ICCJ. Decizia nr. 2086/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2086/2011
Dosar nr. 602/59/2011
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 192/PI din 10 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 602/59/2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 1608 alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G.
Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G. aflat în Arestul Secţiei 6 Poliţie Bucureşti.
În esenţă, s-a reţinut că prin încheierea pronunţată în data de 09 februarie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1249/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.V.G., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data de 09 martie 2011 inclusiv, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a mai arătat că s-au apreciat a fi îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fiind evident că lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranţă şi ar conduce la o ineficientizare a cercetărilor care sunt efectuate de organul de urmărire penală, existând şi riscul influenţării în mod negativ a desfăşurării urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu este finalizată, toate acestea constituind motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie nu poate fi admisă.
În termen legal, inculpatul M.V.G. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prin Decizia nr. 1971 din 12 mai 2011 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 548/59/2011 s-a admis recursul declarat de inculpatul M.V.G. împotriva încheierii nr. 156/PI din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 548/59/2011.
S-a casat încheierea atacată şi, rejudecând, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G. şi s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia de sub puterea mandatului de arestare, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin aceeaşi decizie, în baza art.1602 alin. (3) şi alin. (3)1 C. proc. pen. i s-a pus în vedere inculpatului să respecte dispoziţiile prevăzute de textele de lege menţionate lit. a)-g), atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că recursul declarat de inculpatul M.V.G. împotriva încheierii penale nr. 192/PI din 10 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 602/59/2011 de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.G. împotriva încheierii penale nr. 192/PI din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 602/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2085/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2088/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|