ICCJ. Decizia nr. 2480/2011. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 2480 din 21 iunie 2011
Prin sentinţa penală nr. 3025 din 03 decembrie 2008 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 9263/325/2008, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.F., fiind menţinută soluţia procurorului pronunţata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara in dosarul nr. 869/VIII/1/2007 la data de 22 februarie 2008, reţinându-se că la data de 06 iunie 2008 petentul A.F. a formulat o plângere împotriva ordonanţei dată în dosarul nr. 869/VIII/1/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, petentul precizând că se plânge împotriva rezoluţiei procurorului de respingere ca neîntemeiată a acţiunii pe care a iniţiat-o împotriva intimatului D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute si pedepsite de art. 291 si art. 321 C. pen., arătând că acesta a edificat anumite lucruri fără a deţine autorizaţie în acest sens, şi că desfăşoară activităţi care produc zgomote „foarte mari, deranjante".
Având ca bază cercetările efectuate de către Poliţia Municipiului Timişoara, prin care se rezumă că petentul este cunoscut pentru faptul că, de-a lungul timpului a depus mai multe sesizări, cu motive de cele mai multe ori puerile, precum în plângerea supusă analizei, s-a soluţionat plângerea petentului, prin referatul emis in dosar nr. 869/VIII-2007, reţinându-se ca petentul a sesizat în mod constant aspectele invocate si in prezenta cauza, de fiecare data, acestea constatându-se a fi neîntemeiate: R.S. nr. 144 din 24 noiembrie 2005, R.S. nr. 7881 din 20 septembrie 2006, R.S. nr. 7021 din 22 ianuarie 2007 si R.S. nr. 7215 din 18 iunie 2007, concluzionându-se ca nu se prefigurează elementele constitutive ale unei infracţiuni, astfel ca plângerea a fost respinsa ca neîntemeiata. Petentul, a formulat împotriva rezoluţiei emise de către Parchet.
La data de 06 octombrie 2010 petentul A.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş prin care i-a fost respins, ca tardiv, recursul declarat împotriva sentinţei penale nr. 3025 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Timişoara.
În motivarea contestaţie a arătat că formulează contestaţie în anulare la cererea de revizuire a laturii civile, în dosar nr. 9263/325/2008 al Tribunalului Timiş, menţionând că înţelege să conteste hotărârea instanţei numai în ceea ce priveşte modul de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că nu au fost respectate dispoziţiile codului de procedură civilă.
A susţinut că hotărârea instanţei este lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a făcut parte din completul de judecată în dosarul nr. 9263/325/2008 a soluţionat un alt dosar cu acelaşi obiect prin Decizia penală nr. 631/2010, iar împotriva judecătorului de la prima instanţă a formulat plângere penală.
Prin Decizia penală nr. 986/R din 13 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8083/30/2010, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.F. împotriva deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 9263/325/2008.
Analizând motivul invocat în contestaţia în anulare, în raport de aceste dispoziţii legale, Tribunalul Timiş a constatat că motivul referitor la modul de acordare a cheltuielilor de judecată prin Decizia penală nr. 322/R din 15 aprilie 2009 în dosar nr. 9263/325/2008 al Tribunalului Timiş, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile legale.
Astfel, Tribunalul Timiş constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.F., împotriva deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 9263/325/2008.
Împotriva deciziei penale nr. 986/R din 13 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel contestatorul A.F., fără a prezentat motivele de nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din 24 februarie 2011, instanţa a calificat calea de atac declarată de contestator ca fiind recurs, având în vedere că potrivit art. 361 C. proc. pen. şi 3851 C. proc. pen. recursul este calea de drept comun, iar apelul numai pentru situaţiile reglementate strict de legiuitor.
Prin Decizia penală nr. 256/R din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul contestatorului ca inadmisibil, constatând că Decizia atacată a fost pronunţată de instanţa, Tribunalul Timiş, învestită să soluţioneze contestaţia în anulare împotriva unei decizii pronunţate în recurs, fiind definitivă şi nu poate fi atacată cu un nou recurs.
Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs contestatorul A.F. la data de 7 martie 2011, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8083/30/2010, având ca obiect recursul declarat de contestator împotriva deciziei penale nr. 256/R din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara a dispus în sensul menţionat ca instanţă de recurs, prin decizie definitivă, cauza aflându-se în etapa judecăţii căii de atac a recursului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 385/1 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii in cazul infracţiunilor menţionate in art. 279 alin. (2) lit. a), precum si in alte cazuri prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare in cazul infracţiunilor menţionate in art. 279 alin. (2) lit. a) si al infracţiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel si Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penala si secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel si Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, fată de cele reţinute, având în vedere că recursul declarat de contestator este formulat împotriva unei decizii ce a fost soluţionată ca instanţă de recurs, de către Curtea de Apel Timişoara, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat contestatorul A.F. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1721/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1729/2011. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
