ICCJ. Decizia nr. 2679/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2679/2011

Dosar nr. 29652/3/2008

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele :

Prin Sentinţa penală nr. 21 din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părţilor vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 862 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului de la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: Nt.M., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în dauna părţilor vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V., I.P., L.N.P., L.F.M. şi A.S.C.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului de la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: L.T., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părţilor vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de în cercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 862 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: F.I., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părţilor vătămate L.N.P. şi L.F.M.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de în cercare de 5 ani, care se va calcula conform art. 862 C. pen, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acţiunile civile exercitate în procesul penal şi au fost obligaţi în consecinţă inculpaţii A.C. şi Nt.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SA la plata despăgubirilor după cum urmează:

- 1.000 euro, daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, către partea civilă D.O.;

- 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii, către partea civilă P.M.;

- 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 10.000 RON, daune morale, către partea civilă, G.D.;

- 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 2000 RON daune morale, către partea civilă C.M.C.;

- 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii, către partea civilă N.M.;

- 1.200 dolari S.U.A., daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON, daune morale către partea civilă B.L.L.;

- 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON, daune morale către partea civilă D.T.;

- 1.200 dolari S.U.A. daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON daune morale, către partea civilă B.A.N.;

- 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON daune morale, către partea civilă C.P.;

- 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plaţii şi 5.000 RON daune morale, către partea civilă C.M.;

- 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii către partea civilă B.G.;

- 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON daune morale către partea civilă I.V.;

- 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plăţii şi 5.000 RON daune morale către partea civilă I.P.

S-a luat act că părţile vătămate N.C.G. şi R.I. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpaţii A.C. şi Nt.M. suma de 1.200 euro şi 1.200 dolari S.U.A.

În baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acţiunile civile exercitate şi a fost obligat inculpatul F.I. la plata sumei de 500 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune materiale către părţile civile L.N.P. şi L.F.M.

În baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acţiunile civile exercitate şi a obligat pe inculpatul F.I. la plata sumei de 5.000 RON, daune morale către partea civilă L.N.P. şi 5.000 RON către partea civilă L.F.M.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpaţii A.C. şi Nt.M. suma de 6.200.000 ROL, reprezentând taxa de mediere plătită SC „A." SA.

Conform art. 189 C. proc. pen. s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, avocat P.S., delegaţie "X" din 8 mai 2009, "X1" din 8 mai 2009 şi delegaţie "X2" din 8 mai 2009 din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către SAJ Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Pentru inculpatul A.C. s-a reţinut că în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, alături de inculpatul Nt.M. a desfăşurat activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate, cunoscând că societatea nu era autorizată să desfăşoare asemenea activităţi, racolând în acest sens mai multe persoane care doreau să-şi găsească un loc de muncă în străinătate, cărora le-a asigurat transportul şi le-a însoţit împreună cu inculpatul Nt.M. până în Spania, deşi societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru în această ţară. Aici părţile vătămate care doreau că lucreze au fost transferate inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unor munci, în mod forţat, fără respectarea unor prevederi minimale relative la condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

S-a reţinut că probele administrate în cauză demonstrează participarea inculpatului A.C. la comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu forma de vinovăţie impusă de lege pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, că acesta a cunoscut că S.C. A. SA nu fusese acreditată pentru activitatea de selectare şi plasare a forţei de muncă şi că, în Spania nu există o oferă fermă şi precisă în sensul angajării părţilor vătămate, că a încasat de la acestea o taxă de mediere şi a acceptat să se deplaseze în Spania împreună cu inculpatul Nt.M., însoţind autocarul în care se aflau părţile vătămate. Apărările inculpatului, conform cu care nu avea cunoştinţă de motivul pentru care se deplasau în Spania pasagerii din autocar, aceştia călătorind pe cont propriu, nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă administrat ci sunt chiar infirmate prin faptul că inculpatul avea cunoştinţă de existenţa unei baze de date cu solicitanţi, iar inculpatul Nt.M. fusese mandatat de SC A. SA să se ocupe de acest domeniu. De altfel chiar inculpatul Nt.M. a susţinut constant în declaraţiile sale că A.C. s-a deplasat în Spania cu un scop anume, fiind interesat ca pasagerii din autocar să fie angajaţi de potenţialii angajatori spanioli. De asemenea, inculpatul Nt.M. a rezultat că ţinea legătura cu pasagerii din autocar, astfel încât inculpatul A.C. a cunoscut în mod precis motivul pentru care părţile vătămate s-au deplasat în Spania, având la acel moment posibilitatea de a renunţa la această activitate şi de a anunţa autorităţile.

S-a mai reţinut că fapta inculpatul A.C., asociat al S.C. A. SA, constând în aceea că în perioada august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul Nt.M. a desfăşurat activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate, cunoscând că societatea nu era autorizată să desfăşoare asemenea activităţi, racolând în acest sens părţile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P., cărora le-a asigurat transportul şi le-a însoţit împreună cu inculpatul Nt.M., până în Spania, deşi societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru, unde le-a transferat inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile în muncă, salarizare, sănătate şi securitate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Cu privire la inculpatul Nt.M. instanţa a reţinut că acesta, având calitatea de manager la SC A. SA, în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, împreună cu A.C. a recrutat prin înşelăciune, respectiv prin promisiunea unui loc de muncă legal în Spania, pe părţile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P., în condiţiile în care SC A. SA nu era autorizată să desfăşoare activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în Străinătate, asigurându-le transportul şi însoţindu-le cu inculpatul A.C. până în Spania, deşi societatea nu avea nici o ofertă fermă de lucru în această ţară. În Spania, inculpatul Nt.M. a transferat părţile vătămate inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unor munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, atât în Spania cât şi în Franţa.

În acelaşi interval de timp, folosind aceeaşi modalitate de operare, inculpatul Nt.M. i-a recrutat prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia, respectiv în Franţa pe părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor de către inculpatul F.I., respectiv de către o persoană neidentificată, cunoscută sub numele de „P.".

Instanţa de fond a reţinut că sub aspectul activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului Nt.M., sunt edificatoare declaraţiile date de părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., aceştia afirmând atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească că în urma unui anunţ citit în ziarul „T", s-au deplasat la Bucureşti şi au luat legătura cu inculpatul Nt.M., care le-a spus că îi poate angaja în Portugalia, în domeniul construcţiilor, cu contract de muncă, pentru un salariu de 1.000 euro pe lună, iar cazarea şi masa erau asigurate. În consecinţă cei doi au demarat formalităţile necesare pentru obţinerea actelor, respectiv copii de pe actele de studii, paşaport, fişe de cazier judiciar, deplasându-se şi la Bucureşti, unde au discutat cu inculpatul Nt.M., achitând la solicitarea acestuia suma de 500.000 ROL, reprezentând taxă de mediere.

Mijloacele de probă au demonstrat cu certitudine faptul că inculpatul Nt.M. s-a angajat faţă de SC A. SA să se ocupe de activităţile specifice codului CAEN 7450, respectiv selectarea şi plasarea forţei de muncă în străinătate, calitate în care a solicitat părţilor vătămate să achite o taxă de mediere, în absenta unui contract de mediere care ar fi clarificat situaţia celor ce solicitau serviciile firmei şi ar fi redus drastic riscul ca persoanele să devină victimele traficului de persoane.

În condiţiile în care acesta a avut calitatea de manager la SC A. SA, având ca atribuţie de serviciu să se ocupe de activităţile specifice codului CAEN 7450, prevederile legale relative la existenţa şi semnificaţia unei oferte ferme de muncă se impuneau a fi cunoscute şi respectate. Inculpatul Nt.M. nu se poate prevala de necunoaşterea legii, acesta recunoscând de altfel faptul că la plecarea în Spania avea cunoştinţă de faptul că pasagerii nu vor avea siguri locuri de muncă în Spania.

Prin urmare, inculpatul Nt.M. a cunoscut lipsa oricărei oferte ferme din partea vreunui angajator străin, încasând de la persoanele vătămate o taxă de mediere, în absenţa contractului de mediere şi percepând şi comisionul, în condiţiile în care legea interzicea expres acest lucru şi însoţindu-le pe acestea în Spania.

Deşi cunoştea cu certitudine că nu există nici o ofertă fermă de muncă în Italia, aşa cum este aceasta definită de lege, folosind aceeaşi metodă de operare, respectiv promisiune găsirii unui loc de muncă legal în Italia, respectiv în Franţa, le-a recrutat pe părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor.

În drept, faptele inculpatului Nt.M. constând în aceea că în calitatea de manager la SC A. SA Bucureşti în perioada august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul A.C. a recrutat prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Spania părţile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P., în condiţiile în care societatea nu era autorizată să desfăşoare activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate, asigurându-le transportul şi însoţindu-le împreună cu inculpatul A.C. până în Spania, deşi societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru, unde le-a transferat inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile în muncă, salarizare, sănătate şi securitate, atât în Spania cât şi în Franţa, precum şi în aceea de a recruta în aceeaşi perioadă, prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal, în Italia, respectiv în Franţa pe părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor de către inculpatul F.I. şi respectiv „P.", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.T. s-a reţinut că acesta le-a preluat în Spania de la inculpaţii A.C. şi Nt.M. pe părţile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P., în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile în muncă, salarizare, sănătate şi securitate, s-a ocupat de cazarea acestora şi găsirea unor locuri de muncă „la negru" pentru părţile vătămate, transferând o parte dintre acestea în Franţa tot pentru a fi exploatate de către cetăţeanul algerian K.O.D.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul L.T. a cunoscut cu certitudine faptul că nu dispune de oferte ferme de muncă în Spania, însă a fost de acord să-i primească pe pasagerii autocarului, realizând acele demersuri necesare pentru a facilita pătrunderea autocarului pe teritoriul spaniol, facilitând angajarea unora dintre părţile vătămate „la negru", cu încălcarea normelor elementare de securitate şi sănătate în muncă. Lipsa oricărei oferte ferme rezultă şi din caracterizarea contractului încheiat cu Nt.M. drept un contract fictiv, necesar doar pentru evidenţa scriptică a firmei.

În drept, fapta inculpatului L.T., constând în aceea că a preluat în Spania de la inculpaţii A.C. şi Nt.M. pe părţile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. şi I.P., în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile în muncă, salarizare, sănătate şi securitate, s-a ocupat de cazarea acestora şi găsirea unor locuri de muncă „la negru" pentru părţile vătămate, transferând o parte dintre acestea în Franţa tot pentru a fi exploatate de către cetăţeanul algerian K.O.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Referitor la inculpatul F.I. instanţa a reţinut că acesta le-a preluat în Italia pe părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., racolate prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia de către inculpatul Nt.M., transferându-le apoi altui cetăţean român (M.), în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale, privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

Instanţa de fond a reţinut că probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, demonstrează faptul că inculpatul F.I., deşi avea calitatea de comerciant în Italia, nu avea nicio ofertă fermă de angajare a părţilor vătămate L.N.P. şi L.F.M.

Astfel, fapta săvârşită de către inculpatul F.I. nu se limitează la a conduce cu autoturismul său, două persoane dintr-un oraş în altul, la rugămintea unui vechi prieten. Conform celor expuse mai sus, inculpatul F.I. a acceptat să-i primească pe fraţii L., la solicitarea inculpatului Nt.M., în condiţiile în care cunoştea clar că nu există vreun angajator care să dorească angajarea în muncă a acestora. Încasarea comisionului în drum spre Livorno, aspect reţinut în baza declaraţiilor părţilor vătămate şi a depoziţiei martorului I.M., coroborat cu lăsarea fraţilor L. la persoana cunoscută sub numele de „M." demonstrează cu certitudine participarea inculpatului la activitatea infracţională pentru care a fost cercetat.

Fapta inculpatului F.I., constând în aceea că în Italia le-a preluat pe părţile vătămate L.N.P. şi L.F.M., racolate prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia de către inculpatul Nt.M. şi de a le transfera unui alt cetăţean român „M.", în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale, privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A.C., Nt.M., L.T. şi F.I. şi partea civilă SC A. SA.

În motivarea apelului, inculpatul A.C. a criticat hotărârea primei instanţe, faţă de omisiunea pronunţării asupra cererii de înlăturare a mijloacelor de probă administrate în mod nelegal, probe ca fiind neadministrate în mod legal. Sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din oficiu, la 17 noiembrie 2003, prin procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală; prin referatul din 18 noiembrie 2003, organele de cercetare penală şi-au declinat competenţa în favoarea parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost ataşată şi cauza nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, dosar în care a fost audiat inculpatul şi audiat la data de 27 noiembrie 2003, fără a avea o calitate, deoarece nu se începuse urmărirea penală.

Totodată, inculpatul A.C. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 şi 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) arătând, în esenţa că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat.

În final, inculpatul a arătat că în mod nelegal a fost obligat la plata de despăgubiri materiale şi morale, întrucât acesta nu a primit nicio sumă de bani de la părţile vătămate, banii rămânând la inculpatul Nt.M., care i-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea şi întreţinerea celor 15 persoane, dar şi pentru procurarea de autoturisme, unelte şi electrocasnice.

În motivarea apelurilor, inculpaţii Nt.M. şi L.T., au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei decizii corecte.

În motivele de apel depuse la dosar, inculpaţii au arătat că hotărârea primei instanţe este greşită, deoarece a făcut o apreciere necorespunzătoare probelor administrate în cursul procesului penal, a omis în totalitate examinarea înscrisurilor depuse la dosar şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Inculpaţii au mai arătat că instanţa a omis să analizeze conţinutul juridic al infracţiunii, nu s-a făcut dovada că părţile vătămate au fost duse pe teritoriul altei ţări în vederea exploatării; de asemenea, nu este realizat şi conţinutul noţiunii de exploatare, aşa cum este definit de prevederile art. 2 din Legea nr. 678/2001. Au mai arătat că părţile vătămate au plecat de bună-voie, nu au avut condiţii grele, inculpaţii oferindu-le condiţii mai bune, că nu au fost abandonaţi, că inculpatul L.T. ar fi stat tot timpul cu ei, iar inculpatul Nt.M. până la sfârşitul anului.

Referitor la netemeinicia hotărârii în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Nt.M., a considerat că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a prevederilor art. 72 şi 52 C. pen., aplicând o pedeapsă exagerat de mare, de 6 ani închisoare. Pentru gradul de pericol social, instanţa trebuia să aibă în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, şi anume că acesta este fără antecedente penale, are o bună reputaţie în societate.

Inculpatul F.I., în motivele de apel invocate, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, achitarea în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Acesta a arătat că la data săvârşirii faptei locuia în Italia, unde a fost contactat de inculpatul Nt.M. pentru a-l ajuta cu primirea unor prieteni şi a-i transporta într-un alt oraş. În motivele de apel, acesta a arătat că instanţa de fond, la motivarea soluţiei de condamnare, s-a bazat pe generalităţi fără a exista o motivare.

În subsidiar, inculpatul F.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) cu aplicarea art. 181 C. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Apelanta SC A. SA a considerat-o nelegală şi netemeinică, atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a audiat o parte din părţile vătămate cu procedura nelegal îndeplinită, cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 291 C. proc. pen., fiind aplicabile dispoziţiilor art. 197 din acelaşi cod; prin încheierile de şedinţă din 30 octombrie 2008 şi 27 noiembrie 2008 s-a reţinut că procedura de citare este nelegal îndeplinită şi s-a procedat la audierea părţilor vătămate.

Instanţa de fond a procedat la audierea părţii vătămate B.N. înainte de introducerea în cauză a acesteia, prin sentinţa penală atacată i-au fost acordare daune materiale părţii vătămate B.A.N., iar prin încheierea din 30 octombrie 2008 acesta nu s-a constituit parte civilă pentru daune morale.

Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor civile părţii vătămate C.P., aceasta a solicitat numai daune materiale iar instanţa i-a acordat şi daune morale în sumă de 5.000 RON.

Aceeaşi instanţă de fond nu a motivat împrejurarea că părţile vătămate au primit sume diferite reprezentând daune morale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a legii.

Cadrul legal existent în perioada 2000 - 2003, privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate este format din mai multe acte normative.

De asemenea, a mai arătat că a depus la dosarul de urmărire penală contractele încheiate cu societăţile străine în vederea ofertării ferme de locuri de muncă.

În motivele de apel, apelanta a mai arătat că a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a apreciat legalitatea actelor procedurale efectuate în faza de urmărire penală, care au fost încălcate, o parte din ele; a mai arătat că începerea urmăririi penale nu a fost adusă la cunoştinţa inculpaţilor decât după 2 ani, că mandatele de aducere emise la data de 4 mai 2005 au încălcat dispoziţiile art. 183 C. proc. pen., adică inculpaţii nu au fost citaţi anterior, procurorul nu a motivat în nici un fel interesul rezolvării cauzei.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că respingerea cererii formulată de apărător ales nu poate avea semnificaţia încălcării dreptului la apărare. A mai arătat, de asemenea că prima instanţă a luat în considerare probe obţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale; au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Prin Decizia penală nr. 104/A din 5 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat inculpatul Nt.M. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului Nt.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevederilor de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

S-au respins apelurile declarate de inculpaţii A.C., L.T., F.I. şi de către partea responsabilă civilmente SC A. SA, ca nefondate.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut în esenţă că prima instanţă a răspuns celor invocate de către inculpatul A.C. fiind nefondat motivul de apel ce vizează omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra legalităţii administrării mijloacelor de probă efectuate în faza actelor premergătoare în lipsa procesului-verbal de constatare a efectuării acestor acte premergătoare.

S-a mai reţinut că instanţa de fond a procedat corect făcând analiza probelor administrate în considerentele hotărârii şi nu s-a pronunţat asupra aspectelor ce ţin de legalitatea administrării probelor prin dispozitiv ţinând seama de dispoziţiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt în mod corect pe baza unei judicioase analize, dând încadrarea juridică corectă faptelor săvârşite de aceştia.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că aspectele invocate de apelanţi nu sunt întemeiate.

Astfel faptul că ar fi fost lipsă de procedură cu unele părţi vătămate nu poate fi invocat de către partea responsabilă civilmente, întrucât nu se poate considera că i s-a produs vreo vătămare acesteia. De asemenea, faptul că s-a procedat la audierea unor părţi vătămate înainte de introducerea sa în cauză, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii primei instanţei, aceasta, dacă se considera vătămată, având posibilitatea să ceară primei instanţe, la primul termen de judecată, reaudierea părţilor vătămate. De altfel, nici în acest caz nu s-a arătat şi dovedit vreun prejudiciu cauzat prin îndeplinirea acestui act procedural.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs inculpaţii A.C., Nt.M., L.T. şi F.I. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică formulând următoarele critici:

Inculpatul A.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen.

În susţinerea motivelor de recurs aflate la dosarul cauzei, apărătorul a arătat că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra unei cereri care viza înlăturarea mijloacelor de probă obţinute în condiţii nelegale. A învederat că, încă din faza judecării cauzei în fond apărarea a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că la condamnarea unei persoane nu pot fi avute în vedere decât mijloacele de probă obţinute în mod legal, împrejurare care rezultă din dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dar şi din art. 64 C. proc. pen.

În opinia sa instanţele trebuiau să se pronunţe în sensul respingerii sau admiterii cererii de înlăturare a mijloacelor de probă obţinute în mod legal. Neprocedând de această formă instanţele au omis a se pronunţa unei cereri esenţiale, hotărârea pronunţată fiind astfel nelegală. Sub acest aspect apărătorul a solicitat instanţei de recurs ca în rejudecare să se facă aplicarea art. 64 alin. (2) din C. proc. pen. şi să fie înlăturate mijloacelor de probă obţinute în mod legal, la pronunţarea hotărârii urmând a fi avute în vedere numai probele obţinute în mod legal.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen., invocat în susţinerea motivelor de recurs, inculpatul a precizat că în cauză există o contradicţie evidentă între mijloacele de probă, conţinutul acestora şi reflectarea lor în conţinutul hotărârii judecătoreşti. Această discrepanţă este considerată ca eroare gravă de fapt circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen. împrejurarea interpretată în mod eronat de ambele instanţe se referă la deplasarea pe care inculpatul A.C. o face în Spania, în acelaşi timp cu inculpatul Nt.M., în acelaşi timp cu cele 15 părţi vătămate. Inculpatul a mai susţinut că în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane nu sunt întrunite, părţile vătămate deplasându-se în deplină cunoştinţă de cauză, fără a fi constrânse, având deplină libertate de mişcare. Încheierea contractelor nu a putut fi realizată datorită existenţei unor condiţii existente pe piaţa din Spania şi nu datorită culpei inculpatului.

În raport de cele susţinute, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Inculpaţii Nt.M., L.T. au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate pentru aceleaşi motive invocate de inculpatul A.C.

Hotărârea a fost criticată şi în raport de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precizând că atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar nu au avut în vedere susţinerile apărării referitoare la administrarea unor probe încuviinţate de instanţa de fond, şi anume înscrisuri prin care inculpaţii doreau să dovedească faptul că o mare parte din sumele remise de părţile vătămate au fost cheltuite de inculpaţii pentru a fi asigurată cazarea acestora. Deşi administrarea acestor înscrisuri a fost încuviinţată, instanţa a omis a se pronunţa asupra acestora, inculpaţii solicitând sub acest aspect admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, au arătat că în cauză nu există probe din care să rezulte că din punct de vedere obiectiv sau subiectiv inculpaţii au avut intenţia de a le înşela pe părţile vătămate, solicitând achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Recurentul inculpat F.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen.

Apărătorul intimatei parte responsabilă civilmente SC A. SA a solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpaţi şi având în vedere dispoziţiile art. 3857 din C. proc. pen. a solicitat extinderea efectelor recursului şi cu privire la partea responsabilă civilmente.

Recursurile sunt fondate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, hotărârea recurată, prin prisma tuturor criticilor formulate de recurenţi şi a motivelor de casare invocate dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen.,constată că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10 C. proc. pen.

Criticile formulate de recurenţii inculpaţi A.C., Nt.M., L.T. şi F.I. vizează, în esenţă, aceleaşi aspecte, motiv pentru care instanţa le va analiza prin raportare la cazurile de casare incidente în cauză. De asemenea, vor fi analizate criticile formulate de intimata parte responsabilă civilmente SC A. S.A. urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 3857 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmării penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Procesul-verbal pe care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

Actele premergătoare urmăririi penale sunt acte procedurale cu natură şi funcţionalitate specifice, plasate în afara procesului penal.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Datele sau informaţiile privind săvârşirea unei infracţiuni, culese în faza premergătoare urmăririi penale, sunt limitate, ele constituind acel minim necesar care poate forma convingerea organului de urmărire penală privind începerea sau neînceperea urmăririi penale.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale s-a constatat că în cauză au fost efectuate mai multe acte anterior începerii urmăririi penale, însă lipsa unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reţinerea unei alte situaţii de fapt în sarcina inculpatului A.C. şi a celorlalţi inculpaţi în condiţiile în care o mare parte a probelor administrate în faţa organului de urmărire penale au fost readministrate cu ocazia cercetării judecătoreşti.

În acelaşi sens, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că lipsa procesului-verbal prin care să fie constată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită pe baza probatoriului administrat în faza cercetării judecătoreşti.

Este de observat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar nu motivează corespunzător acest aspect.

Din economia textului art. 224 alin. (3) C. proc. pen., rezultă neîndoios şi imperativ că efectuarea unor acte premergătoare, se constată, printr-un act procedural, respectiv printr-un proces-verbal şi că doar acest proces-verbal poate constitui mijloc de probă.

În mod corelativ, potrivit art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., expunerea trebuie să cuprindă (..) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate (..).

În acest context, instanţa chiar dacă nu avea obligaţia (în sensul art. 357 C. proc. pen.) de a se pronunţa în mod expres cu privire la faptul că în lipsa acestui proces-verbal, actele premergătoare sunt practic inexistente, instanţa trebuia să constate inexistenţa acestui proces-verbal şi implicit a probelor administrate în faza actelor premergătoare şi în considerarea acestui fapt să procedeze la administrarea tuturor probelor în faza cercetării judecătoreşti.

Tot astfel, instanţa avea obligaţia să motiveze convingător, argumentat pentru care motive lipsa unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reţinerea unei alte situaţii de fapt în sarcina inculpaţilor nu să se limiteze la o simplă afirmaţie în acest sens.

Totodată, instanţa de prim control judiciar a reţinut în considerentele deciziei recurate faptul că o mare parte a probelor administrate în faţa organului de urmărire penală au fost readministrate cu ocazia cercetării judecătoreşti, fără însă a indica în mod expres care au fost probele readministrate în faza de cercetare judecătorească şi necesitatea administrării/readministrării lor, în contextul lipsei procesului-verbal sus-menţionat.

Referitor la posibilitatea reţinerii unor declaraţii date în faza actelor premergătoare, ca fiind mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, chiar instanţa de apel reţine că, „în mod evident nu pot avea această valoare", însă nu motivează cu argumente juridice concluzia inserată în considerentele deciziei.

Relativ la acest aspect, Înalta Curte apreciază neconvingătoare, necorespunzătoare motivarea instanţei de apel, potrivit căreia „dacă activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor rezultă din alte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv cu privire la persoanele vătămate care au dat declaraţii în faza actelor premergătoare, nu poate să nu fie reţinută ca fiind dovedită", întrucât nu rezultă în mod clar, neechivoc, delimitarea între mijloacele de probă administrate în faza actelor premergătoare (în lipsa unui proces-verbal constatator) şi mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească şi nici dacă probatoriul administrat în faza actelor premergătoare a conturat ori nu starea de fapt reţinută în sarcina fiecărui inculpat.

Referitor la criticile formulate de partea responsabilă civilmente se reţine că acestea sunt întemeiate doar pentru considerentele ce se vor arăta.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, obligaţia motivării este impusă sub sancţiunea nulităţii relative, nerespectarea ei constituind motiv de casare.

Obligaţia impusă de lege instanţelor de a-şi motiva hotărârile lor permite instanţelor de control de a le verifica.

De aceea, în cazul lipsei, insuficienţei sau obscurităţii motivelor, instanţa de recurs casează hotărârea fiindcă în aceste condiţii obligaţia de a control hotărârea atacată devine imposibil de realizat.

Aşadar, motivarea insuficientă sau formulată în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare.

Raportat la aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, deşi în considerentele deciziei se analizează motivul de apel formulat de partea responsabilă civilmente privind aplicarea greşită a legii referitoare la cadrul legal existent în perioada 2000 - 2003 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, instanţa de apel reţine în mod succint că „acestea vizează chestiuni analizate cu privire la latura penală apreciate ca nefondate".

Analiza motivului de apel sus-menţionat, în maniera arătată, echivalează practic cu o nemotivare, fapt ce împiedică instanţa de control judiciar să efectueze un control real şi efectiv în sensul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen.

Totodată, instanţa de apel nu a motivat respingerea motivului de apel privind împrejurarea că părţile vătămate au primit sume diferite reprezentând daune morale, în condiţiile în care împrejurările faptei au fost aceleaşi pentru toate aceste părţi vătămate.

De asemenea, la pct. 5 din motivele de apel, partea responsabilă civilmente a susţinut că sentinţa penală se întemeiază pe o dispoziţie legală abrogată, iar instanţa de apel nu a făcut nicio referire la greşita interpretare a efectelor abrogării, nu a motivat argumentat criticile formulate în acest sens.

În aceste condiţii, se apreciază că omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra acestei cereri esenţiale este de natură să încalce principiul garantării drepturilor părţilor şi să influenţeze soluţia procesului.

Pe de altă parte, având în vedere conţinutul art. 9 din Legea nr. 156/2000 publicat în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000, în contextul modificărilor intervenite prin actele normative modificatoare publicate în M. Of. al României, Partea I până la 7 noiembrie 2002, (O.G. nr. 43/2002 şi Legea nr. 592/2002), prin care acest articol capătă un nou conţinut, precum şi împrejurarea că faptele reţinute s-au desfăşurat în perioada august 2002 - octombrie 2003, se impunea ca instanţa să analizeze aplicarea în timp a legii menţionate, cu referire la textele incriminatoare incidente în cauză.

Se constată, de asemenea, că instanţa de apel nu a analizat dispoziţiilor H.G. nr. 850/2002 prin prisma abrogării Cap. II din H.G. nr. 384/2001 care impunea acreditarea agenţilor de ocupare a forţei de muncă în ceea ce priveşte condiţia de acreditare a acestora la Ministerul Muncii.

Este de observat şi faptul că instanţa de apel nu răspunde criticilor formulate de partea responsabilă civilmente referitoare la cadrul legal privind condiţiile pentru exercitarea obiectului de activitate Cod CAEN 7450 (selecţia şi plasarea forţei de muncă), aspect cu incidenţă în stabilirea încadrării juridice dată faptelor pretins săvârşite de inculpaţi.

Totodată, se constată lipsa motivării deciziei în ceea ce priveşte respingerea criticii formulate de partea responsabilă civilmente referitoare la aprecierea greşită a probelor administrate, în special a înscrisurilor aflate la dosarul de fond.

În sensul celor arătate în cele ce preced, Înalta Curte apreciază incidente în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., fapt ce face imposibil de analizat celelalte cazuri de casare invocate de recurenţi.

Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate în cauză şi prin extindere conform art. 3857 C. proc. pen. şi cu privire la partea responsabilă civilmente SC A. SA Bucureşti, a casa decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pentru a dispus în sensul criticilor arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursurile declarate de inculpaţii A.C., Nt.M., F.I. şi L.T. împotriva Deciziei penale nr. 104/A din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, pentru cei patru recurenţi intimaţi inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 50 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2633/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 3080/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2679/2011. Penal