ICCJ. Decizia nr. 2748/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 8 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1321/104/2011, în baza art. 300/2 și art. 160/b C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.I.D.
S-a reținut că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment că există în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, în sensul art. 681C. proc. pen., respectiv motive verosimile de a bănui că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, conform art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Pericolul pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice și respectului față de lege.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii, dar, aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana inculpatului, comportamentul perturbator ori agresiv al acestora, complexitatea cauzei.
Având în vedere natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările în care s-a reținut de prima instanță că acestea au fost comise, perseverența reținută de instanța de fond în săvârșirea de către inculpat a unor fapte incriminate de legea penală, Curtea de Apel a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate. S-a avut în vedere starea de insecuritate publică creată în societate prin săvârșirea acestui gen de infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică este evident, relevante în acest sens, fiind: împrejurările comiterii infracțiunii.
Se mai reține și că de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii preventive luate față de inculpat, făcută de către prima instanță prin sentința recurată nu au apărut elemente de natură a conduce la concluzia că au dispărut indiciile temeinice ce au condus la reținerea presupunerii rezonabile că inculpatul a săvârșit faptele, în raport de materialul probator administrat la urmărirea penală și pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, în temeiul căruia s-a luat prelungit și menținut măsura preventivă până la acest moment și nici temeiul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
De asemenea Curtea de Apel a constatat că în speță există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, durata deținerii preventive, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inc. aflându-se în situația prev. de art. 5 paragraful 1 lit. a) care autorizează privarea de libertate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse.
Se apreciază astfel, întrucât și Curtea Europeană Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudența sa că stabilirea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
Văzând dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., față de cele de mai sus, se apreciază că în prezent luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate nu este oportună și proporțională, obligațiile pe care le-ar impune instanța neoferind suficiente garanții pentru apărarea interesului public superior.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, astfel încât temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă și nici nu au apărut altele noi.
Recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, constând în aceea că, la data de 15 august 2010, în urma unui conflict avut cu partea vătămată C.F., inculpatul l-a lovit pe acesta cu un scaun în cap, cauzându-i leziuni ce au necesitat 75-76 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
Inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 9 februarie 2011, fiind condamnat în primă instanță pentru fapta dedusă judecății la o pedeapsă de 8 ani închisoare (s.pen. 79 din 24 mai 2011 a Tribunalului Olt).
Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Este astfel de observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, iar natura acesteia, împrejurările în care se reține că ar fi fost comise (fiind vorba despre o infracțiune comisă prin violență, ce a avut ca urmare periclitarea vieții unei persoane), ca și datele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat pentru a patra oară în conflict cu legea penală, în condițiile în care a mai fost condamnat pentru infracțiuni de violență), justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.
Cum, în intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, legal și temeinic instanța de apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160/b rap. la art. 300/2 C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și a fost respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2749/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2739/2011. Penal → |
|---|
