ICCJ. Decizia nr. 2336/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 56 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.C.C. împotriva sentinței penale nr. 158 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Olt, în dosar.
A fost menținută starea de arest și a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 158 din 14 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar, a fost respinsă cererea formulată de către inculpatul V.C.C., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) Teza I C. pen., în infracțiunea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., ca neîntemeiată.
în temeiul art. 197 alin. (1) și alin. (3) Teza I C. pen., a condamnat pe inculpatul V.C.C. la 10 ani închisoare pedeapsă principală, în regim de detenție, cu aplicarea art. 57 C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară.
în baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 26 aprilie 2010, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pe inculpatul V.C.C. la plata sumei de 40.000 RON către partea vătămată, P.C.G., domiciliată în comuna V., prin reprezentant legal P.D., cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariu apărătorului desemnat din oficiu, sumă avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Olt.
în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către partea vătămată prin reprezentantul legal P.D.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, inculpatul V.C.C. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol în formă agravantă prev. de art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen., reținând următoarea stare de fapt:
în noaptea de 25 aprilie 2010 în jurul orei 21:30 partea vătămată minoră P.C.G., s-a aflat la poarta domiciliului său din comuna V., împreună cu minorii I.A.N., I.I. și S.R.
Pe DJ 643A, în dreptul imobilului părții vătămate a oprit autoturismul marca D., condus de inculpatul V.C.C. Acesta a avut un incident cu minorul S.C.R., căruia i-a aplicat o lovitură cu palma, după care s-a urcat la volanul autoturismului și a plecat pentru a-și cumpăra țigări.
Inculpatul a revenit în fața domiciliului familiei P., a oprit autoturismul și i-a cerut minorei P.C.G. să urce pe bancheta din dreapta față pentru a discuta în particular, pretextând că ar fi dorit să se intereseze despre starea de sănătate a fratelui său P.I., fără ca cele discutate să fie auzite de persoanele prezente.
După ce minora s-a urcat în mașină, inculpatul a demarat în trombă, fără a-i spune ceva minorei și s-a deplasat cu autoturismul pe DJ 643A, în direcția satului G., parcurgând aproximativ 3,3 km. La ieșirea din localitate, a virat pe drumul de câmp cunoscut sub denumirea "Drumul U.", deplasându-se spre sud pe o distanță de aprox. 1,3 km, după care a oprit autoturismul.
Aceste aspecte au fost fixate cu ocazia cercetării la fața locului, partea vătămată indicând traseul parcurs și predând organelor de urmărire penală lenjeria intimă purtată anterior și după comiterea infracțiunii de viol, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Examinând obiectul de lenjerie intimă s-a constatat că în interior, materialul prezintă pete de culoare brun-roșcat pe o suprafață de 6 cm x 4 cm.
în timpul deplasării în această locație, minora a fost sunată pe telefonul mobil de către martora I.A.N., neavând însă posibilitatea de a comunica cu aceasta, deoarece inculpatul i-a interzis. Martora a auzit însă că minora i-a solicitat inculpatului în repetate rânduri să oprească autoturismul și să o lase să coboare, după care telefonul mobil al părții vătămate a fost închis și nu a mai putut lua legătura cu aceasta.
Partea vătămată a reușit să trimită martorei susmenționate un SMS prin care a solicitat ajutor, în sensul de a fi anunțat numitul F.I.C. care să se deplaseze pentru a o lua de pe câmp de la ieșirea din satul G.
Pe parcursul deplasării, inculpatul i-a interzis părții vătămate să se folosească de telefonul mobil pentru a solicita ajutor, acesta fiind luat din posesia minorei și restituit după consumarea infracțiunii de viol, în momentul în care partea vătămată a fost eliberată în apropierea domiciliului, acest aspect a fost recunoscut chiar de către inculpat.
De asemenea, conform declarațiilor minorei, aceasta l-a rugat în permanență pe inculpat să-i permită să coboare din mașină, amenințând chiar că o va părăsi în timp ce se afla în mișcare, moment în care inculpatul a frânat și a asigurat portiera din dreapta față cu sistemul de blocare. Pe parcursul întregul drum, inculpatul aflat în stare de ebrietate, conform propriilor sale declarații, a fost insensibil la rugămințile minorei.
După ce inculpatul a oprit autoturismul i-a solicitat minorei P.C.G., în vârstă de 13 ani și 5 luni, să întrețină raport sexual normal, aceasta opunându-se expres, aspect recunoscut în primă fază chiar de către inculpat. Luând act de opoziția minorei, inculpatul a devenit agresiv, a tras-o de păr și a aruncat-o pe bancheta din spate, amenințând-o în permanență că dacă nu va face ce i s-a cerut va fi agresată fizic.
Inculpatul a dezbrăcat minora și a întreținut cu aceasta un raport sexual normal, împotriva voinței părții vătămate, aceasta neavând posibilitatea de a opune o rezistență corespunzătoare datorită diferenței de vârstă dintre cei doi și implicit a disproporției dintre forța fizică a fiecăruia.
După consumarea actului sexual, inculpatul i-a solicitat părții vătămate să se îmbrace și a transportat-o până în apropierea domiciliului acesteia, permițându-i să coboare la aprox. 5 - 6 sute de metri, pentru a nu fi văzut de părinții minorei care fuseseră în prealabil alertați de către martora I.A.N. Totodată, conform declarațiilor minorei, inculpatul a avertizat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat pe câmp, amenințând-o cu represalii fizice ulterioare.
Inculpatul o cunoștea pe minoră, ambii locuind în comuna V., în sate învecinate - P. și G., fiind amic cu fratele mai mare al acesteia, P.I. De asemenea, conform propriilor sale declarații, inculpatul a cunoscut că minora este elevă la Școala Generală clasele I-VIII din comuna V., în raport de dezvoltarea fizică a minorei, precum și de cele declarate de aceasta referitor la faptul că a fost întrebată expres de către V.C.C. despre vârsta avută, apreciind că acesta a sesizat faptul că partea vătămată era minoră cu vârsta mai mică de 15 ani și a acceptat să continue săvârșirea infracțiunii de viol, expunându-se răspunderii penale prevăzută pentru comiterea infracțiunii de viol în forma agravantă prev. de art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen.
De altfel, aceste aspecte au fost recunoscute parțial chiar de către inculpat, acesta apreciind, conform propriilor declarații, că minora ar fi avut o vârstă cuprinsă între 14 și 15 ani și că ar fi fost elevă în clasa a VIII-a.
în primă fază, minora aflată sub șocul traumei suferite nu a dorit să relateze nici părinților și nici organelor de poliție din comuna V. despre infracțiunea a cărei victimă fusese, trăind, potrivit propriilor sale declarații senzații de rușine și teamă în raport de infracțiunea comisă și posibilitatea ca inculpatul să o agreseze ulterior.
în cursul nopții, minora a povestit mamei sale, P.D. cele întâmplate în realitate, moment în care au fost sesizate organele de poliție.
Situația expusă mai sus s-a coroborat cu declarațiile mamei minorei - P.D., precum și cu declarațiile martorilor I.A.N., S.C.R. și B.M.
în dimineața de 26 aprilie 2010, partea vătămată minoră a fost examinată de către medicul legist care a concluzionat că aceasta prezintă o deflorare completă, recentă ce a putut fi produsă în data de 25 aprilie 2010. De asemenea, medicul legist a concluzionat că minora nu prezintă pe corp leziuni traumatice.
Concluziile medicului legist s-au coroborat cu cele declarate de partea vătămată minoră care a precizat că deși a fost agresată fizic, inculpatul nu i-a provocat leziuni vizibile, fiind constrânsă la întreținerea raportului sexual datorită amenințărilor proferate de inculpat de presiunea morală și fizică exercitată asupra sa, de imposibilitatea de a opune o rezistență corespunzătoare forței fizice a inculpatului, precum și de circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea - modul în care a fost transportată, luarea telefonului mobil din posesia sa și implicit imposibilitatea de a solicita ajutor, precum și locul comiterii infracțiunii - un câmp izolat situat la ieșirea din satul G.
în cauză s-a dispus și expertizarea dezvoltării psiho - somatice a minorei medicul legist concluzionând că aceasta a fost normal dezvoltată din punct de vedere sexual, neprezentând tulburări psihice și având o dezvoltare corespunzătoare vârstei și pregătirii școlare. De asemenea, medicul a apreciat că minora a prezentat o dezvoltare somatică corespunzătoare unei vârste mai mari decât cea cronologică, acest aspect este irelevant din punct de vedere al reținerii agravantei prev. de art. 197 alin. (3) Teza I C. pen., deoarece după cum s-a menționat mai sus, a existat circumstanțe care au stabilit că inculpatul a cunoscut vârsta reală a părții vătămate la momentul comiterii violului.
Urmând indicațiile organelor de urmărire penală, partea vătămată a participat la ședințele de consiliere, medicul psiholog A.V., concluzionând în urma evaluării psihologice a minorei că aceasta a prezentat o perturbare importantă a funcționării psiho-sociale constând în: tulburări de somn, dificultăți de concentrare cu impact la nivelul vieții școlare, gânduri și imagini intruzive diurne pe care nu are posibilitatea de a le controla, imagine de sine negativă și schimbări atitudinale în relațiile interpersonale ca urmare a stigmatizării, instabilitate emoțională și alterarea atitudinii față de sine și ceilalți.
Aceste simptome, specifice tulburării de stres posttraumatice nu s-au remis spontan, creând vulnerabilitate pe termen lung și putând impieta asupra dezvoltării normale a personalității adolescentei.
Nu a putut fi primită apărarea inculpatului în sensul că ar trebui schimbată încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de viol în formă prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen., în aceea de raport sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât, așa cum rezultă din întreg probatoriul cauzei, precum și din înscrisurile ce emană de la un psiholog, minora a fost puternic afectată de faptele inculpatului, iar eventualul său acord a fost exclus având în vedere cele de mai sus și faptul că partea vătămată a avut numai 13 ani.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost demonstrate cu recunoașterea acestuia în declarațiile date pe parcursul urmăririi penale și al judecății, cu planșa fotografică, cu depozițiile părții vătămate P.C., cu raportul de constatare medico-legală și cu depozițiile martorilor S.C.R., I.A.N. și B.M. audiați în cauză, din care a rezultat cu certitudine că inculpatul a folosit manevre dolosive pentru a o convinge pe minoră să urce în mașina sa, iar în timpul când s-a aflat în mașină minora a făcut tot posibilul pentru a anunța copiii cu care s-a aflat la joacă despre faptul că i se întâmplă ceva rău.
Fapta inculpatului V.C.C. astfel cum a fost reținută mai sus, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă agravantă prev. de art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 și 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, prin care s-a adus atingere libertății privind viața sexuală a unei fetițe în vârstă de 13 ani, împrejurările reale ale săvârșirii faptei în sensul că inculpatul a profitat de faptul că este prieten cu fratele bolnav al părții vătămate pentru a o convinge să urce în mașina sa, circumstanțele personale ale acestuia care deși este tânăr este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere aceste elemente, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea privativă de libertate al cărei cuantum să fie orientat spre minimul special prevăzut de lege este de natură să-și atingă scopul preventiv urmărit de lege și să conducă la reeducarea inculpatului.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., potrivit cărora orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor pentru a interveni răspunderea civilă delictuală a inculpatului.
Astfel, infracțiunea comisă de inculpat a fost de natură să provoace suferințe fizice și psihice părții civile, cauzându-i un prejudiciu moral destul de însemnat, având în vedere și vârsta fragedă a părții vătămate, precum și faptul că infracțiunea a cărei victimă a fost, o va marca pentru mult timp, fapt ce a fost dovedit că are repercusiuni asupra vieții sale de zi cu zi și asupra rezultatelor la învățătură.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, Tribunalul a reținut că acesta, în absența unor criterii legale este apreciat de către instanță, astfel ca în baza tuturor datelor care au putut servi la aprecierea naturii prejudiciului și întinderii sale, să se asigure o justă și integrală despăgubire.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că, infracțiunea comisă este prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în acest sens și pentru netemeinicie, considerând că se impune reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special. Totodată, a cerut reducerea semnificativă a daunelor morale al căror cuantum este apreciat ca fiind prea mare.
Curtea a apreciat că apelul declarat este nefondat și l-a respins în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Din verificările probelor administrate și evidențiate mai sus, s-a constatat că prima instanță a administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului, care au fost corect și just apreciate, reținându-se o situație de fapt exactă și concordantă cu aceste probatorii, pe baza căreia fapta inculpatului a fost corespunzător încadrată în disp. art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., respingând, justificat, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
Inculpatul, la cercetările efectuate, a avut o atitudine oscilantă, în sensul că, inițial a regretat infracțiunea comisă pe fondul stării de ebrietate iar, ulterior, nu a mai recunoscut constrângerea fizică și morală, exercitată asupra minorei.
Inculpatul a cunoscut-o pe minoră, a știut ce vârstă are, partea vătămată prin SMS a solicitat, în împrejurările descrise, ajutor și a declarat constant despre activitatea infracțională a inculpatului, declarațiile sale fiind coroborate cu declarațiile mamei și ale martorilor I.A.N., S.C.R. și B.M.
Deși s-a concluzionat de medicul legist că nu a prezentat leziuni traumatice pe corp, partea vătămată a prezentat o deflorare completă, care a putut fi produsă în data de 25 aprilie 2010, elemente care trebuie coroborate cu vârsta acesteia, ce au pus în dubiu conștientizarea actului sexual, dar și cu urmările faptei, în sensul că a avut și are nevoie în continuare de consiliere psihologică, cu vulnerabilități pe termen lung și consecințe asupra personalității.
Față de împrejurările care au precedat și însoțit comiterea faptei, de urmările produse, Curtea a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în raport de pericolul social concret al faptei.
Totodată, s-a apreciat că nu se impune nici reducerea daunelor morale, acestea fiind stabilite în raport de suferințele fizice și psihice ale părții civile, aflată la o vârstă fragedă și evident marcată în prezent și viitor, cu respectarea disp. art. 998 și urm. C. civ.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul V.C.C., criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 198 C. pen., și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Au fost invocate cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 17 și 14 C. proc. pen.
înalta Curte, analizând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și a celor care, conform disp. art. 3859alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu, de către instanță, constată că recursul formulat este nefondat.
în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșite, înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen.
Diferența între infracțiunea de viol și cea de act sexual cu un minor, pe care inculpatul pretinde că ar fi săvârșit-o, constă în aceea că în cazul art. 198 C. pen. minorul consimte la întreținerea actului sexual, pe când în cazul infracțiunii de viol, actul sexual este realizat prin constrângere, ori profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra.
Probele administrate în cauză (declarațiile martorilor B.M., I.A.N., S.C.R., declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului relevă faptul că minora a fost luată cu mașina din fața porții de către inculpat, care i-a spus că dorește să afle detalii despre starea de sănătate a fratelui ei, a fost dusă în afara localității și a refuzat să întrețină relații sexuale cu inculpatul.
Acest refuz ferm al părții vătămate este confirmat și de mesajele trimise de aceasta prietenei sale I.A.N., prin care îi solicita ajutorul.
De aceea, cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani închisoare, înalta Curte constată că este egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege.
întrucât în cauză nu au fost reținute circumstanțe atenuante, comportamentul inculpatului nejustificând aplicarea lor, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca atare nu poate fi dispusă o reindividualizare a ei.
Ca atare nici cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., nu este incident în cauză.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1941/2011. Penal → |
|---|
