ICCJ. Decizia nr. 2190/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2190/2011
Dosar nr. 8553/3/2009
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 399 din 14 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8553/3/2009 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.M.V. (fiul lui I. şi V., născut la 3 mai 1989 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti) la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste pedepse, urmând ca inculpatul D.M.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 35 C. pen., după executarea pedepsei principale, inculpatul D.M.V. va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului D.M.V.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată în arest preventiv, de la data de 10 decembrie 2008 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul tip baionetă folosit la săvârşirea infracţiunii şi aflat la D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. proc. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P.V.
A fost obligat inculpatul D.M.V. să plătească acestuia suma de 5.000 euro daune morale, în echivalent RON, calculat la cursul de schimb oficial al B.N.R. de la data plăţii.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de daune materiale.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă faţă de inculpatul U.R.M..
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul D.M.V. la plata sumelor de 3.588,93 RON (cheltuieli de spitalizare pentru inculpatul-parte civilă P.V.) şi 1.334,50 RON (cheltuieli de spitalizare pentru martorul T.T.A.), la ambele sume, cu dobânda legală calculată de la data pronunţării sentinţei penale şi până la efectiva achitare a debitului.
S-a luat act că T.T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.R.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 264 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul U.R.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 194 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj.
În baza art. 264 C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul P.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani.
Au fost puse în vedere inculpatului P.V. dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, de la data de 10 decembrie 2008 la data de 13 octombrie 2009.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului P.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat fiecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 13 octombrie 2008, în jurul orelor 22,00, inculpatul D.M.V., în timp ce se afla pe str. M.V., folosindu-se de o baionetă militară, a înjunghiat părţile vătămate P.V. şi T.T.A. provocându-le leziuni grave, tulburând ordinea şi liniştea publică.
Inculpatul era însoţit de mai multe persoane, având asupra lor cuţite dar şi alte obiecte contondente, iar celelalte persoane care însoţeau părţile vătămate au intervenit ulterior acţiunii violente a inculpatului.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti din 2008 (dosar u.p.) rezultă că partea vătămată P.V. a prezentat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin acţiunea unui corp tăietor-înţepător (posibil cuţit) la data de 13 octombrie 2008, fiind necesare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
Plaga a fost localizată în zona hemitoracelui stâng, spaţiul IV - V intercostal pe linia axilară medie.
Partea vătămată T.T. a suferit o plagă înjunghiată fosa iliacă stângă - raportul de expertiză medico-legală din 2008 întocmit de INML Bucureşti (d.u.p.), produsă prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Se apreciază că leziunile i-au pus viaţa în primejdie având în vedere potenţialul evolutiv grav în absenţa tratamentului medico-chirurgical al leziunii arterei epigastrice inferioare.
După consumarea conflictului din 13 octombrie 2008, inculpatul P.V. a constrâns mai multe persoane din grupul care l-a însoţit pe inculpatul D.M. să-i dea diverse sume de bani pentru a nu relata, în mod corespunzător, realitatea faptică, în momentul audierii sale de către organele de urmărire penală. Iniţial, a cerut de la inculpatul D.M.V. şi de la familia sa, suma de 100.000 euro, apoi 60.000 euro, iar după mai multe negocieri, care au durat mai multe săptămâni - în această perioadă inculpatul P.V. a dat mai multe declaraţii mincinoase în faţa organelor de urmărire penală - a acceptat şi a primit suma de 20.000 euro.
Acelaşi inculpat a participat la mai multe discuţii cu persoanele care au făcut parte din grupul inculpatului D.M.V., înţelegându-se cu acestea asupra conţinutului declaraţiilor ce urmau a fi date cu privire la agresiunea din 13 octombrie 2008. Inculpatul P.V., după ce a fost audiat, a luat legătura cu persoanele din grupul inculpatului D., cărora le-a adus la cunoştinţă conţinutul declaraţiilor sale, le-a comunicat detaliile audierii în scopul zădărnicirii aflării adevărului, ascunderea şi distrugerea probelor.
În aceeaşi zi, inculpatul U.R.P. a fost prezent şi a participat efectiv la conflictul în urma căruia părţile vătămate P.V. şi T.T.A. au fost lovite de inculpatul D.M.
După consumarea faptei, inculpatul U.R. a luat legătura cu părţile vătămate solicitându-le să se împace cu inculpatul D., stabilind condiţiile înţelegerii frauduloase, stabilindu-se suma de bani ce urma a fi plătită, detaliile declaraţiilor ce urmau a fi date în faţa organelor de urmărire penală, sugerându-le părţilor vătămate să nu divulge identitatea autorului faptei şi să nu-l recunoască din grup sau planşă foto, astfel încât dosarul să rămână cu autor necunoscut.
Acelaşi inculpat a luat legătura şi cu martorii cauzei, stabilind cu aceştia detaliile declaraţiilor mincinoase, precum şi nedivulgarea identităţii autorului.
În drept, faptele comise de inculpaţii D.M.V. au fost încadrate în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.
Faptele inculpatului U.R.M. au fost încadrate în dispoziţiile art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 264 C. pen., iar pentru inculpatul P.V. s-au reţinut infracţiunile de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.
În raport de probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor, aplicând pedepse în limitele stabilite de norma de incriminare.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii D.M.V., U.R.P. şi inculpatul parte civilă P.V.
Prin Decizia penală nr. 265/A din 13 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpaţi.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, atribuind faptelor o încadrare juridică legală.
De asemenea, individualizarea judiciară a pedepselor s-a realizat cu respectarea criteriilor generale de individualizare, fiind aplicate pedepse de natură să conducă la reeducarea inculpaţilor dar şi la realizarea scopului de prevenţie generală.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă P.V. (acesta având şi calitatea de inculpat) instanţa de apel a înlăturat susţinerile acestuia conform cărora nu a primit nicio sumă de bani, nu au existat acte de constrângere sau de ameninţare, discuţiile ce apar în cadrul transcrierii convorbirilor telefonice sunt simple glume, iar baioneta găsită la domiciliul său, cu ocazia percheziţiei domiciliare nu este aceeaşi cu cea folosită de inculpatul D.M.
Aceste susţineri, reţine instanţa de apel, nu au un suport probator, astfel că, în mod corect, instanţa de fond le-a înlăturat ca fiind nesincere.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpaţii D.M.V., U.R.M. şi inculpatul parte civilă P.V.
Recurentul inculpat D.M.V. a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În susţinerea orală, recurentul inculpat a susţinut, prin apărătorul său, că nu a avut intenţia de a ucide părţile vătămate P.V. şi T.A., viaţa acestora nefiind pusă în pericol. A invocat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care au confirmat că inculpatul a participat la conflict urmare unui telefon pe care l-a primit şi că scopul deplasării sale la locul faptei a fost acela de a aplica părţilor vătămate o corecţie şi nu de a le ucide.
Recurentul inculpat U.R., în motivele scrise de recurs şi în susţinerile orale, a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 14, 17 şi 21 C. proc. pen.
S-a susţinut astfel că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare a instanţei, aspect invocat în apel, iar instanţa de control judiciar a omis să verifice încheierea de şedinţă din 5 august 2009 - prin care instanţa de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă de la termenul din 13 mai 2009, în sensul că din eroare, a fost adoptată aserţiunea ";constată regularitatea actului de sesizare a instanţei"; - ceea ce echivalează - în opinia apărării - cu nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale.
Pentru această critică s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa de apel care nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură a influenţa soluţia procesului.
Corelativ acestui caz de casare au fost invocate şi dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., ţinând seama de faptul că procedura de citare, în apel, nu a fost îndeplinită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., deoarece nu se cunoştea adresa inculpatului şi nici locul său de muncă, astfel că inculpatul trebuia citat prin afişare la consiliul local.
În ceea ce priveşte cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat U.R.P. a arătat că în cauză, instanţele au comis o eroare gravă de fapt ceea ce impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât infracţiunea prevăzută de art. 321 C. pen. nu există.
Pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 46 C. pen.
Nu a fost contestat conflictul în care au fost implicate cele două grupuri de persoane, dar probele administrate nu au conturat existenţa unor acte sau gesturi de natură a aduce atingere bunelor moravuri sau de natură a produce scandal public ori tulburarea liniştii publice.
Sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului, recurentul inculpat U.R. a arătat că instanţele au avut în vedere faptele comise de tatăl inculpatului şi nu de inculpatul U.R.M.
Cu privire la aceleaşi aspecte, s-a arătat că au fost avute în vedere datele reţinute în fişa de cazier a tatălui său deoarece inculpatul U.R.M. nu a mai săvârşit alte fapte penale.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, recurentul inculpat U.R.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. în infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 alin. (1) C. pen.
Sub primul aspect se arată că probele administrate confirmă doar o altercaţie de natură fizică, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. pen., iar în ceea ce priveşte a doua faptă, apărarea a susţinut că inculpatul U.R.M. a încercat indirect să determine martorii pentru a face declaraţii mincinoase, fapta putând fi încadrată, eventual, în dispoziţiile art. 261 C. pen.
Întrucât inculpatul, deşi a fost prezent la locul faptei, nu s-a implicat în conflict, astfel că se impune achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.,- în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În fine, au fost invocate şi dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Recurentul parte civilă P.V. şi-a retras recursul, manifestarea sa de voinţă fiind consemnată în încheierea din 7 martie 2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că incidentul din data de 13 octombrie 2008 a fost generat de un conflict anterior pe care P.M.G. l-a avut în trafic cu o altă persoană cunoscută sub numele de V.
Acest aspect rezultă din declaraţiile părţii vătămate P.V. care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.M., P.A.M., P.I.N., R.G., P.M.G., dar şi cu declaraţiile inculpatului D.M. date în faza de urmărire penală.
Incidentul din trafic a fost confirmat de martora G.N., dar şi de martorul T.T.A. căruia P.M.G. i-a relatat modul în care s-au derulat evenimentele.
Inculpatul D.M.V. a fost contactat telefonic de către inculpatul U.R. care l-a rugat să se întâlnească în zona I. pentru a lămuri incidentul din trafic.
Deplasarea celorlalte persoane din grupul inculpatului D.M.V. s-a efectuat cu un taxi, condus de martorul C.M., acesta constatând că aveau asupra lor cozi de lopată din lemn.
Grupul inculpatului D.M.V. a ajuns la locul unde se aflau părţile vătămate P.V. şi T.T.A. în jurul orelor 22,00.
Din declaraţiile părţii vătămate T.T.A. rezultă că la un moment dat a auzit pe stradă mai multe persoane care ţipau. În momentul în care a mers să vadă ce se întâmplă, l-a văzut pe inculpatul D.M.V. - pe care l-a recunoscut ulterior din planşa foto pusă la dispoziţie de organele de anchetă - care avea în mână un cuţit. A putut să observe acest detaliu dat fiind faptul că inculpatul se afla sub un stâlp de iluminat public, lumina fiind suficient de puternică iar distanţa dintre el şi locul unde se afla inculpatul D. nu era mare.
În aceste împrejurări a mers cu partea vătămată P.V. la inculpatul D. cerându-i să stea pe loc şi să nu fugă, dar inculpatul s-a împiedicat de bordură şi a căzut. În momentul în care martorul T.T.A. a vrut să-i ia cuţitul din mână, inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona abdominală şi tot atunci a fost lovită şi partea vătămată P.V. În timp ce se îndepărtau de la locul incidentului, partea vătămată P.V. i-a spus martorului că a fost înţepat după care i-a luat cuţitul inculpatului.
Lovirea celor două victime de către inculpatul D.M.V. este confirmată şi de martorii A.N., N.M., etc.
Aceşti martori au perceput fie direct, fie indirect, împrejurările în care s-a derulat evenimentul.
Astfel, martorul A.N. a arătat că a văzut cum un bărbat înalt şi solid i-a înjunghiat mai întâi pe P.V. şi după aceea pe T.T.A., fiind foarte aproape, respectiv, la o distanţă de aproximativ 2 - 3 metri.
Aceleaşi aspecte au fost prezentate şi de martorul N.M. care a observat cele două victime îndreptându-se spre inculpatul D. - prezentând semnalmentele acestuia - care l-a lovit pe ";T."; în zona abdomenului, iar pe P.V. în zona toracelui.
Martorii R.G. şi P.M. au observat când, în apropierea locuinţei, au apărut patru maşini de unde au coborât mai multe persoane care aveau asupra lor bâte din lemn, fiind avertizaţi de partea vătămată P.V. să fugă deoarece a fost lovită, existând riscul de a fi agresate şi alte persoane din grupul părţilor vătămate.
Se impune a se reţine faptul că persoanele din grupul părţilor vătămate au venit la locul incidentului după ce inculpatul D.M. a lovit victimele, împrejurare care exclude exercitarea violenţelor de către o altă persoană.
Astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, conflictul a durat aproximativ 5 minute şi s-a desfăşurat în faţa porţii părţii vătămate P.V.
După consumarea infracţiunii, la data de 10 decembrie 2008 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la inculpatul D.M. unde au fost ridicate hainele cu care acesta a fost îmbrăcat în data de 13 octombrie 2008, ţinuta vestimentară fiind recunoscută de martorii audiaţi în cauză.
De asemenea, la aceeaşi dată, s-a efectuat o percheziţie domiciliară şi la locuinţa părţii vătămate P.V. de unde a fost ridicat cuţitul pe care l-a folosit inculpatul D.M. la săvârşirea faptelor. Acesta a fost recunoscut de martorul T.T. dintr-un grup de obiecte similare, constatându-se că avea o lungime de 50 cm şi o lăţime de 3 cm.
În aceste condiţii, susţinerile inculpatului D., în sensul că intenţia sa nu a fost aceea de a lovit şi nici de a produce scandal public nu sunt fondate.
Inculpatul s-a deplasat la locul faptei înarmat fiind cu un cuţit, alături de alte persoane care avea asupra lor obiecte contondente, aplicând, celor două victime, lovituri în zone vitale, de natură a pune în primejdie viaţa acestora. S-a folosit, la comiterea faptelor, de o baionetă militară, a lovit părţile vătămate de la o distanţă mică, existând astfel pericolul real de a suprima viaţa acestora.
Acţiunile violente ale inculpatului D. au avut loc în prezenţa mai multor persoane, în loc public, ceea ce a atras şi reţinerea în sarcina acestuia, a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Manifestarea violentă, scandalul produs de inculpat şi de grupul din care făcea parte şi inculpatul U.R., au creat o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială a căror ocrotire este asigurată prin apărarea moralităţii şi liniştii publice.
Reţinerea formei agravate a infracţiunii este generată de faptul că prin faptele inculpaţilor D.M. şi U.R. a fost tulburată grav liniştea publică, producându-se un rezultat mai grav decât cel pe care îl implică infracţiunea în forma sa simplă. A rezultat din probe faptul că, după ce inculpatul D. a lovit cele două părţi vătămate, acestea le-au cerut celorlalte persoane aflate la faţa locului să se îndepărteze, existând riscul de a fi lovite.
Ca atare, nefiind vorba de o indignare izolată a unei persoane, de o revoltă cu caracter singular, ci de o acţiune violentă care a cuprins mai multe persoane care au luat cunoştinţă de fapta săvârşită, în cauză, în mod corect a fost reţinută şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev.de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina inculpatului U.R., Înalta Curte constată că probele administrate dovedesc vinovăţia acestuia. Astfel, martorul T.T. a arătat că la câteva zile după incident a vorbit cu partea vătămată P.V. afirmând că vrea 100.000 euro pentru a-şi retrage plângerea şi pentru a nu da date cu privire la identitatea autorului agresiunii, deşi acesta ştia că inculpatul D.M. a fost cel care i-a lovit în seara zilei de 13 octombrie 2008.
Demersurile inculpatului U.R.M. pentru a încheia o înţelegere frauduloasă cu părţile vătămate rezultă şi din declaraţiile martorului R.G. care arată că acesta l-a căutat rugându-l să vorbească cu partea vătămată P.V. şi să-l întrebe câţi bani vrea pentru a nu depune plângere la poliţie. Martorul a dat curs solicitării inculpatului U.R.M., partea vătămată afirmând că vrea 100.000 euro şi că a fost căutat de tatăl inculpatului care i-a oferit suma de 20.000 euro.
La discuţiile purtate de partea vătămată şi tatăl inculpatului U.R.P. a fost prezent şi martorul P.A.M., despre acestea aflând, ulterior, şi martorul M.I. Acest martor a relatat faptul că partea vătămată P.V. a acceptat, în final, suma de 20.000 euro, banii fiind daţi de familia inculpatului U., dat fiind faptul că acest inculpat a apelat la inculpatul D.M. pentru a se deplasa la locuinţa celor două părţi vătămate.
Despre oferirea unor sume de bani pentru ca părţile vătămate să nu depună plângere şi să prezinte organelor de urmărire penală o altă situaţie de fapt, se face vorbire şi în declaraţiile martorilor I.M. şi P.D. dar şi în declaraţiile părinţilor părţii vătămate P.V., aceştia afirmând însă că nu au acceptat şi nici nu au primit bani de la familia inculpatului U.M.
Înţelegerea frauduloasă intervenită între inculpatul U.R.M. rezultă, fără dubiu, şi din transcrierea convorbirilor telefonice, purtate între acest inculpat cu mai mulţi martori audiaţi în cauză dar şi cu partea vătămată P.V.
Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul U.R.M. a fost de natură a îngreuna urmărirea penală şi judecata ceea ce atrage răspunderea sa penală şi pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Nu poate fi acceptată susţinerea apărării în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de favorizarea infractorului în infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă dat fiind faptul că acţiunea ce constituie elementul material al acestei infracţiuni trebuie să se realizeze prin constrângere sau corupere.
Or, din probe a rezultat că inculpatul U.R.M. a oferit părţii vătămate P.V. sume de bani cu scopul zădărnicirii aflării adevărului şi în cele din urmă a-l exonerării sale de răspunderea penală.
Partea vătămată, lovită ulterior de inculpat, nu a fost nici constrânsă, nici coruptă, ea însăşi pretinzând sumele de bani sub ameninţarea relatării organelor de poliţie a faptelor comise de inculpaţii U.R.M. şi D.M.
În privinţa celorlalte critici formulate de inculpatul U.R.M., Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la toate motivele invocate, inclusiv la regularitatea actului de sesizare reţinând că susţinerile inculpatului sunt contrazise de menţiunile cuprinse în încheierea de şedinţă din 13 mai 2009 (dosar fond). Totodată, reţine, instanţa de apel, că în cauză au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 263 C. pen. şi 264 C. proc. pen., astfel că restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale nu se justifică.
Pe de altă parte, o eventuală omisiune de consemnare în încheiere a verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei, nu constituie o nulitate absolută ci una relativă, care obligă partea ce o invocă la dovedirea unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în cauză, instanţa a trecut la cercetarea judecătorească, ceea ce presupune ca fiind respectate toate cerinţele legii procesuale penale, iar, pe de altă parte, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost administrate toate probele ce exclud o vătămare a intereselor inculpatului U.R.M.
În fine, în apel, inculpatul U.R.M. a fost citat la adresele cunoscute -, nefiind incidente dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., fiind obligaţia acestuia de a anunţa organele judiciare despre o schimbare a domiciliului său.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a avut apărător ales, ceea ce înseamnă că avea cunoştinţă de proces.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D.M.V. şi U.R.M..
Va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul parte civilă P.V.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce, din durata pedepsei aplicată inculpatului D.M.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2008 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M.V. şi U.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 265/A din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul parte civilă P.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2008 la 30 mai 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi D.M.V. şi U.R.M. la plata sumelor de câte 875 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat parte civilă P.V. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2177/2011. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
