ICCJ. Decizia nr. 2507/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2507/2011
Dosar nr. 5130/1/2011
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 514/1372/2010, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor:
1. B.C., deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 2 iunie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
2. B.R., deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2J din 7 iulie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
3. C.A.O., deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10 din 2 iunie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
4. C.C., deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3J din 7 iulie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
4. D.M., deţinută în Penitenciarul Târgşor în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13 din 2 iunie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
5. M.M.V., deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 12 din 2 iunie 2010, emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr. 4 din 2 iunie 2010 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.A.O. (mandat de arestare preventivă nr. 10/2010), B.C. (mandat de arestare preventivă nr. 11/2010), M.M.V. (mandat de arestare preventivă nr. 12/2010) pe o durată de 29 de zile în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârşirea de către toţi trei a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) (teza a II-a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale), comisă de către inculpatul C.A.O., infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) (teza a I-a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale), comisă de către inculpatul B.C. şi infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) (teza a II-a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale), comisă de către inculpatul M.M.
În sarcina inculpatului C.A.O. s-a reţinut că la începutul lunii aprilie 2010 a găzduit-o pe minora B.C.A. la locuinţa sa din Braşov în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei în zona restaurantului „Trifan"; de asemenea, în cursul anului 2010, inculpatul a recrutat-o şi găzduit-o pe minora L.C.A.M., obligând-o să practice prostituţia în folosul său şi al inculpatului B.C.. în cursul anului 2010, inculpatul a recrutat-o şi găzduit-o la locuinţa sa pe minora L.A.M. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul său. în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul C.A.O. a contactat telefonic pe inculpatul B.R., încarcerat la Penitenciarul Codlea, cerându-i permisiunea ca în schimbul unor sume de bani să îşi plaseze minorele B.C.A., L.C.A.M. şi L.A.M. în zona Restaurantului „Trifan" în vederea racolării clienţilor pentru practicarea prostituţiei, obţinând foloase de pe urma acestor activităţi.
În sarcina inculpatului B.C. s-a reţinut, în fapt, că în cursul anului 2009 a obligat-o pe minora L.C.A.M., recrutată de inculpatul C.A.O., să practice prostituţia în folosul său şi al inculpatului C.; de asemenea, în cursul lunii mai 2010, inculpatul a exploatat prin supunere la practicarea prostituţiei pe victima minoră S.T., minoră recrutată de inculpata D.M., apoi cazată şi supravegheată în activitatea de racolare a clienţilor de către inculpatul M.M.V.
În sarcina inculpatului M.M.V. s-a reţinut că în luna aprilie 2010, în înţelegere cu inculpaţii C.A.O. şi B.C., a cazat victimele minore B.C.A., L.C.A.M. şi L.A.M. în apartamentul său, în scopul exploatării prin supunerea la prostituţie; de asemenea, în cursul lunii mai 2010, inculpatul a cazat în locuinţa sa şi a supravegheat în activitatea de racolare a clienţilor pe minora S.T.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei D.M. pentru o durată de 19 zile, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prev. de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) (teza I) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în esenţă în aceea că în perioada aprilie-mai 2010, inculpata a practicat în mod repetat raporturi sexuale cu diverse persoane, procurându-şi astfel mijloacele de existenţă, iar în cursul lunii mai 2010 inculpata a recrutat victima minoră S.T. în vederea exploatării sale prin supunere la prostituţie în folosul inculpatului B.C.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 7 iulie 2010 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov s-a dispus arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile a inculpaţilor B.R. (mandat de arestare preventivă nr. 2J din 7 iulie 2010) şi C.C. (mandat de arestare preventivă nr. 3J din 7 iulie 2010), în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru comiterea în concurs a infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în esenţă în aceea că în perioada aprilie-mai 2010, fiind încarceraţi în Penitenciarul Codlea împreună cu inculpaţii C.A.O., B.C. şi M.V., au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism pentru a obţine un beneficiu financiar; în acest scop fiind contactat de C.A.O., inculpatul B.R. i-a permis acestuia, în schimbul unor sume de bani, să-şi plaseze minorele B.C.A., L.C.A.M. şi L.A.M. în zona Restaurantului „Trifan" din Braşov pentru practicarea prostituţiei, iar din decembrie 2009 a determinat-o pe K.T.A.M. să practice prostituţia în folosul său. Inculpatul C.C., în realizarea scopului propus, a determinat-o pe inculpata minoră D.M. să practice prostituţia în folosul său.
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive conform art. 3002 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este legală şi temeinică, iar menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv se impune în continuare pentru buna desfăşurare a judecăţii, având în vedere şi faptul că toţi au fost condamnaţi, chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deţinerea lor în baza art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, nemaifiind vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenţei CEDO.
Pe altă parte, instanţa a reţinut ca subzistă în continuare toate temeiurile care au dus la luarea şi apoi la menţinerea măsurii arestării preventive a tuturor inculpaţilor, constatându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la toţi inculpaţii, neexistând dovezi care să conducă la concluzia că au dispărut temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi nici că ar fi intervenit modificări ale acestor temeiuri.
Totodată, instanţa a avut în vedere că în speţă există indicii temeinice şi au fost administrate probe în etapa urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpaţii pot fi autorii faptelor reţinute de către prima instanţă, iar cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea de Apel Braşov a reţinut, de asemenea, că la stabilirea necesităţii menţinerii sau nu a arestării preventive trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societăţii în sensul privării de libertate a inculpaţilor, care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură aceştia, are o pondere mai mare decât regula judecării lor în stare de libertate, ori în speţă, văzând natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, urmările produse de faptele deduse judecăţii, modalitatea în care s~a conlucrat pentru derularea în bune condiţii a activităţii infracţionale - conlucrare care a fost esenţială în cauză pentru a asigura succesul activităţilor infracţionale desfăşurate - mijloacele folosite pentru a intimida victimele şi a le menţine în postura de „marfă" pentru ca acestea să se prostitueze - activităţi ce denotă un dispreţ total al autorilor faptelor faţă de fiinţa umană şi faţă de normele de convieţuire socială -, s-a apreciat că există încă un interes real al societăţii în sensul menţinerii inculpaţilor în stare de arest preventiv, iar acesta are o pondere mai mare decât regula judecării lor în stare de libertate.
S-a constatat că, raportat la natura cauzei şi complexitatea ei, la modalitatea dificilă în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească, determinată în principal de numărul inculpaţilor, de numărul victimelor, de starea de minorat a acestora şi împrejurarea că locuiesc provizoriu în diverse imobile, schimbându-şi frecvent adresele, durata arestării preventive se circumscrie unui termen rezonabil, analizat prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudenţa CEDO, iar câtă vreme pericolul pe care lăsarea inculpaţilor în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică subzistă, în speţă nu se impune revocarea măsurii arestării preventive şi nici înlocuirea ei cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.C., C.A.O., D.M. şi M.M.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al recurentei inculpate D.M. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de natura şi gravitatea acestora, de numărul victimelor, iar pe altă parte, având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, perseverenţa infracţională a acestora, conturată prin prisma prelungirii în timp a activităţii infracţionale şi a antecedentelor penale ale acestora, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte - infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism aducând atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, demnitatea umană şi chiar sănătatea persoanei - , durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii B.C., C.A.O., D.M. şi M.M.V. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 514/1372/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 27/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
