ICCJ. Decizia nr. 2136/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2136/2011
Dosar nr. 629/59/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea penală nr. 199/P din 13 mai 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.B.C.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa în baza dispoziţiilor art. 1608 alin. (1), raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, raportat la condiţiile de formă impuse, inculpatul fiind ascultat prin sistem video-conferinţă, sens în care s-a încheiat proces-verbal.
Examinând motivarea cererii, instanţa a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, acestea în condiţiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., în fapt, în sarcina lui, reţinându-se că în calitate de lucrător vamal la Vama Naidăş, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, acţionând în cadrul unui grup infracţional organizat, a permis introducerea în ţară, ilegal, a unor cantităţi de ţigări şi alte bunuri supuse accizării, precum şi că a împărţit mita cu lucrători de poliţie de frontieră, astfel încurajând acte de contrabandă.
Inculpatul şi-a argumentat cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe considerente de ordin personal, familial, al stării de sănătate, lipsa antecedentelor penale, toate acestea justificând, în opinia sa, lăsarea în stare de libertate, mai ales că în cauză nu sunt evidenţiate probe din care ar rezulta că cercetarea judecătorească ar fi periclitată, dreptul său la tăcere, exercitat ca atare, neputând fi privit ca o atitudine ostilă bunei desfăşurări a procesului.
Referitor temeiniciei cererii instanţa a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv pe perioadă de 29 de zile, la 10 februarie 2011, temeiul legal constituindu-l art. 143 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) acelaşi cod.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost, succesiv, prelungită, inculpatului respingându-i-se cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsuri mai puţin restrictive de libertate.
Raportând cererea inculpatului şi la jurisprudenţa CEDO, dar şi la normele procesual penale interne, instanţa a reliefat abilitarea sa de a analiza eventualele consecinţe ale admiterii cererii, astfel încât să existe un just echilibru între interesele inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general, acela de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale, dar şi persoanele responsabile de săvârşirea lor, liberarea provizorie sub control judiciar presupunând menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea preventivă.
Dar, raportat la natura, gravitatea faptelor, împrejurările în care, posibil, s-au săvârşit, acestea având impact social deosebit, în activitatea infracţională fiind antrenaţi mai mulţi inculpaţi, lăsarea inculpatului în stare de libertate sporind nesiguranţa ordinii sociale, precum şi atingerea raporturilor de serviciu, în condiţiile în care grupul infracţional a acţionat continuu, prevalarea inculpatului, de circumstanţele sale personale nu poate justifica lăsarea sa în stare de libertate, oportunitatea menţinerii arestării sale preventive fiind prezentă şi pentru că cercetarea nu este finalizată.
Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.
La termenul de judecată fixat aleatoriu, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat soluţia ce se va pronunţa, la aprecierea instanţei.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs investită, examinând cauza, constată că la acest moment inculpatul se află în stare de libertate, astfel că finalitatea urmărită prin promovarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a fost atinsă (vezi minuta deciziei penale nr. 2120 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 23 mai 2011 în dosarul nr. 4320/1/2011.
Ca atare, recursul nu mai are obiect şi, ca atare, va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.C. împotriva încheierii nr. 199/PI din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 629/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2131/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 215/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
