ICCJ. Decizia nr. 226/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 226/2011
Dosar nr. 501/1/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
În faţa Curţii de Apel Timişoara, în cadrul dosarului 4077/108/2010, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2011 s-a examinat excepţia de neconstituţionalitate ridicată de partea civilă F.E.O. cu privire la dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Se constată că s-a invocat faptul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 124 din Constituţie şi art. 6 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la textul art. 320/1 C. proc. pen., prin aceea că dă posibilitatea ca dosarul să fie instrumentat de către instanţa de judecată numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în condiţiile în care doar inculpatul poate solicita acest lucru, echivalează cu înlăturarea posibilităţii părţii civile de a-şi expune punctul de vedere şi de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare; de a pune întrebări martorilor în condiţiile în care proba testimonială nu a fost instrumentată în faţa instanţei de fond prin voinţa doar a uneia din părţi şi nici nu poate fi administrată în căile de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (1) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. (2) La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. (3) Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. (4) Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia. (5) în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi art. 340-344 se aplică în mod corespunzător. (6) Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. (7) în caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Instanţa de judecată de fond, faţă de dispoziţiile sus citate a constatat că aspectele invocate de partea civilă privesc modul de interpretare şi aplicare a legii procesual penale şi nu de ordin constituţional.
În consecinţă, pe calea încheierii din 13 ianuarie 2011, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea ce sesizare a Curţii Constituţionale formulată de partea civilă F.E.O. cu privire la dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei dispoziţii din partea Curţii de Apel, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceeaşi persoană ce a invocat excepţia, aspect admisibil legal.
Doar în scris s-au reiterat cele invocate iniţial, de data aceasta ca şi critici aduse încheierii recurate - excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată, priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei, cu reluarea aspectelor considerate ca fiind în conflict cu Constituţia.
Aşadar în mod abuziv instanţa de judecată s-ar erija în factor decizional din punct de vedere al analizei constituţionalităţii.
Instanţa de recurs, raportat la cadrul procesual instituit în această cauză, respectiv soluţionarea unei căi de atac îndreptate împotriva unei dispoziţii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, reţine următoarele:
În vederea asigurării supremaţiei Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituţia României a prevăzut un mecanism juridic prin care părţile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituţională a unor dispoziţii legale care au legătura cu soluţionarea cauzei.
Sesizarea celei mai înalte autorităţi de contencios constituţional se face însă numai în condiţiile prevăzute de art. 146 din Constituţie şi respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată şi completată. Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanţa de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepţie de ne constituţionalitate. Acest text legal abilitează instanţa de judecată să verifice îndeplinirea condiţiilor prealabile sesizării Curţii Constituţionale, reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepţia trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să fie ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; să nu vizeze constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Esenţial juridic este însă de redat că, în mod constant Curtea Constituţională a menţionat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluţii legislative sau interpretarea dispoziţiilor legale şi că instanţa de judecată are un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii, aspect care s-a concretizat în cauză.
Astfel, instanţa Curtea de Apel a constatat că cererea de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională nu vizează, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci aspecte de interpretare şi aplicare a unui text C. proc. pen., astfel că în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/ 1992 republicată a dispus respingerea cererii părţii civile F.O.E. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la art. 3201 C. proc. pen. ca inadmisibilă.
Interpretarea dată, într-o astfel de manieră juridică, a cadrului legal ce permite sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, nu poate fi considerată de către instanţa de control judiciar decât în acord cu cadrul normativ incident, cu practica judiciară manifestată pe un astfel de subiect, aşa încât soluţia procesuală a recursului de faţă este aceea de respingere a sa ca nefondat pe criteriile dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă F.E.O. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4077/108/2010, privind pe inculpatul C.D.L.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2244/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2276/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
