ICCJ. Decizia nr. 2548/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2548/2011
Dosar nr. 4842/1/2011
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 25 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest preventiv a apelantei intimate inculpate L.G.
A respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 20 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatei, în temeiul art. 149/1 C. proc. pen. rap. la art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., emiţându-se M.A.P. nr. 268/UP din 20 noiembrie 2009. În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpata, în cursul anului 2009, a vândut şi a deţinut în vederea vânzării diferite cantităţi de heroină, între care şi cea provenită de la inculpatul V.N.M., din datele de 18 noiembrie 2009 şi 19 noiembrie 2009, respectiv, 93,76 grame heroină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 524.725 din 23 noiembrie 2009, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru cea din urmă cantitate de heroină inculpata L.G. înţelegându-se cu inculpatul V.N.M., zis „N.", atât personal, cât şi prin intermediul învinuitului G.L., zis „G." să plătească suma totală de 8.500 lei, din care, la momentul la care a fost oprită de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, inculpata plătise suma de 8.200 lei, cât şi deţinerea de heroină în aceeaşi perioadă, în vederea consumului propriu.
Inculpata L.G. a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 652 din 26 august 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe, inculpata L.G. a declarat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, Curtea de Apel Bucureşti, în baza disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a constatat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi fac necesară în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, a apreciat Curtea de Apel Bucureşti că este nefondată, în cauză nefiind incidente disp. art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata L.G., solicitând judecarea sa în stare de libertate având în vedere că a recunoscut faptele şi nu mai poate influenţa bunul mers al procesului penal.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma cazurilor de casare invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia dispusă de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatei.
În cauză sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 143 C. proc. pen. existând la dosar probe ce justifică presupunerea că inculpata a comis faptele ce i se reţin în sarcină, cât şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. atât sub aspectul cuantumului pedepsei, cât şi al pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei pentru ordinea publică.
Legea procesual penală nu defineşte noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât aceasta urmează a fi analizat în raport de circumstanţele cauzei cât şi în raport de persoana inculpatei.
Astfel faptele comise de inculpată prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat nu numai în natura faptelor, respectiv trafic şi consum de droguri de mare risc cât şi a modalităţii de comitere, inculpata traficând o mare cantitate de droguri, în repetate rânduri, fapt ce atrage aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind infracţiunea continuată.
Nu poate fi omisă nici antecedenţa penală a inculpatei ea săvârşind faptele deduse judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie.
Este adevărat că inculpata este arestată de o perioadă relativ lungă de timp însă Înalta Curte apreciază că existenţa temeiurilor ce au condus la arestarea preventivă şi în prezent impun menţinerea măsurii arestării preventive.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că inculpata L.G. a fost condamnată în primă instanţă, la o pedeapsă consistentă cu executare în regim de detenţie care deşi nu este definitivă constituie un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se astfel atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile CEDO.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.G. împotriva încheierii din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 13128/3/2010 (2746/2010).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2011. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 2556/2011. Penal → |
|---|
