ICCJ. Decizia nr. 2092/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2092/2011
Dosar nr. 7939/99/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 33 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iaşi au fost condamnaţi inculpaţii:
- S.N., la pedeapsa de 12 ani închisoare 5 ani şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen. (victimă L.M.) şi la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. (victimă S.F.).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
- I.C., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen. ( victimă L.M.) şi la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. (victimă S.F.).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile L.E. suma de 5.000 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale.
Totodată inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească 336,42 RON Spitalului Clinic de Urgenţă Prf. N. Oblu, 204 RON Spitalului Municipal de Urgenţă Roman şi 350 RON Serviciului de Ambulanţă al judeţului Iaşi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul S.N., autoturismul Y cu nr. de înmatriculare ";X"; şi s-a instituit sechestrul asigurator, până la concurenţa sumei de 45.000 RON, asupra unor bunuri imobile ale inculpaţilor, în vederea reparării prejudiciului produs părţii civile L.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 9/10 septembrie 2006 s-a organizat o discotecă în localul familiei I., la care au participat mai mulţi tineri din satul Pânceşti, judeţul Neamţ, printre care şi partea vătămată S.F. şi victima L.M.
Pe fondul unor conflicte anterioare existente între tinerii din Pânceşti şi I.S. (fiul inculpatului I.C.) inculpatul I.C. s-a deplasat la masa la care se aflau S.F. şi L.M., le-a cerut să părăsească discoteca. Partea vătămată şi victima au acceptat să plece după ce îşi vor consuma băuturile cumpărate, răgaz oferit de patronul barului însă cu condiţia să părăsească barul cât mai repede.
La ieşirea din discotecă partea vătămată S.F. l-a înjurat pe I.C., motiv pentru care inculpatul i-a solicitat coinculpatului S.N. şi prietenului fiicei sale să-i urmărească pe cei doi pentru a le aplica o corecţie fizică.
În acest scop inculpatul I.C. şi martorul A.B.N. s-au înarmat cu bâte, s-au urcat în autoturismul condus de S.N. şi au plecat în urmărirea celor două victime pe care i-au ajuns într-o intersecţie, spre drumul spre Pânceşti. Din maşină au coborât inculpatul I.C. şi martorul A.B.N., ambii înarmaţi cu câte o bâtă şi s-au îndreptat spre cei doi tineri, în timp ce inculpatul S.N. se deplasa cu autoturismul înspre aceştia.
Speriaţi de faptul că agresorii erau înarmaţi, S.F. şi L.M. au fugit pe drumul spre Pânceşti, drum aflat pe marginea unui iaz.
Autoturismul condus de inculpatul S.N. i-a ajuns din urmă şi printr-o manevră a vehiculului a lovit pe victima L.M. care din proiectare a ajuns în apa iazului. În continuare, inculpatul S. a continuat deplasarea cu autoturismul spre partea vătămată S.F., a acroşat-o în zona şoldului drept, dar aceasta a reuşit să fugă prin apa iazului până pe malul opus.
Din cauza manevrei efectuate spre dreapta şi părăsirea părţii carosabile autoturismul Y a rămas împotmolit în mâl. În aceste condiţii, inculpatul S.N. a coborât din autoturism, iar victima L.M. a fost trasă din apă. Deşi victima era inconştientă şi prezenta urme de lovituri, toate persoanele prezente au părăsit victima.
Inculpaţii au solicitat martorilor U.C. şi T.D. sprijin pentru a tracta autoturismul, însă văzând starea victimei aceştia au refuzat să se implice şi s-au reîntors la discotecă.
Ulterior, inculpatul I.C., ajutat de fiul său I.S., a urcat victima pe bancheta autoturismului cu care revenise la locul faptei, şi a plecat spre casă. În acest timp inculpatul S.N. a reuşit să tracteze autoturismul şi a plecat spre domiciliul său. A doua zi dimineaţa, inculpatul S.N. a fost anunţat de I.S. că victima L.M. nu s-a trezit şi a fost solicitat să o transporte la spital.
În aceste împrejurări, la ora 6.27 inculpatul I.C. a apelat serviciul de ambulanţă, victima fiind predată serviciului de urgenţă.
La data de 11 septembrie 2006, L.M., în vârstă de 22 ani, a decedat, iar conform concluziilor raportului de autopsie medico-legală moartea a fost violentă, datorându-se comei cerebrale consecutive fracturii de bază craniană, contuzie cu dilacerare cerebrală gravă, hematom intracerebral, leziuni produse prin lovire-proiectare.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 3544 din 06 octombrie 2007 emis de IML - SML, partea vătămată S.F. a prezentat hematom coapsă dreapta, echimoză, leziunile putând fi produse prin lovire în cadrul unui accident rutier, putând data din 10 septembrie 2006, necesitând 7 - 9 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate S.F., procesului verbal de cercetare la locul faptei, planşele foto executate în cauză, actelor medicale şi rapoartelor medico-legale, declaraţiilor părţilor civile, declaraţiilor martorilor A.B.N., I.D., L.Ş., A.V., U.C., O.P., T.E., M.C., T.M., M.P., H.A., P.M., H.M., V.R., G.C. şi T.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 212 din 21 decembrie 2010, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în rejudecare a completat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului I.C., în raport cu partea vătămată S.F., în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 25 C. pen.; a înlăturat dispoziţia vizând reţinerea în favoarea celor doi inculpaţi a prevederilor art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen. şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului S.N. pentru infracţiunea de omor calificat (victimă L.M.) de la 12 la 16 ani închisoare, a majorat pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat de la 4 ani închisoare la 8 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, urmând ca inculpatul S.N. să execute 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi. Pentru inculpatul I.C. a majorat pedeapsa principală aplicată pentru instigare la omor calificat de la 12 la 16 ani închisoare, iar pentru instigare la tentativă de omor calificat a majorat pedeapsa de la 4 ani închisoare la 8 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.
Apelurile declarate de inculpaţii S.N. şi I.C. au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut existenţa unei neconcordanţe între considerentele şi dispozitivul sentinţei pronunţate, în sensul că în considerentele sentinţei atacate s-a reţinut că faptele inculpatului I.C., care în noaptea de 9/10 septembrie 2006, în loc public, a determinat cu intenţie pe inculpatul S.N. să săvârşească infracţiunea de omor calificat şi tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzute de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., respectiv art. 25 raportat la art. 20 cu referire la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în dispozitivul hotărârii, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului I.C. pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare la omor calificat faţă de victima L.M. şi a unei tentative la infracţiunea de omor calificat, faţă de victima S.F.
Având în vedere existenţa acestei contradicţii, instanţa de control judiciar a completat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul I.C., în raport cu partea vătămată S.F., şi cu dispoziţiile art. 25 C. pen.
Totodată, instanţa de apel a constatat că întreaga derulare a evenimentelor din noaptea de 9/10 septembrie 2006, modul de acţionare, stăruinţa depusă de inculpaţi în realizarea scopului propus, declaraţiile contradictorii şi încercarea inculpaţilor de a nega răspunderea penală nu justifică reţinerea în favoarea lor a circumstanţei atenuante prev.de art. 74 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs, invocând disp. art. 3859 pct. 10, 14 şi 18 C. proc. pen., prin care au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul S.N. din art. 174, 175 lit. i) şi art. 20 rap.la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 178 alin. (2) C. pen. (ucidere din culpă) achitarea inculpatului I.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu a existat niciun act de iniţiere la infracţiunea de omor calificat şi la tentativa de omor calificat. Totodată, inculpaţii au invocat şi nelegala şi netemeinicia înlăturării circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Ulterior, inculpatul I.C. a formulat un nou motiv de recurs, invocând dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constând în aceea că i s-a încălcat dreptul la apărare în faza de urmărire penală întrucât nu a fost asistat de un avocat în momentul în care i s-a luat declaraţia de învinuit.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţa de apel, reverificând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond şi a dat o încadrare corespunzătoare faptelor comise de cei doi inculpaţi.
Într-adevăr, faptele comise de inculpatul S.N., care în noaptea de 9/10 septembrie 2006, în loc public, a lovit intenţionat cu autoturismul proprietate personală pe partea vătămată S.F. şi pe victima L.M., cauzând decesul acesteia din urmă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev.de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (victima L.M. şi tentativă la infracţiunea de omor calificat prev.de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi nu ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2) C. pen.
Inculpatul S.N., atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 178 alin. (1), (2) C. pen., cerere neîntemeiată. Prima instanţă şi instanţa de control judiciar au analizat pe larg criteriile distincte între cele două infracţiuni şi justificat au reţinut că fapta inculpatului constituie omor calificat, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Sub acest aspect, pe lângă considerentele arătate, pe deplin pertinente, în cauză mai sunt de făcut şi următoarele precizări:
Distincţia între infracţiunea de omor calificat, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat şi uciderea din culpă se situează exclusiv la nivel subiectiv, ambele având ca rezultat moartea unei persoane.
Vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii, deşi ţine de resorturile interioare psihologice ale persoanei, în ceea ce priveşte mobilul şi scopurile acţiunilor individuale se evidenţiază prin conduita exterioară a făptuitorului. Cu toate că vinovăţia reprezintă, din punct de vedere juridic, atitudinea psihică subiectivă a făptuitorului în raport cu fapta şi urmările ei, totuşi aceasta se orientează în plan subiectiv prin conduita anterioară şi concomitentă a făptuitorului şi permite stabilirea gradului şi a formei vinovăţiei.
În speţă, inculpatul S.N. a acceptat propunerea coinculpatului I.C. de a-i urmări pe cei doi tineri şi nu s-a mărginit doar la urmărirea victimelor pe o distanţă mare, pe un drum îngust, dat a făcut şi manevre cu intenţia clară de a le lovi cu autoturismul pe care îl conducea, fapt care s-a şi întâmplat, victimele prezentând lovituri specifice unui accident rutier.
Jurisprudenţa în materie este constantă, stabilindu-se că fapta unei persoane de a încerca să lovească victimele cu autoturismul pe care îl conducea, urmărindu-le în viteză şi în mod repetat, constituie tentativă la infracţiunea de omor chiar dacă acestea nu au fost lovite, datorită modului în care au acţionat spre a se salva.
Or, inculpatul a urmărit victimele, a accelerat viteza autoturismului în care se afla, a lovit victimele, care au fost aruncate în iazul din partea dreaptă a drumului, şi doar partea vătămată S.F. reuşind să se salveze înotând până pe malul opus.
Pe de altă parte, latura obiectivă a infracţiunii de omor calificat trebuie analizată nu numai sub aspectul acţiunii de lovire a victimei L.M., dar şi sub acela al omisiunii, cu intenţie, de a încerca să o salveze, deşi ştia că a proiectat-o în iaz şi că starea în care se afla îi diminuează mult posibilitatea de a se salva; aceasta, pe de altă parte, demonstrează şi existenţa intenţie, de vreme ce autorul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a dorit, a acceptat producerea lui.
Ca atare, primul motiv de recurs invocat de inculpatul S.N. nu este fondat şi va fi respins.
De asemenea, fapta inculpatului I.C. care în noaptea de 9/10 septembrie 2006, în loc public, a determinat cu intenţie pe inculpatul S.N. să săvârşească infracţiunile anterior menţionate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la omor calificat prev.de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (victimă L.M.) şi tentativă la infracţiunea de instigare la omor calificat prev.de art. 20 rap.la art. 25 cu referire la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată S.F.).
Apărarea formulată de inculpatul I.C., în sensul că nu este vinovat de comiterea vreunei fapte penale nu este fondată.
Instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorul este persoana care are ideea comiterii unei fapte prevăzută de legea penală, idee pe care o transmite altei persoane, care şi-a însuşeşte şi comite fapta la care a fost instigată.
Pentru existenţa instigării trebuie îndeplinite mai multe condiţii şi anume: existenţa unei activităţi de determinare; activitatea de determinare să fie efectuată cu intenţie; activitatea de determinare să se refere la o faptă prevăzută de legea penală; instigatorul să comită fapta prevăzută de legea penală.
În cauză, aceste condiţii sunt îndeplinite.
Inculpatul I.C. a avut un prim conflict cu L.M. şi S.F. pe care l-a şi lovit în incinta barului, iar după plecarea celor doi tineri i-a urmărit, rămânând în apropierea discotecii şi i-a solicitat inculpatului S.N., fiul său, şi prietenului fiicei sale, să-i urmărească şi să le aplice o corecţie fizică. Victima şi partea vătămată au fost ajunse şi lovite pe rând de inculpatul S.N., urmare a instigării exercitate asupra sa de I.C., naşul său.
Apărarea formulată de inculpatul I.C. în sensul că nu i-ar fi cerut coinculpatului S.N. să-l însoţească în urmărirea celor doi tineri nu poate fi acceptată întrucât acest din urmă inculpat nu i-a cunoscut anterior pe L.M. şi S.F., nu avusese nicio discuţie contradictorie cu ei şi nici nu justifică plecarea sa noaptea, după orele 24, în urmărirea victimelor.
Atitudinea ulterioară săvârşirii faptei a fost total neadecvată cu urmarea produsă, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel. Inculpatul nu s-a preocupat de a acorda primul ajutor victimei, care căzuse în iaz, lovită şi nu putea să se salveze, dimpotrivă, s-a preocupat de îndepărtarea urmelor infracţiunii, scoaterea autoturismului inculpatului S.N. din mâlul iazului, transportarea acestuia la domiciliu, aplanarea conflictului produs la discotecă, participarea la ancheta desfăşurată la postul de poliţie Dagâţa în legătură cu scandalul produs la discotecă.
În consecinţă, inculpatul I.C., prin acţiunile sale a determinat cu intenţie pe coinculpatul S.N. să comită o faptă prevăzută de legea penală, motiv pentru care şi acest motiv de recurs nu este fondat.
Motivul de recurs ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia înlăturării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. este de asemenea nefondat.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei trebuie să aibă în vedere faptul că între criteriile prevăzute de lege - gradul de pericol social al faptei, periculozitatea infractorului şi circumstanţele de agravare sau atenuare- există o legătură indisolubilă, astfel încât, situaţiile şi împrejurările în contextul cărora s-au săvârşit faptele sunt deosebit de semnificative şi au ca efect concret, în cazul de faţă, sporirea gradului de pericol social al faptelor şi al periculozităţii inculpaţilor.
Cu privire la gradul de pericol social este de necontestat că infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale sunt infracţiuni grave, sancţiunile aplicabile fiind pe măsură.
Inculpaţii au nesocotit dispoziţiile legale care protejează viaţa persoanei, iar după comiterea violenţelor, au abandonat victima L.M. în apa iazului comunal, deşi dacă ar fi intervenit imediat după proiectarea victimei în apă ar fi putut să o salveze şi au adoptat o poziţie nesinceră pe tot parcursul procesului penal.
Urmările faptelor comise sunt grave, ireparabile pentru familia victimei L.M. şi care şi-au pus amprenta asupra personalităţii părţii vătămate S.F.
Toate aceste aspecte evidenţiază un grad sporit de pericol social ce a trebuit să se răsfrângă şi asupra pedepselor aplicate inculpaţilor, aşa cum bine a procedat instanţa de control judiciar.
Împrejurările reţinute de prima instanţă drept circumstanţe atenuante pot constitui elemente pentru orientarea pedepsei principale spre minimul prevăzut de lege, neimpunându-se eficientizarea acestora în condiţiile art. 76 C. pen.
Ca atare, pedepsele aplicate de instanţa de apel au fost just individualizate, în concordanţă cu criteriile impuse de art. 52 şi 72 C. pen., motiv pentru care şi această critică adusă deciziei atacate este nefondată.
Inculpatul I.C. a mai invocat prin ultimul motiv de recurs încălcarea dreptului la asistenţă obligatorie în cursul urmăririi penale, motiv de recurs, de asemenea nefondat.
Aşa cum rezultă din actele aflate în dosarul de urmărire penală, inculpatul I.C. a fost asistat de avocaţii Mihai Tun şi Daniel Apostol, împuternicite în baza contractului de asistenţă juridică nr. 119 din 5 octombrie 2006 să exercite asistenţa şi reprezentarea acestuia în faza de urmărire penală în Dosarul nr. 2423/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Ulterior, după ce s-a emis mandat de aducere, în vederea audierii sale, inculpatului I.C. i s-a adus la cunoştinţă de către procurorul de caz dreptul de a fi asistat de un apărător şi de a nu face nicio declaraţie. Inculpatul s-a prevalat de aceste drepturi, nu a dat declaraţie şi a solicitat un termen să-şi angajeze un apărător, drept respectat de procuror. Deşi i s-a acordat un timp suficient pentru a beneficia de asistenţă juridică, inculpatul a revenit asupra intenţiei iniţiale şi a declarat că nu înţelege să mai beneficieze de asistenţă juridică, refuzând şi asistarea sa de către avocaţii aleşi T.M. şi A.D.
Poziţia procesuală a inculpatului nu poate fi imputată organului de cercetare penală, iar acesta s-a conformat principiului disponibilităţii. Atâta vreme cât inculpatul a decis renunţarea la asistenţă juridică iar ulterior în faza de cercetare judecătorească şi în apel nu a invocat vicii în legătură cu asigurarea asistenţei juridice şi ultimul motiv de recurs invocat este nefondat.
În raport de considerentele arătate, recursurile declarate de inculpaţi vor fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.N. şi I.C. împotriva Deciziei penale nr. 212 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
