ICCJ. Decizia nr. 2860/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 1 august 2011, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondată, a cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulată de inculpatul G.N.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă, impunând în continuare arestarea inculpatului.
împotriva încheierii sus-arătate inculpatul G.N.A. a declarat recurs, fără însă a-l motiva.
înalta Curte, examinând calea de atac, dar și întreaga cauză, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituția România a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.
în raport de acest principiu, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern.
Legea procesual penală, prin norme imperative a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
în raport de disp. art. 3851alin. (1) C. proc. pen. sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii după caz, nedefinitive.
Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
în speța de față, încheierea prin care instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum rezultă din dispozițiile cuprinse în art. 141 alin. (1) C. proc. pen.
Se constată, așadar, că recursul nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prev. de art. 3851C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legislației acestora, precum și a principiului constituțional al legalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 3851C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2823/2011. Penal → |
|---|
