ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2503/2011
Dosar nr. 3151/1/2011
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 16 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/42/2010, în temeiul disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petenta C.M. împotriva rezoluţiilor nr. 688/P/2008 din 8 aprilie 2010 şi nr. 559/II/2/2010 din 28 mai 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi s-au menţinut rezoluţiile atacate ca fiind legale şi temeinice, hotărârea fiind definitivă.
În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., petenta conte statoare C.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale anterior menţionate, fără a arăta în concret motivele prevăzute în art. 386 lit. a)- c) şi e) C. proc. pen. aduse în sprijinul acesteia şi fără să indice cazul concret de contestaţie pe care înţelege să-1 invoce.
Analizându-se contestaţia în anulare formulată, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinându-se că pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
Prin urmare, s-a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi suspuse unei astfel de căi extraordinare de atac, or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, atâta vreme cât în lege este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 278/ 1 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţie României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Astfel fiind, prin sentinţa penală nr. 56 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de persoana vătămată C.M., domiciliată în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, împotriva sentinţei penale nr. 16 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu obligarea petentei la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea C.M., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 56 din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.M..
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.M. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 2478/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2506/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
