ICCJ. Decizia nr. 2085/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2085/2011
Dosar nr. 3714/2/2011
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 182/PI din 6 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 3714/2/2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.S.M.
În esenţă, s-a reţinut că prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din data de 09 februarie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1249/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.S.M., pe o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită ulterior, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a mai arătat că, deşi argumentele de ordin personal ale inculpatului nu pot fi ignorate, totuşi gravitatea deosebită a faptelor, amploarea fenomenului infracţional în care a fost implicat şi inculpatul, reacţia publicului la săvârşirea unor astfel de fapte constituie motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie nu poate fi admisă.
În termen legal, inculpatul P.S.M. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prin Decizia nr. 1972 din 12 mai 2011 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 544/59/2011 s-a admis recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva încheierii nr. 152/PI din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 544/59/2011.
S-a casat încheierea atacată şi, rejudecând, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.S.M. şi s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia de sub puterea mandatului de arestare, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin aceeaşi decizie, în baza art. 1602 alin. (3) şi alin. (3)1 C. proc. pen. i s-a pus în vedere inculpatului să respecte dispoziţiile prevăzute de textele de lege menţionate lit. a)-g), atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva încheierii penale nr. 182/PI din 6 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 3714/2/2011 de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală prin care a fost respinsă cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva încheierii penale nr. 182/PI din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3714/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2075/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2086/2011. Penal → |
---|