ICCJ. Decizia nr. 2537/2011. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2537/2011
Dosar nr. 8002/2/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 15 septembrie 2010 sub nr. 8002/2/2010, petentul-condamnat T.I. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 142/F/2008 a Curţii de Apel Piteşti, invocând motive medicale, respectiv că suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În susţinerea cererii formulate petentul a depus la dosarul cauzei în copie referatul medical întocmit de medicul specialist din cadrul penitenciarului.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, expertiză care a fost depusă la dosar la data de 04 noiembrie 2010, având nr. A. 1/10.671/2010 şi care a concluzionat următoarele: Numitul T.I. prezintă diagnosticul Adenocarcinom de prostată cu metastaze hepatice, osoase, ganglionare. Bloc adenopatic gigant inghinal stâng, biopsiat. Limfedem membrul inferior stâng. Tromboflebită venă iliacă comună şi externă stângă - posibil paraneoplazice. Caşexie paraneoplazică. în aceleaşi concluzii se mai reţine că patologia gravă pe care o prezintă susnumitul, cu pronostic infaust previzibil, susceptibilă de complicaţii redutabile, necesită tratament şi supraveghere medicală de strictă specialitate (oncologică), care se pot realiza numai prin internare in clinici de profil, aparţinând Ministerului Sănătăţii, pe o perioadă de cel puţin 3 luni. Cu toate că în principiu, orice tratament recomandat ar putea fi efectuat în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi sub pază permanentă, prin prisma patologiei grave pe care o prezintă susnumitul, a fondului imunitar scăzut, care creează permanent premisele unei decompensări a stării generale, în concluzii se opinează că îngrijirile medicale ale numitului T.I. să nu fie realizate în stare de detenţie, avansându-se totodată propunerea întreruperii executării pedepsei pe o perioadă de cel puţin 3 luni timp în care se află în imposibilitate de a executa pedeapsa din punct de vedere medical.
Curtea a constatat că petentul T.I. a fost condamnat la 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 142/F din 29 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, pentru care s-a emis MEPI nr. 54/2008 din 09 decembrie 2009.
Petentul a fost, de asemenea, condamnat la 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 83 din 28 martie 1987 a Judecătoriei Strehaia, modificată prin Decizia penală nr. 23/A din 25 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1160 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova.
Analizând actele efectuate în cauză, Curtea a constatat că cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T.I. este întemeiată.
Acesta suferă de o boală gravă iar conform concluziilor expertizei medico-legală efectuată în cauză nu pot fi acordate îngrijiri medicale corespunzătoare în detenţie.
Dispoziţiile art. 453 lit. a) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 60/2006, stabilesc două condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune întreruperea executării pedepsei.
În ceea ce priveşte prima condiţie, se constată că aceasta vizează starea de sănătate a persoanei condamnate şi, în acest sens, trebuie să se dovedească pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei. îndeplinirea acestei condiţii rezultă din medico-legală efectuată in cauză.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile legale ce reglementează întreruperea executării pedepsei, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a persoanei condamnate, se constată că legea nu defineşte acest pericol şi, mai mult, nu indică reperele în funcţie de care trebuie evaluat şi stabilit acest pericol.
În opinia Curţii, asemenea criterii nu pot fi decât cele referitoare la infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, antecedentele penale ale persoanei condamnate, durata ce a fost executată din pedeapsă, precum şi comportamentul persoanei condamnate pe perioada privării sale de libertate.
În plus, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 4531 C. proc. pen., potrivit cărora pe durata întreruperii executării pedepsei, instanţa impune condamnatului o serie de obligaţii ce se constituie într-un control exercitat asupra acestuia pe perioada în care este lăsat în libertate.
În acest sens, se constată că petentul condamnat T.I. nu este condamnat pentru fapte de violenţă care ar evidenţia un pericol pentru ordinea publică la punerea acestuia în libertate şi ia act că acesta a executat aproape 1 an din pedepsele aplicate. De aceea, apreciază că această condiţie privind existenţa pericolului public nu este îndeplinită.
La soluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepsei trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg, potrivit căreia menţinerea în stare de detenţie a unei persoane bolnave, poate constitui, în anumite condiţii, un tratament inuman interzis de art. 3 din CEDO.
Îîn acest sens, trebuie amintit că potrivit dispoziţiei mai sus enunţate: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".
În aplicarea acestei dispoziţii din Convenţie, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg a fost constantă în a afirma că interdicţia mai sus enunţată este absolută, că nu comportă nicio derogare, chiar în situaţia existenţei unui pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii (cauzele Ribitsch c. Austriei, Aksoy c. Turciei, Assenov şi alţii c. Bulgariei, Selmouni c. Franţei, Dikme c. Turciei) şi că natura infracţiunii imputate sau comportamentul deţinutului sunt lipsite de pertinenţă în aprecierea respectării art. 3 din Convenţie (cauzele H.R.L. c. Franţei, Labita c. Italiei, Kudla c. Poloniei).
Instanţa este datoare, în această situaţie, să evalueze situaţia condamnatului şi prin raportare la art. 3 din CEDO şi, constatând incidenţa Convenţiei, să dea prioritate respectării drepturilor omului, mai precis să constate că se impune cu necesitate întreruperea executării pedepsei pentru a da condamnatului posibilitatea reală de a beneficia de tratament şi intervenţie chirurgicală, absolut necesare pentru redresarea stării sale de sănătate, pentru a preîntâmpina, astfel, producerea unor consecinţe ireversibile şi de mare gravitate asupra integrităţii fizice a condamnatului. Altfel, executarea pedepsei s-ar transforma într-o cauză generatoare de tratament inuman, ceea ce este interzis de art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Faţă de cele expuse, Curtea a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnatul T.I. şi în baza art. 455 rap. la art. 453 lit. a) C. proc. pen., a dispus întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/F/2008 a Curţii de Apel Piteşti definitivă prin Decizia penală nr. 4108 din 09 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 83 din 28 martie1987 a Judecătoriei Strehaia, modificată prin Decizia penală nr. 23/A din 25 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1160 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, pe o perioadă de 1 an de la data punerii în libertate.
Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
Pe parcursul judecării recursului s-a depus la dosar actul de deces vizând condamnatul eliberat de Primăria Mihăeşti, înscrisul cu nr. 25 din 8 aprilie 2011.
În funcţie de acest document oficial ce consfinţeşte decesul persoanei în cauză, obiectul dosarului - respectiv cerere de întrerupere a executării pedepsei, ce vizează strict persoana condamnatului, este de constatat, la nivelul instanţei de recurs, că cererea în sine a rămas fără obiect.
În contextul în care pe calea sentinţei atacate, cu nr. 377/F din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, se dispusese -„Admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul T.I.
În baza art. 455 rap. la art. 453 lit. a) C. proc. pen. dispune întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/F din 29 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4108 din 09 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 83 din 28 februarie 2007 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin Decizia penală nr. 1160 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 1 an de la data punerii în libertate.
Dispune punerea, de îndată, în libertate dacă petentul condamnat nu este arestat în altă cauză.
Pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul va respecta următoarele obligaţii:
- să nu depăşească limita teritorială fixată, decât în condiţiile stabilite de instanţă, limita fixată de instanţă fiind teritoriul României;
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat, iar la organul de poliţie din raza teritorială a locului unde domiciliază, o dată la 2 (două) luni, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
- să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus întreruperea executării pedepsei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului" - în cadrul de fapt nou dat, adică intervenirea decesului persoanei supusă executării, instanţa de recurs trebuie să intervină cu o soluţie de admitere a recursului procurorului, ce urmăreşte ca aspect prioritar respectarea legalităţii în cadrul hotărârilor judecătoreşti, casare a sentinţei şi în rejudecare constatarea că cererea a rămas fără obiect ca urmare a decesului condamnatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 377/F din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, constată că cererea de întrerupere a executării pedepsei a rămas fără obiect, ca urmare a decesului intimatului condamnat T.I.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2524/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2548/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
