu pierderi de memorie.
În motivarea pe fond a apelului inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin . (1) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen., orientarea pedepsei spre minimul special şi suspendarea condiţionată a executării. A susţinut inculpatul că partea vătămată nu a fost constrânsă fizic sau psihic de către acesta, actul sexual dintre cei doi fiind de bună voie.
Prin Decizia penală nr. 51 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a respins ca nefondat, apelul peste termen declarat de inculpatul A.A.E. împotriva sentinţei penale nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraş-Severin.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul peste termen declarat de inculpat, curtea de apel a constatat că acesta se circumscrie prevederilor art. 365 C. proc. pen., deoarece inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată şi la pronunţare şi nu au trecut 10 zile de la executarea sentinţei apelate.
Pe fondul apelului însă, curtea de apel a apreciat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului penal şi din care rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii viol.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că critica adusă sentinţei apelate privind încadrarea juridică a faptei este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 198 C. pen. „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi."
În cauză, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, declaraţiile martorilor, declaraţia inculpatului de la urmărire penală, referatul Serviciului de probaţiune, evaluarea psihologică, inclusiv declaraţia părţii vătămate minore dată în apel, asupra acesteia inculpatul a exercitat o constrângere psihică, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa (datorită vârstei) în vederea realizării actului sexual, astfel încât încadrarea juridică a faptei este corect stabilită.
Referitor la al doilea motiv de apel invocat, curtea de apel a apreciat că şi acesta este nefondat. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
În cauză, curtea de apel a apreciat că pedeapsa a fost individualizată în mod corect, avându-se în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, concluziile consilierului de probaţiune.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că, în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare este justificată, raportat la dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
S-a concluzionat că nu a fost făcută dovada existenţei altor cauze de natură să determine reducerea cuantumului pedepsei stabilite iniţial, motivată prin aceea că s-a dat eficienţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral al inculpatului.
Împotriva deciziei, inculpatul, prin avocat, a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- în prima fază a procesului penal (urmărirea penală), inculpatul a dat 2 declaraţii (fil.25 şi fil. 26 d.u.p.); în cea de la fil. 25 (pe formular tipizat M.A.I., înseriat), aceasta fiind semnată şi de către avocat, precum şi de unul dintre părinţii acuzatului, declaraţie în care arată, pe de o parte, că menţine cele declarate anterior (în declaraţia de la fil. 26), precum şi că recunoaşte în totalitate faptele pentru care se desfăşurau cercetări penale (întreţinerea, în două rânduri, de relaţii sexuale orale cu minorul P.S., zis J.", în vârstă de 8 ani, făcând precizări în legătură atât cu faptele cercetate, cât şi cu împrejurările în care au fost săvârşite. Declaraţia de la fll.26 a fost scrisă şi semnată de către acuzat, în prezenţa mamei sale, care a şi semnat respectiva declaraţie.
Ulterior, deşi a menţionat expres în declaraţia de la fil. 25 verso că înţelege şi va respecta obligaţia de a anunţa organele Judiciare despre orice schimbare de domiciliu, inculpatul a părăsit teritoriul României, părinţii săi afirmând - în urma numeroaselor demersuri procedurale ale organelor de urmărire penală - că fiul este plecat în Anglia, într-o locaţie necunoscută (fil.28, 30, 48, 49, 50, 51, 67, 68);
- la instanţa de fond, inculpatul nu s-a prezentat, din datele obţinute rezultând că acesta s-ar afla în Anglia, într-o locaţie necunoscută (fil.42-44), şi beneficiat de asistenţa unui avocat. în dosarul instanţei de fond sunt depuse acte din care rezultă condiţiile rămânerii definitive a sentinţei, precum şi măsurile luate pentru interzicerea părăsirii ţării (fil. 85-91, 103);
- împotriva sentinţei a fost declarat apel, prin avocat ales (fil.3). La dosar este depusă şi o cerere semnată de către inculpat (fil.8) şi transmisă prin fax, prin care se solicită amânarea judecăţii pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării (cererea având menţionate toate elementele de identificare a dosarului - număr, termen de judecată, instanţă etc). Prin avocatul ales (fil. 17 - delegaţie de asistenţă Juridică şi de reprezentare în faţa curţii de apel), inculpatul a depus o cerere de repunere în termenul de apel (fil. 15-16), motive scrise de apel (fil. 18-19), solicitându-se reaudierea părţii vătămate (fil.28);
- în recurs, cauza a fost amânată de mai multe ori, pe durata a 6 termene de judecată. Cererea de recurs a fost formulată prin avocat (fil.2), la dosar a fost transmisă prin fax şi o cerere semnată de inculpat (fil. 15, cerere care cuprinde toate elementele de identificare a dosarului, instanţei şi termenului de judecată), motivele scrise de recurs fiind depuse de către avocatul ales (fil.43-44). Având în vedere că la dosar au fost depuse copii ale unor înscrisuri care sugerau o anumită adresă în Anglia, Înalta Curte a făcut numeroase demersuri procedurale de citare a acestuia la respectiva adresă (fil. 18-25, 34-37, 39-41, 46-50, 53-64, 72-97, 101-110, 116-132, 136-146, 152-160, 171-173, 183-200), în final autorităţile Regatului Unit menţionând că persoana căutata nu se află în locaţia (adresa) indicată De asemenea, Înalta Curte a emis şi mandate de aducere a inculpatului, la adresa din România (fil. 174-176), tatăl inculpatului menţionând că fiul său se află în Anglia, la o adresă pe care nu o cunoaşte (fil. 177).
În consecinţă, Înalta Curte constată că s-au făcut numeroase şi efective demersuri Juridice (inclusiv în Regatul Unit) pentru localizarea inculpatului, şi asigurarea prezenţei sale la Judecarea cauzei penale, actele şi lucrările dosarului sugerând opţiunea acestuia pentru părăsirea teritoriului României, la o locaţie necunoscută atât organelor Judiciare, cât şi părinţilor acestuia.
De asemenea, Înalta Curte constată că procedura de judecată, la toate etapele (fond, apel, recurs) a fost una contradictorie, inculpatul fiind reprezentat, după caz, fie de un avocat ales, fie de un avocat desemnat din oficiu, care au exercitat drepturile procesuale ale acestuia.
În final, Înalta Curte mai reţine că inculpatul a avut cunoştinţă despre declanşarea cercetărilor penale (dând 2 declaraţii în care a recunoscut faptele pentru care se desfăşurau cercetări penale), a avut cunoştinţă despre etapele judecăţii, transmiţând la dosar, prin fax, cereri semnate de el, angajând avocaţi care au exercitat drepturile sale procesuale în toate etapele judecăţii (declararea căilor de atac, depunerea motivelor de apel/recurs, formularea unor cereri etc).
Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
În sinteză, făcând trimitere la date personale ale inculpatului, apărarea a solicitat, ca şi apel, reducerea pedepsei aplicate acestuia (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.).
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:
a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)], şi a fost condamnat în primă instanţă, pedeapsă confirmată de instanţa de apel, este sancţionată cu închisoare de la 5 ani la 12 ani şi 6 luni (prin reţinerea stării de minoritate), acestuia aplicându-i-se pedeapsa de 5 ani închisoare.
b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al faptei săvârşite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", ambele instanţe apreciind că fapta săvârşită de inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat.
De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului (5 ani închisoare) este egală cu minimul special al textului incriminator.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond nu a dat nici-o eficienţă juridică - dat fiind caracterul facultativ - unei împrejurări [forma continuată a infracţiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)] care, potrivit legii (art. 42 C. pen.), era de natură să justifice sancţionarea mai aspră a inculpatului, prin aplicarea unui spor.
În consecinţă, Înalta Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea recurentului-inculpat de reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu este neîntemeiată.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special de 5 ani închisoare.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Datele personale ale inculpatului (vârsta, recunoaşterea într-o oarecare măsură a săvârşirii faptei şi a împrejurărilor acesteia), au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa stabilind o pedeapsă egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.E. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2022/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
