ICCJ. Decizia nr. 2181/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2181/2011
Dosar nr.2352/54/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 24 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta P.L., împotriva Rezoluţiei 536/P/2010 din 30 iunie 2010, a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul R.A..
A obligat petenta la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 5 septembrie 2009, persoana vătămată P.L., cu domiciliul în Bucureşti, sector 6, a sesizat organele de cercetare penală cu faptul că, A.D. reprezentant al S.C. O. S.A., i-a ocupat abuziv suprafaţa de 39 ha şi 2000 mp, iar în aceeaşi zi, aflându-se pe o porţiune din această suprafaţă în vederea recoltării porumbului, a fost ameninţată de acesta şi de persoanele care îl însoţeau, printre care şi avocatul R.A..
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 854/P/2009 din 8 iunie 2010, s-a dispus printre altele, neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.D., D.E., R.I. şi E.C.J. pentru infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., respectiv disjungerea şi declinarea de competenţă a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru a se efectua cercetări faţă de avocatul R.A., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 193 C. pen.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată P.L. a arătat că formulează plângere penală împotriva avocatului R.A. şi pentru infracţiunea de tulburare de posesie, constând în aceea că împreună cu persoanele sus-menţionate, a pătruns fără drept pe terenul acesteia.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că prin Contractul de concesiune din 31 mai 2002 şi Actul adiţional din 15 octombrie 2007, Agenţia Domeniilor Statului, a concesionat către S.C. O. S.A. suprafaţa de 510,87 ha teren arabil, pe o perioadă de 49 ani, în această suprafaţă fiind inclusă şi cea de 39 ha şi 2000 mp, asupra căreia i se reconstituise dreptul de proprietate numitei S.G., pe raza comunei Bârca, judeţul Dolj, în baza titlului de proprietate din 28 ianuarie 2009.
Conform clauzelor contractului de concesionare, în toamna anului 2008, S.C. O. S.A. a efectuat lucrări agricole pentru înfiinţarea culturilor de grâu şi porumb pe suprafaţa sus-menţionată, asupra căreia, ulterior, în data de 28 ianuarie 2009 i se eliberase titlul de proprietate numitei S.G..
În luna septembrie 2009, S.C. O. S.A. a recoltat cultura de porumb înfiinţată în anul agricol 2008 - 2009.
În data de 05 septembrie 2009, persoana vătămată P.L. (moştenitoarea defunctei S.G.) însoţită de martorul U.C., s-a deplasat la faţa locului, cu scopul de a recolta cultura de porumb înfiinţată de societatea mai sus menţionată.
Cu această ocazie, între numitul A.D. - director general al S.C. O. S.A., respectiv persoanele care-l însoţeau D.E., director economic la aceeaşi societate, R.I., E.C.J. şi avocatul R.A., pe de o parte şi persoana vătămată P.L., pe de altă parte, a avut loc o discuţie contradictorie, cu privire la dreptul de a recolta cultura de porumb, fără însă ca vreuna din persoanele menţionate să adreseze ameninţări cu moartea persoanei vătămate, după cum a reieşit şi din declaraţia martorului U.C..
În raport de cele expuse, din probele administrate nu a rezultat că avocatul R.A. a ameninţat persona vătămată cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, de natură să o alarmeze, motiv pentru care, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, nu s-a putut reţine nici infracţiunea de tulburare de posesie deoarece, această infracţiune presupune existenţa unei situaţii premise şi anume, imobilul ocupat fără drept să se găsească la momentul ocupării în posesia persoanei vătămate.
S-a reţinut că terenul în suprafaţă de 39 ha şi 2000 mp, s-a aflat în posesia efectivă a S.C. O. S.A. încă din anul 2002, persoana vătămată P.L. neavând niciodată stăpânirea în fapt a respectivei suprafeţe de teren.
Împotriva acestei rezoluţii, a formulat plângere petenta, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin Rezoluţia nr. 1099/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.
În continuare petenta s-a adresat cu plângere la instanţă, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reiterând motivele invocate în plângerea iniţială şi solicitând admiterea acesteia.
Fiind sesizată cu soluţionarea plângerii formulată de petiţionara P.L., Curtea de Apel Craiova a reţinut că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică, cât timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat faptele reclamate de petiţionară.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petiţionara P.L. însă la termenul din 27 mai 2011, reprezentantul parchetului a invocat excepţia admisibilităţii recursului.
Înalta Curte urmează să analizeze recursul numai în raport de excepţia invocată fără a mai supune analizei şi celelalte motive de recurs invocate de recurentă.
Analizând actele dosarului Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiţionară este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
Ca atare în raport de aceste modificări impuse de Legea nr. 202/2010, petiţionara a uzat de calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, situaţie neadmisă de lege.
Este adevărat că această cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, însă nu prezintă relevanţă acest moment pentru stabilirea legii aplicabile, cât timp Legea nr. 202/2010, stabileşte dispoziţiile legale aplicabile.
Astfel, potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 "hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
per a contrario, în cazul hotărârilor pronunţate după intrarea în vigoare a legii se supun căilor de atac prevăzute de legea în vigoare.
Ca atare Legea nr. 202/2010, a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, iar hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 8 februarie 2011, după intrarea în vigoare a legii, situaţie în care Înalta Curte apreciază că această cale de atac este inadmisibilă.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă ca inadmisibil recursul petiţionarei.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara P.L. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 2171/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2203/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
