ICCJ. Decizia nr. 2571/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2571/2011
Dosar nr. 5210/1/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 10 noiembrie 2010, în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2061/116/2008 (479/2010), apelantul inculpat C.M. a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.
In motivarea cererii a arătat că dispoziţiile mai sus enunţate încalcă art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Hotărârea din 1 iulie 2008 pronunţată de CEDO în cauza Calmanovici contra României. Dispoziţiile contestate au legătură cu cauza, întrucât prin sentinţa penală nr. 9 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Călăraşi a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., făcându-se aplicarea art. 81, art. 82 C. pen., interzicându-i-se, totodată, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsa accesorie fiind suspendată conform art. 71 alin. ultim C. pen.
Apelantul inculpat a mai arătat că prin Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) nu se face automat, ci motivat, dar această decizie nu poate împiedica interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Drept urmare, pentru a evita o nouă condamnare la CEDO, Curtea Constituţională trebuie să oblige legislativul să elimine dispoziţiile mai sus criticate prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pusă în discuţie la termenul 26 ianuarie 2011, când instanţa de apel a solicitat apărătorului inculpatului să indice dispoziţiile constituţionale încălcate de art. 64 şi art. 71 C. pen. Apărătorul inculpatului nu a răspuns acestei solicitări, precizând că a indicat dispoziţiile în cuprinsul cererii scrise, ataşate la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti a constat că în speţă, dispoziţiile art. 64 şi art. 71 C. pen. nu au fost contestate prin raportare la anumite dispoziţii constituţionale, ci prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, aspect ce nu se încadrează în cazurile de sesizare a Curţii Constituţionale, putând a fi analizat de către instanţa de judecată. Nici în cererea depusă în scris şi nici cu ocazia dezbaterii cererii, nu au fost indicate dispoziţiile constituţionale încălcate de art. 64 şi, art. 71 C. pen.
A mai reţinut Curtea de Apel Bucureşti că celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, întrucât excepţia a fost invocată de o parte din proces, dispoziţiile contestate au legătură cu cauza şi anterior nu s-a pronunţat o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionali ta te a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen., însă admisibilitatea excepţiei se analizează din perspectiva tuturor cerinţelor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea de mai sus, condiţiile de admisibilitate a excepţiei fiind cumulative.
Atâta vreme cât nu este îndeplinită prima dintre aceste condiţii, respectiv aceea de a se contesta constituţionalitatea unei dispoziţii legale (deci conformitatea acesteia cu o anumită normă constituţională), cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu este admisibilă.
Faţă de cele reţinute, constatând că excepţia este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea de Apel Bucureşti a respins-o ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege.
Împotriva încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2061/L16/2008 (479/2010), a declarat recurs inculpatul C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie sub nr. 5210/1/2011.
Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpatul C.M. este tardiv.
In conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
La data de 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la cererea formulată de inculpatul C.M., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen., iar petentul a declarat recurs împotriva acestei încheieri la data de 02 februarie 2011 potrivit filei 2 dosar recurs.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, şi pe de altă parte împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea şi trebuia să-şi exercite dreptul procesual, sancţiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2061/116/2008 (479/2010), în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2061/116/2008 (479/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2564/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2572/2011. Penal → |
|---|
