ICCJ. Decizia nr. 2051/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2051/2011
Dosar nr.01911/99/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 547 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Iaşi a hotărât următoarele:
S-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul M.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu din infracţiunile de omor deosebit de grav prevăzute şi pedepsite de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178, alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217, alin. (4) C. pen. în infracţiunea de distrugere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 219, alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului M.M. prin rechizitoriu în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen.
În baza art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul M.M., fiul lui C. şi L., născut în mun. Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, în prezent deţinut în P.N.T. Iaşi la pedeapsa principala de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. a), teza a doua şi b) C. pen. pe o durată de 6 ani.
În baza art. 217, alin. (4) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33, lit. a) C. pen. şi art. 34, lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul M.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
În baza art. 35, alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută şi pedepsită. de art. 64, lit. a), teza a doua şi b) C. pen. pe o durată de 6 ani, calculată conform dispoziţiilor art. 66 C. pen.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a doua şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 martie 2010 la zi.
În baza art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10, lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217, alin. (4) C. proc. pen. în dauna părţii vătămate C.F.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată în cauză de partea civilă C.F.
S-a luat act că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191, alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, atât din cursul urmăririi penale cât şi din cursul judecăţii, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, s-a dispus a se avansa din Fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Inculpatul M.M. este absolvent a patru clase şi, începând de la o vârstă fragedă, a început să consume băuturi alcoolice, atitudine încurajată chiar de tatăl inculpatului, la rândul său consumator în mod obişnuit de băuturi alcoolice.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cursul urmăririi penale inculpatul prezintă configuraţie instabilă emoţional, comportamentală în contur deficitar psihocognitiv obişnuit, şcolarizare incipientă, Q.I actual 66 cu agravări relaţionale la consumul de băuturi alcoolice, prezentând diagnosticul de utilizare nocivă pentru sănătate.
Din declaraţiile părţii vătămate M.L., mama inculpatului, ale fratelui inculpatului, martorul M.C. dar şi ale martorilor F.V., F.D. a rezultat că pe fondul consumului de alcool între inculpat şi tatăl său, victima M.C., existau neînţelegeri concretizate prin acte de violenţă.
În acest context, la data de 10 ianuarie 2009 partea vătămată M.L. împreună cu fiul său M.C. şi soţul său, victima M.C. s-au deplasat de la domiciliu către locuinţa familiei B.D. pentru a reglementa aspecte legate de viitoarea nuntă a fiului său M.C.
Inculpatul M.M. a rămas în locuinţă, într-o stare avansată de ebrietate.
La scurt timp tatăl său, victima M.C. a hotărât să revină la locuinţă şi să se alăture inculpatului pentru a consuma împreună băuturi alcoolice.
Coroborând declaraţiile inculpatului cu declaraţiile martorilor F.A., C.I., B.A., M.C. dar şi cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto şi procesul-verbal de intervenţie potrivit căruia locul focarului a fost dormitor, hol, sursa probabilă de aprindere flacăra, mijlocul care putea produce aprinderea, chibrituri, bricheta, primul material care s-a aprins butan, împrejurarea determinantă manevra sau mod de operare greşit, instanţa reţine că inculpatul a intenţionat să-şi aprindă o ţigară hotărând să utilizeze în acest scop o butelie care nu era racordată la aragaz şi chibrituri. Ca urmare a acestui procedeu a izbucnit o flacără, inculpatul a aruncat butelia iar focul a început să se propage, incendiind locuinţa.
În acest context, inculpatul a ieşit pe uşă afară şi a rămas în loc privind la incendiu, fără să solicite ajutoare şi fără să încerce salvarea tatălui său, aflat în locuinţă.
După aproximativ 10 minute inculpatul a mers la vecina sa, martora F.A., aceasta fiind persoana care a apelat serviciul de urgenţă 112. Totodată martora l-a anunţat şi pe fratele inculpatului care a venit în fugă spre locuinţa incendiată. Ajuns aici martorul l-a întrebat pe inculpat unde se află tatăl său, fără să obţină un răspuns astfel încât a spart un geam intenţionând să pătrundă în interior pentru a-şi salva tatăl. Întrucât şi-ar fi pus viaţa în pericol a fost oprit de persoanele strânse la faţa locului.
Totodată atât martorul M.C. cât şi martorii F.A., F.V., B.D., C.I. au observat atitudinea pasivă a inculpatului şi faptul că geamurile de la locuinţă erau intacte, deşi inculpatul a susţinut că a ieşit pe geam din casă şi nu a avut posibilitatea să-şi salveze tatăl, iar inculpatul nu prezenta nici o leziune sau semne exterioare pe corp şi haine care să susţină varianta sa.
După sosirea echipajului de pompieri incendiul a fost lichidat şi victima M.C. a fost scoasă din interior carbonizată. Potrivit raportului de constatare medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale a rezultat că moartea victimei a fost violentă, aceasta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unei intoxicaţii acute cu monoxid de carbon. La examenul extern cadavrul prezenta arsuri de gradul IV iar în momentul decesului alcoolemia era de 2,65 gr ‰.
Totodată, din probele aflate la dosar a rezultat că în data de 28 decembrie 2008 a luat foc o anexă a locuinţei numitului C.F., incendiul fiind localizat şi stins de cetăţenii din sat până la sosirea I.S.U. Iaşi.
Faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, prima instanţă a apreciat că activitatea inculpatului întruneşte elementele constitutive, atât pe latura obiectivă cât şi pe latura subiectivă ale infracţiunilor de distrugere şi omor deosebit de grav fapte prevăzute şi pedepsite de art. 217, alin. (4) C. pen. şi art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen.
Având în vedere că victima era tatăl inculpatului instanţa a constatat că la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 175, alin. (1), lit. c) privind omorul săvârşit asupra unei rude apropiate, împrejurare faţă de care se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor antemenţionate.
Având în vedere cauzele şi condiţiile în care a survenit decesul victimei, aceasta arzând de vie, fiind carbonizată, atitudinea inculpatului care nu a încercat salvarea acesteia şi nici nu a cerut ajutoare în acest sens instanţa a apreciat ca fiind incidentă în cauză agravanta săvârşirii faptei prin cruzimi, victima fiind supusă unor suferinţe puternice şi prelungite în timp, împrejurările decesului trezind un sentiment de oroare în rândul comunităţii care s-a adunat la faţa locului şi a asistat la intervenţia autorităţilor şi constatarea decesului victimei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, prevăzând şi acceptând posibilitatea decesului tatălui său.
Sub acest aspect instanţa a constatat că, în ciuda faptului că inculpatul putea să-şi aprindă ţigara cu un chibrit a preferat, inexplicabil, să recurgă la un procedeu de natură să creeze o stare de pericol pentru viaţa şi integritatea bunurilor. Având în vedere raportul de expertiză medico-legală psihiatrică potrivit căruia inculpatul a acţionat cu discernământ, faţă de vârsta acestuia, de modul în care a acţionat instanţa a constatat dincolo de orice dubiu că rezultatul faptei a fost prevăzut de către inculpat.
Din probele aflate la dosar nu a rezultat că a şi urmărit producerea decesului tatălui şi distrugerea locuinţei însă atitudinea sa "post factum", respectiv faptul că nu a încercat să-şi salveze tatăl deşi avea această posibilitate, părăsind locuinţa pe uşă, fără să prezinte vreo leziune, nu a alertat imediat autorităţile şi nici nu a cerut ajutorul vecinilor decât la un interval de 10 minute, aşa cum rezultă din declaraţia martorilor F.A. şi F.V., nu a indicat imediat faptul că în locuinţă se afla tatăl său, dimpotrivă la interpelarea fratelui său, martorul M.C., s-a limitat să spună că "arde televizorul". Ori această atitudine indiferentă, în condiţiile în care inculpatul prezenta discernământ, ilustrează faptul că inculpatul a acceptat atât posibilitatea producerii decesului tatălui cât şi distrugerea locuinţei.
Pentru aceste considerente, prima instanţă a respins solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178, alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217, alin. (4) C. pen. în infracţiunea de distrugere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 219, alin. (1).
Ceea ce diferenţiază intenţia indirectă de culpă cu prevedere, că forma de vinovăţie, este tocmai atitudinea inculpatului în raport de rezultat. Ori din probele aflate la dosar nu a rezultat nici un indiciu care să conducă la concluzia că inculpatul nu ar fi acceptat rezultatul faptei, că ar fi avut vreun moment o atitudine activă în sensul împiedicării producerii rezultatului. De altfel apărarea nu a indicat împrejurările care să susţină faptul că inculpatul ar fi acţionat din culpă, limitându-se la simple afirmaţii, nesusţinute de nici un mijloc de probă, dimpotrivă contrazise de probele administrate.
În ceea ce priveşte fapta de distrugere săvârşită în dauna părţii vătămate C.F., instanţa a constatat că probele aflate la dosar dovedesc exclusiv existenţa faptei, în materialitatea sa dar nu şi faptul că ar fi fost săvârşită de către inculpat.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dar şi art. 52 C. proc. pen. şi art. 23, alin. (11) din Constituţia României, că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul M.M.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. în dauna părţii vătămate C.F., precum şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, care nu a ţinut cont de gradul ridicat de pericol social al faptei.
Inculpatul a invocat greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav şi greşita individualizare a pedepsei.
Instanţa de apel a apreciat, sub aspectul criticii formulate de parchet privind greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. că aceasta este nefondată.
Lipsa unor probe de natură a confirma declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului creează dubii în reţinerea vinovăţiei acestuia, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpatului potrivit regulii în dubio pro reo.
Referitor la critica inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei, s-a reţinut că în mod corect s-au constatat întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav.
Din împrejurările comiterii faptelor şi din modul de a acţiona al inculpatului a rezultat că acesta a acţionat cu intenţia directă de a ucide victima şi de a distruge locuinţa părinţilor.
Acţiunea de a-şi aprinde ţigara în modul periculos, prin utilizarea unei butelii ce nu era racordată la aragaz, coroborată cu conduita ulterioară caracterizată prin lipsa vreunui ajutor în salvarea vieţii victimei şi stingerea incendiului ce a pus în pericol şi locuinţa vecinilor, realizează cerinţele subiective ale infracţiunilor de omor deosebit de grav comis prin cruzimi şi distrugere.
Prin incendierea locuinţei, inculpatul a provocat victimei suferinţe grele, ce depăşesc limitele inerente unei acţiuni de ucidere, aceasta decedând prin chinuri lente, cadavrul victimei fiind găsit carbonizat în proporţie de 80%.
Sub aspectul individualizării pedepsei s-a apreciat critica parchetului ca fiind fondată şi, în consecinţă, lipsită de temei critica inculpatului, reţinându-se că ester necesar un tratament sancţionator mai sever, faţă de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, modul de realizare a faptei şi atitudinea inculpatului, de negare a comiterii faptei.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului şi a majorat de la 15 la 17 ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 17 ani închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare.
S-au menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatului şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul M.M.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., criticând greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. în dauna părţii vătămate C.F.
Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte analizând Decizia penală recurată atât din perspectiva criticilor formulate de recurenţi, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Înalta Curte constată, sub aspectul criticii formulate de parchet, că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au analizat probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti şi au constatat că acestea nu conduc la concluzia certă că inculpatul a incendiat în seara zilei de 28 decembrie 2008 locuinţa părţii vătămate C.F.
Parchetul, în motivarea recursului, face referire la declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului şi la declaraţiile martorilor F.G. şi C.V.C.
Declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, de recunoaştere a faptei, au fost retractate ulterior şi, pe de altă parte, conform art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care au fost coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
În speţă, nu a rezultat vreun alt element de ordin probator care să susţină recunoaşterea iniţială a inculpatului.
Depoziţiile martorilor la care face referire parchetul sunt, de fapt, referiri tot la susţinerile inculpatului, întrucât aceste persoane nu au perceput nemijlocit împrejurări concrete privind comiterea faptei de către inculpat.
Martorul F.G. a fost martor asistent la declaraţia prin care inculpatul a recunoscut, în cursul urmăririi penale, comiterea faptei, recunoaştere ulterior retractată, iar martorul C.V.-C., de asemenea, relatează tot ceea ce i-a declarat inculpatul.
În aceste condiţii, în mod justificat ambele instanţe, au aplicat regula in dubio pro reo, având în vedere că există serioase îndoieli cu privire la comiterea faptei de către inculpat, îndoieli ce nu au fost îndepărtate prin alte probe directe care să confirme situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi vinovăţia inculpatului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte nu are nici un element care să determine o modificare a soluţiei de achitare dată în fond şi în apel, iar actele şi lucrările dosarului nu indică nici o altă probă care ar mai putea fi administrată pentru a se verifica susţinerea parchetului.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că nici critica inculpatului, formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei, nu este fondată.
În mod corect, în faza apelului s-a apreciat asupra majorării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, reţinându-se gradul ridicat de pericol social al faptei, modul de realizare a infracţiunii - prin incendiere şi consecinţele produse, prin suprimarea vieţii tatălui său în condiţii de grele suferinţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, ambele recursuri formulate în cauză, de parchet şi inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata arestării preventive de la 1 martie 2010, la 18 mai 2011.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
