ICCJ. Decizia nr. 2506/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2506/2011
Dosar nr. 5073/1/2011
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 12352/63/2011, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatei M.M. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 14 din 8 martie 2011, emis de Tribunalul Dolj, secţia penală, în dosarul nr. 10852/63/2011).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpată este legală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii este mai mare de 4 ani, dar şi temeinică, instanţa constatând că nu s-au modificat împrejurările de fapt şi cele care ţin de persoana inculpatei, avute în vedere la luarea şi menţinerea acestei măsuri, inclusiv poziţia cooperantă şi de regret a inculpatei.
S-a mai reţinut că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura şi gravitatea faptei pentru care este acuzată, perioada mare de timp pe care s-au derulat actele materiale ale inculpatei, dar şi numărul mare al acestora - 18 acte de traficare a influenţei -, valoarea totală mare a sumelor de bani pretinse şi primite, împrejurări care pot spori sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul opiniei publice în situaţia în care persoane cercetate pentru o infracţiune de o asemenea gravitate ar fi judecate în stare de libertate, actele de corupţie putând fi percepute ca fapte penale minore şi care pot aduce beneficii materiale mari.
De asemenea, s-a reţinut că, în speţă, alte măsuri alternative, neprivative de libertate, nu sunt oportune, în raport de cele motivate dar şi în raport de împrejurarea că inculpata a fost condamnată în primă instanţă la o pedeapsă privativă de libertate, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei sale, potrivit art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate şi ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuită inculpata, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acesteia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 12352/63/2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2507/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
