ICCJ. Decizia nr. 2761/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 11 iulie 2011 pronunțată în dosar nr. 4801/114/2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut în temeiul dispozițiilor art. 300 raportat la art. 160 alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului B.E.F., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.E.F. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul B.E.F. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat și purtarea fără drept a unei arme albe, întrucât la data de 24 august 2010 s-a deplasat cu coinculpatul M.V. în județul Buzău și i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu o toporișca, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața și au necesitate pentru vindecare un număr de 16-17 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 01 septembrie 2010 a Tribunalului Buzău, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 681C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului B.E.F., înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpatul B.E.F., este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora (aplicarea de lovituri cu o toporișca în timp ce coinculpatul M.V. lovea partea vătămată cu o bâtă), precum și din urmarea produsă (infracțiuni de natură a aduce atingere vieții) și comiterea faptelor în stare de recidivă post condamnatorie.
în plus, chiar dacă au trecut 10 luni de la arestarea preventivă a inculpatului B.E.F., se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive.
Ca atare, înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului B.E.F.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul B.E.F.
← ICCJ. Decizia nr. 2823/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2769/2011. Penal → |
---|