ICCJ. Decizia nr. 2509/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 92/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Călărași.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenția de la 11 octombrie 2010 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a dispus respingerea cererii formulată de inculpatul P.I., prin apărător, în baza art. 334 C. proc. pen., cu referire la art. 73 lit. b) C. pen.
în baza art. 174-175 lit. c) C. pen., cu referire la art. 3201alin. (3) și (7) din Legea nr. 202/2010 și cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenția acestuia de la 11 octombrie 2010, la zi.
S-a luat act că părțile vătămate P.F. și P.Ș. nu s-au constituit părți civile în cauză.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență C. și obligat inculpatul la plata sumei de 151,44 RON către această parte civilă, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A fost obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen. la plata sumei de 1.300 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din 28 decembrie 2010 a fost trimis în judecată inculpatul P.I., deținut în Penitenciarul S., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.
în actul de inculpare s-a reținut că inculpatul este necăsătorit și locuiește singur într-un imobil situat vis-a-vis de cel al tatălui său, victima P.D., în satul F. Cei doi obișnuiau să ia masa împreună, la locuința celui din urmă, mama inculpatului fiind plecată, în cea mai mare parte a timpului, în Municipiul Călărași, unde îngrijește de o persoană vârstnică.
în comună, victima P.D. era cunoscut ca un frecvent consumator de băuturi alcoolice, în timp ce inculpatul avea imaginea unui tânăr muncitor, liniștit, dar căruia, ocazional, îi plăcea să consume băuturi alcoolice. Pe acest fond, între el și tatăl său mai apăreau certuri și discuții contradictorii.
în data de 10 octombrie 2010, inculpatul P.I. a consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din sat, după care, în jurul orelor 20:30-21:00, a luat o sticlă de bere de 2,5 litri și a plecat la locuința tatălui său, P.D., să mănânce; acolo l-a găsit pe acesta din urmă în stare de ebrietate - stare ce persista de mai multe zile - și i-a reproșat acest lucru. Pe acest fond, cei doi s-au luat la ceartă, s-au înjurat, iar victima P.D. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința, îmbrâncindu-l spre ușa de ieșire. Acesta, la rândul său, l-a împins cu brațele și, după ce victima a căzut, a început să-i aplice multiple lovituri cu pumnii și picioarele; când victima a încercat să se ridice, inculpatul a îmbrâncit-o din nou pe patul din cameră, continuând să o lovească cu pumnii și cu coatele în toate zonele corpului.
Ulterior, inculpatul a părăsit locuința tatălui său și a mers la domiciliul său, unde a rămas până a doua zi. între timp, victima P.D. a rămas în locuință până a doua zi de dimineață, respectiv în 11 octombrie 2010, și - simțindu-se rău - a mers la o vecină, martora E.Ș., pe care a rugat-o să meargă și să o anunțe pe numita L.E. (sora soției sale).
Martora L.E., venind și găsindu-l pe victima P.D. la locuința martorei E.Ș., l-a condus la domiciliul lui, dar pentru că acesta acuza dureri în zona coastelor și se plângea că îi este tot mai rău, a apelat la numita N.D. (fiica martorei), care a anunțat salvarea. Victima a fost transportată la Spitalul Județean C., unde a decedat după 3 ore de la internare.
Potrivit fișei de observație nr. AA, victima a prezentat, la internare, diagnosticul: "Politraumatism prin agresiune vechi de aprox. 14 ore. Traumatism cranio-cerebral minor gr. I-II. Multiple excoriații și echimoze faciale. Contuzie toracică cu fracturi costale. Hemopneumotorax stâng. Emfizem subcutanat toracic voluminos. Insuficiență respiratorie acută. Șoc traumatic". Raportul medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Călărași atestă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmare a unui politraumatism cranio-toracic cu multiple fracturi și rupturi de organe interne. Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare de organe interne.
Cauza a intrat pe rolul Tribunalului Călărași la data de 30 decembrie 2010 și, în ședința publică din 20 ianuarie 2011, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii cercetate și în modalitatea descrisă în actul de inculpare, solicitând să fie judecat potrivit dispozițiilor Legii nr. 202/2010 și în baza probatoriului administrat la urmărirea penală.
Fapta inculpatului P.I. care, în data de 10 octombrie 2010, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat multiple și intense lovituri tatălui său, P.D., cu pumnii și cotul, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.
Este adevărat că inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., dată fiind atitudinea victimei anterioară momentului în care a fost agresat de către inculpat, dar această cerere nu poate fi admisă atât timp cât probatoriul administrat la urmărirea penală atestă împrejurarea că inculpatul a mers în locuința tatălui, iar acesta din urmă nu a exercitat, împotriva fiului, un atac imediat, direct, material și injust. De asemenea, probele nu confirmă nici faptul că victima l-ar fi lovit pe inculpat, fiind dovedită doar cearta dintre cei doi, în care părțile s-au înjurat și s-au lovit reciproc.
Atacul asupra victimei a început atunci când acesta a încercat să se ridice de pe pat și să-l dea afară din casă pe inculpat, moment în care P.I. a început să-l lovească cu pumnii și cu coatele, în toate zonele corpului.
La individualizarea pedepsei inculpatului, Tribunalul a reținut și a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunii comise, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, infractor primar, tânăr, cu o atitudine sinceră și de regret față de urmările actului infracțional, bine reprezentat din punct de vedere social și familial. Este important de amintit și împrejurarea constituită din atmosfera familială grea și deosebit de tensionată, generată de către victimă, în care mama inculpatului era cea mai des vizată și în apărarea căreia sărea acesta din urmă, ori de câte ori atmosfera degenera.
în raport de aceste împrejurări și de faptul că inculpatul s-a aflat, în multe cazuri, în situația de a aplana conflictele pe care tatăl său (mare consumator de alcool și generator de tensiuni familiale) le provoca și mama sa, asupra căreia se revărsau certurile și injuriile victimei, Tribunalul a admis cererea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen. și a redus corespunzător cuantumul pedepsei, ce urmează a se încadra în limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile Legii nr. 202/2010.
Ca modalitate de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat că scopul acesteia și reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât prin privarea sa de libertate.
împotriva sentinței penale au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul P.I.
Ministerul Public a criticat sentința penală în motivele scrise sub aspectul greșitei rețineri a art. 3201din Legea nr. 202/2010 în loc de 3201 C. proc. pen., a greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului și sub aspectul cuantumului redus al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat acesta.
în concluziile formulate oral în ședință publică reprezentantul Ministerului Public a precizat că susține doar primele două motive de apel dintre cele invocate în scris, respectiv greșita menționare a dispozițiilor art. 3201din Legea nr. 202/2010 în loc de art. 3201C. proc. pen. și greșita individualizare a pedepsei.
Inculpatul P.I. a solicitat să se acorde o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute de instanța fondului - respectiv art. 74 lit. a) și c) C. pen. și în consecință să se dispună redozarea pedepsei.
Examinând hotărârea penală în raport de motivele de apel invocate și de dispozițiile art. 3201C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de inculpatul P.C. sunt nefondate.
în ceea ce privește primul motiv de apel, reprezentantul Parchetului a arătat că în sentința instanței de fond în mod greșit s-a reținut art. 3201din Legea nr. 202/2010, fiind vorba despre art. 3201C. proc. pen. și a apreciat că este vorba despre o eroare materială.
Curtea a constatat că într-adevăr în dispozitivul sentinței penale și în considerentele acesteia se regăsește referirea la art. 3201alin. (3) și (7) din Legea nr. 202/2010, însă acest aspect constituie o eroare materială, iar nu una de fond, fiind evident vorba despre procedura prevăzută de art. 3201C. proc. pen., introdusă în C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, pe care instanța a și aplicat-o în cauză.
Curtea a apreciat-o că o asemenea eroare materială nu poate constitui un motiv pentru admiterea apelului formulat de Parchet întrucât nu constituie o chestiune de fond care să fie cenzurată de instanța de control judiciar și nu ar influența în nici un mod soluția pronunțată în cauză, astfel că desființarea hotărârii numai pe acest motiv ar reprezenta un formalism excesiv.
Erori de această natură pot fi îndreptate în temeiul dispozițiilor art. 195 C. proc. pen. chiar de instanța care a pronunțat hotărârea penală.
Al doilea motiv de apel al Parchetului vizează individualizarea pedepsei, considerată excesiv de blândă în raport de gravitatea faptei, modul în care a acționat inculpatul și de calitatea victimei - tatăl acestuia.
Inculpatul a arătat în fața instanței că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și că recunoaște fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așa fiind, inculpatul poate critica sentința penală numai sub aspectul individualizării pedepsei, ori cu privire la încadrarea juridică a acesteia, nu și cu privire la vinovăție ori situația de fapt.
Pedeapsa aplicată inculpatului, de 4 ani închisoare, este legală și a fost stabilită ca urmare a reducerii limitei minime de pedeapsă pentru infracțiunea de omor calificat de la 15 ani la 10 ani închisoare prin aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen., precum și a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
în mod corect prima instanță a reținut în plus și dispozițiile art. 74 C. pen., raportat la conduita bună anterioară faptei avută de inculpat și atitudinea acestuia în fața instanței, la atitudinea sa de recunoaștere precum și la circumstanțele comiterii faptei, ce se circumscriu dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., și a aplicat inculpatului o pedeapsă sub cuantumul minim de 10 ani închisoare, apropiată de minimul de 3 ani și 4 luni închisoare prevăzut de art. 76 alin. (2) C. pen.
Astfel, inculpatul a avut o poziție de recunoaștere a faptei pe tot parcursul procesului penal, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de fond.
Față de gravitatea faptei în concret și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsa de 4 ani închisoare a fost apreciată de Curte ca fiind aptă și necesară pentru a se atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Inculpatul a solicitat în fața primei instanțe a se reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., însă din probele administrate în cauză se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 C. pen., așa cum corect a reținut și prima instanță, care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Cu toate acestea, din probele administrate, declarațiile martorilor audiați în cauză, vecini ai victimei și ai inculpatului, rude ori afini ai acestora, din susținerile mamei inculpatului și ale fratelui acestuia - care nu s-au constituit părți civile în procesul penal - victima, tatăl inculpatului, avea un comportament necorespunzător, agresiv, consumând frecvent băuturi alcoolice și provocând scandaluri în familie, motiv pentru care soția acestuia și fratele împreună cu familia sa au fost nevoiți să părăsească locuința.
De asemenea, din aceleași declarații de martori și din declarațiile celor doi membri de familie reiese că inculpatul a avut un comportament bun, o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, a cărei comitere este un accident cauzat atât de consumul frecvent de alcool al victimei cât și de consumul ocazional de alcool, din acea zi, al inculpatului.
Familia inculpatului - fratele și mama acestuia și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate, mama acestuia precizând că fiul său îi era singurul sprijin, nu este o persoană agresivă și crede că la momentul comiterii faptei nu a mai putut răbda, iar fratele acestuia a arătat că inculpatul a avut neșansa de a rămâne în mediul în care se manifesta victima prin consum de alcool și că inculpatul nu este o persoană violentă.
în aceste condiții, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse peste cuantumul stabilit de prima instanță nu este oportună din nici un punct de vedere, deoarece scopul pedepsei poate fi atins și prin executarea unei pedepse într-un cuantum scăzut, într-un loc de deținere, reintegrarea inculpatului putând avea loc imediat după liberare atât în familie - care are o atitudine pozitivă față de inculpat, după cum reiese din concluziile exprimate oral cu ocazia dezbaterilor, cât și în societate.
Curtea a apreciat astfel că majorarea pedepsei aplicate inculpatului nu ar avea nicio utilitate și nu ar servi scopurilor prevăzute de lege și nici societății.
Cât privește apelul declarat de inculpat, Curtea a constatat, pentru motivele expuse, că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, în raport de poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului și de faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar o reducere a pedepsei, față de circumstanțele cauzei și de împrejurarea că minimul prevăzut de lege potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. este de 3 ani și 4 luni închisoare, nu se justifică.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și solicitând reindividualizarea pedepsei.
A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte, analizând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat, cât și prin prisma cazurilor de casare care, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen. pot fi luate în considerare din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) Teza a II-a și lit. b) C. pen. ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201din Legea nr. 202/2010 și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74-76 C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la 10 octombrie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și coatele tatălui său, care au avut drept urmare decesul acestuia.
Deși inculpatul a avut o poziție sinceră, de recunoaștere și regret al faptei, este cunoscut cu un comportament bun în societate anterior săvârșirii faptei, în raport de gravitatea faptei comise nu se impune o reindividualizare a pedepsei, cuantumul sancțiunii fiind foarte apropiat de minimul special al infracțiunii obținut ca urmare a aplicării consecutive a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. și 74 C. pen. (3 ani și 4 luni).
Cele două instanțe anterioare au dat dovadă de clemență în aplicarea sancțiunii și o reducere a cuantumului sau a modalității de executare ar lipsi de finalitate sancțiunea.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) înalta Curte a respins ca nefondat recursul formulat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2336/2011. Penal → |
|---|
