ICCJ. Decizia nr. 2229/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2229/2011
Dosar nr. 4502/1/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, de minori şi de familie, în dosar 4925/280/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.I., T.N. şi M.M. şi menţinută această măsură. încheierea poartă menţiunea Definitivă.
Pentru a dispune astfel instanţa a constatat existenţa cazurilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, evidenţiat de modalitatea în care faptele au fost comise, de repetarea actelor de sustragere şi perspectiva ca inculpaţii să reacţioneze in acelaşi mod, dacă se iveşte ocazia, aspect ce reiese din conduita infracţională adoptată.
Inculpaţii provin din familii dezorganizate, care nu le acordă sprijin, nu au ocupaţie şi au tendinţa de a-şi procura cele necesare traiului prin apelarea la fapte antisociale, aspect care rezultă din faptul că au fost sau sunt cercetaţi şi în alte cauze pentru fapte asemănătoare. S-a constatat şi existenţa unui risc sporit de comitere de infracţiuni grave, din cauza stării provocate de consumul de substanţe halucinogene, care poate avea drept efect anularea conştientizării gravităţii faptelor.
Din succesiunea în timp a momentelor ce compun faptele comise de inculpaţi prin actul de inculpare s-a reţinut că aceştia persistă în comiterea unor infracţiuni de aceeaşi natură, aspect ce relevă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite prin legea penală şi denotă periculozitatea sa sporită, ceea ce determina menţinerea faţă de aceştia a unor măsuri cu caracter excepţional, apreciindu-se că persoana lor nu oferă suficiente garanţii pentru a li se aplica măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpaţilor nu poate fi luată drept un motiv de reapreciere a gradului de pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel Curtea a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv şi nu există raţiuni noi care să determine lăsarea in libertate a inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.N. solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 160b alin. (1) . proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, de minori şi de familie, ca instanţă de recurs, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. încheierea pronunţată poartă menţiunea Definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen.: încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune (...) menţinerea arestării preventive poate fi atacată cu recurs.
Din analiza textului de lege rezultă că împotriva încheierii date de o instanţă de judecată, ca instanţă de recurs , prin care se dispune cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept, menţinerea unei măsuri preventive nu se poate declara nici o cale de atac, aceasta fiind definitivă.
În aceste condiţii recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva încheierii date de Curtea de Apel Ploieşti, este inadmisibil, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins .
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva încheierii din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 4925/280/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 219/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2244/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
