ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2762 /20 12
Dosar nr. 50709/3/2011
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/F din 13 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală, în Dosarul nr. 50709/3/2011 s-au dispus următoarele:
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul V.I.A., a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul V.I.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
Potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., inculpatului nu i s-au aplicat pedepse complementare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele susmenţionate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 15 aprilie 2011 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţilor de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum şi 516,5 g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligaţia păstrării de contraprobe.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa.
În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul V.I.A. a unui telefon mobil marca S. cu cartela V., şi a unui telefon cu cartela C., indisponibilizate la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada din 9 mai 2011.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Totodată, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti au fost trimişi în judecată, în stare de arest, inculpaţii V.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., N.I.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi A.F.T. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 11 aprilie 2011, inculpaţii V.I.A. şi N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziţionat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, pentru ca ulterior, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. să fie surprins de organele de poliţie în Bucureşti, deţinând susmenţionata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar şi o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu.
În privinţa inculpatului A. s-a reţinut că, la data de 15 aprilie 2011, în jurul orei 21:00, a vândut cantitatea de 106,16 gr. cannabis denunţătorului N.I.F., pentru suma de 2.600 RON.
Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: procese-verbale de constatare a infracţiunilor flagrante şi planşe foto, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de redarea convorbirilor/comunicărilor telefonice, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost expediate drogurile în România, declaraţiile martorilor C.V., C.L.G., D.I.M., P.G.V., B.C.N., O.T. şi C.D., declaraţia învinuitului S.F.C. (scos ulterior de sub urmărire penală), precum şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor A.F.T. şi N.I., precum şi declaraţiile inculpatului V. care iniţial a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa, ulterior revenind asupra acestei poziţii.
Prin încheierea din data de 16 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, starea de arest fiind ulterior prelungită şi menţinută cu respectarea condiţiilor prevăzute de legea procesual penală.
În faza de judecată, la termenul din 24 aprilie 2011, inculpaţii N. şi A. au invocat beneficiul disp. art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunosc integral învinuirile aduse şi că doresc ca judecata cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Întrucât inculpatul V. a învederat că nu înţelege să se prevaleze de dispoziţia legală susmenţionată, prima instanţă, prin încheierea din 24 iunie 2011, a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul V.l.A., în acest mod - formându-se dosarul cauzei pendinte, cu nr. 50709/3/2011.
În dosarul iniţial, prin sentinţa penală nr. 571 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I p enală, coinculpaţii N. şi A. au fost condamnaţi la pedepse de 4 ani, respectiv 2 ani închisoare, cu executare în regim penitenciar.
În cauza pendinte, în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului şi a martorilor C.L.G., V.E., C.V., D.I.M., P.G.V., B.C.N. şi O.T.
Totodată, au fost ataşate relaţiile soliciate de la SC A.T. - societatea de transport prin care drogurile au fost expediate în România, a fost efectuat un referat de evaluare cu privire la inculpat şi s-au solicitat informaţii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti cu privire la denunţul formulat de inculpatul V.l.A.
În urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 11 aprilie 2011, inculpaţii V. şi N. s-au deplasat cu o cursă W. de pe aeroportul Bucureşti - Băneasa la Bruxelles, Belgia.
De pe teritoriul belgian, cei doi s-au deplasat în Olanda, în localitatea Heerlene, iar a doua zi au luat legătura cu doi cetăţeni olandezi de la care au achiziţionat, la preţul de 3.800 de euro, o cantitate de aproximativ 950 gr. cannabis.
După ce au împărţit drogurile în două pachete separate, aproximativ egale ca şi cantitate, pe care le-au ambalat şi împachetat cu bandă adezivă de culoare gri, inculpaţii au introdus pachetele într-o cutie de carton, lipită şi aceasta cu bandă adezivă.
Deoarece inculpaţii nu doreau să expedieze coletul din Olanda (pentru a evita orice suspiciune, cunoscut fiind regimul mai relaxat de comercializare a drogurilor din acest stat), numitul V.l.A. s-a deplasat în Germania, în localitatea Aachen, aflată la mică distanţă de graniţa olandeză, de unde, apelând la serviciile firmei SC A.T., a expediat coletul în ţară, folosind un nume fals (A.B.), iar la rubrica „destinatar" menţionând numele şi datele de identificare ale unei cunoştinţe, C.L.G., după ce îi ceruse acesteia telefonic datele personale.
Inculpatul a informat firma de transport că pachetul conţine „haine" şi a refuzat să completeze formularul pus la dispoziţie de societatea de transport, rugându-l pe şoferul autocarului să facă acest lucru (declaraţia martorului C.V.).
După revenirea în ţară, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V.l.A. a luat cartea de identitate a numitei C.L.G. (aceasta nu fusese de acord să îl însoţească la sediul firmei de transport, dar a acceptat să îi încredinţeze actul de identitate), s-a prezentat la sediul A.T. din Bucureşti, B-dul B.V. unde, datorită faptului că deţinea cartea de identitate a destinatarului şi cunoştea şi codul de expediţie al coletului, i-a fost predat pachetul pe care şi-l expediase singur.
După ce inculpatul a introdus coletul în portbagajul autoturismului său, a fost reţinut de organele de poliţie, care au descoperit în interiorul cutiei cele două pachete de cannabis (în total 946,20 gr.), iar în portiera din stânga faţă trei pliculeţe care conţineau în total 2,08 gr. cannabis, despre care inculpatul a declarat că era pentru consum propriu.
Natura substanţei descoperite în autoturismul inculpatului a fost stabilită printr-o constatare tehnico-ştiinţifică ce a concluzionat că atât în cele trei pliculeţe aflate în portieră, cât şi în cele două pachete din cutia preluată de inculpat de la SC A.T. se afla cannabis.
La stabilirea acestei situaţii de fapt, instanţa a avut în vedere, pe lângă declaraţia inculpatului N. şi prima declaraţie a inculpatului V. (cea în care a recunoscut parţial comiterea infracţiunilor şi a descris detaliat modul de operare), următoarele mijloace de probă: formularul de expediţie al coletului trimis de inculpat din Germania, pe care era trecut ca şi destinatar C.L.G., iar la numele expeditorului „A.B.", numărul de telefon fiind însă cel al inculpatului V.I. (0721.XXX.XXX, cu privire la care Tribunalul Bucureşti a emis autorizaţie de interceptare a comunicărilor/convorbirilor, cartela cu acest număr fiind găsită asupra inculpatului); declaraţia martorului C.V., şoferul SC A.T. care a preluat coletul de la inculpat, acesta recunoscându-l pe V.I.A. ca fiind cel care i-a predat coletul, l-a rugat pe el să completeze formularul şi s-a recomandat ca fiind „A.B."; declaraţia martorei C.L.G., care a arătat că la jumătatea lunii aprilie 2011 a fost sunată de inculpat din străinătate, care a rugat-o să îi spună adresa sa completă, pentru ca a-i expedia nişte haine, iar la câteva zile după acel moment, inculpatul i-a cerut să vină cu el pentru a ridica pachetul, însă ea l-a refuzat, încredinţându-i cartea de identitate; declaraţia martorului P.G.V., angajat al SC A.T., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana căreia i-a predat coletul sosit din Germania, datorită faptului că acesta cunoştea numele destinatarului şi codul de expediţie al pachetului; declaraţia martorei D.I.M., care a asistat la preluarea coletului de către inculpat; procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante cu planşe foto, care consemnează activităţile inculpatului V. din data de 15 aprilie 2011 (prezentarea la sediul A.T., ridicarea coletului, etc.) şi rezultatele controlului efectuat asupra autoturismului acestuia şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză care a stabilit că substanţa din cele trei pliculeţe aflate în portiera autoturismului inculpatului şi în cele două pachete din cutia preluată de acesta de la SC A.T. este cannabis.
Referitor la apărările inculpatului V., instanţa a reţinut că, la momentul intervenţiei organelor de poliţie, acesta a arătat că nu ştia ce se afla în coletul preluat, fiind doar rugat de inculpatul N. să meargă la sediul firmei de transport pentru a-l ridica; ulterior, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor, arătând că ştia ce se află în coletul preluat şi relatând în detaliu modul în care a acţionat (la 15 aprilie 2011), pentru ca în final să revină asupra declaraţiei de recunoaştere, negând comiterea celor două infracţiuni de trafic de droguri.
În acest sens, s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat mai întâi că nu a cunoscut scopul deplasării în Belgia, fiind doar rugat de inculpatul N. să expedieze din Germania un pachet către România, neştiind ce se afla în interiorul acestuia (la 09 mai 2011); ulterior (la 08 iunie 2011) a dezvoltat aceeaşi teză, arătând că în Belgia inculpatul N. a achiziţionat un laptop pe care el nu l-a văzut, însă niciodată, şi că, la solicitarea aceluiaşi N., s-a deplasat în Germania pentru a expedia coletul în care se afla laptop-ul respectiv. A mai arătat că a expediat coletul pe numele martorei C., deoarece nu ştia când va reveni în tară.
Deopotrivă, inculpatul a arătat că prima declaraţie - din 15 aprilie 2011, a fost dată deoarece era „inhibat" de primul contact cu autorităţile judiciare.
În faza de judecată, inculpatul a continuat să detalieze varianta invocată în faţa organelor de anchetă, anterior expusă, arătând că a plecat în Belgia împreună cu inculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri ieftine şi a le revinde în România, el avansând atât costurile de transport, precum şi cele aferente achiziţionării acestor produse, deoarece îi datora lui N. 10.000 de euro.
Inculpatul a mai declarat că N. a fost cel care a cumpărat laptop-urile şi le-a şi ambalat, ulterior cerându-i să le expedieze din Germania, fără a-i spune motivul.
Totodată, a arătat că nu a participat nici la achiziţia laptop-urilor şi nici la ambalarea lor, precum şi faptul că formularul de expediţie a fost completat integral de angajatul firmei de transport, astfel încât nu are cunoştinţă despre motivul pentru care la rubrica expeditor a fost trecut „A.B.".
Deopotrivă, inculpatul a arătat că tot coinculparul N. a fost cel care i-a solicitat să ridice coletul la 15 aprilie 2011.
Instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului constatând că acestea sunt neplauzibile şi în contradicţie cu toate probele administrate în cauză.
În acest sens, s-a reţinut, în primul rând, faptul că inculpatul nu a putut să explice în mod credibil de ce, asistat de aceiaşi apărători aleşi, a dat la 15 aprilie 2011 o declaraţie în care a descris extrem de amănunţit săvârşirea infracţiunilor (chiar dacă şi la acel moment a încercat să îşi diminueze contribuţia la săvârşirea acestora), pentru ca ulterior, invocând nişte motive total necredibile („inhibiţia" în faţa procurorului), să revină asupra acesteia.
S-a mai reţinut că declaraţiile inculpatului sunt contradictorii întrucât, la 09 mai 2011, inculpatul a arătat că nu ştia ce se află în coletul expediat din Germania, pentru ca în faţa instanţei, la 04 august 2011, să descrie detaliat tot conţinutul acestuia.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la faptul că, deşi a plecat în Belgia împreună cu coinculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri, iar N. a făcut acest lucru, nu a fost interesat de preţul, marca, specificaţiile acestora şi nici măcar dacă calculatoarele se aflau în stare de funcţionare sau nu.
De asemenea, s-a reţinut că susţinerile inculpatului în sensul că a expediat coletul pe numele numitei C.L.G., întrucât nu ştia când se va întoarce în ţară sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în data de 11 aprilie 2011 şi declaraţie inculpatului V., din care rezultă că inculpatul rezervase biletele în regim dus-întors.
Deopotrivă neplauzibile au fost apreciate şi susţinerile inculpatului în sensul că el şi N. au expediat coletul cu laptop-uri printr-o firmă de curierat deoarece „nu s-au gândit că l-ar putea lua în avion cu ei".
În ceea ce priveşte modalitatea de completare a formularului la sediul din Aachen al SC A.T., s-a apreciat că varianta inculpatului este de-a dreptul rizibilă, fiind de neconceput ca o persoană majoră, care expediază printr-o firmă de curierat bunuri în valoare de peste 2.000 de euro, să accepte ca pe formularul de trimitere să fie menţionat ca expeditor o persoană inexistentă.
În acelaşi registru s-a reţinut că, deşi angajatul firmei de transport nu a fost preocupat de numele real al expeditorului, s-a arătat extrem de scrupulos cu privire la numărul de telefon al acestuia, care după cum s-a arătat, aparţinea inculpatului V., toate afirmaţiile inculpatului privind expediţia coletului fiind combătute în totalitate de declaraţia martorului C.V.
S-a mai reţinut că, deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi aflat într-o situaţie de subordonare faţă de coinculpatul N., din lecturarea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre cei doi a rezultat că aceştia se aflau pe poziţii de egalitate, acţionând ca două persoane aflate în relaţii foarte apropiate, inculpatul V. având o influenţă destul de mare asupra inculpatului N., prin prisma posibilităţilor materiale superioare.
Ca urmare, în raport de actele dosarului, instanţa a apreciat că fapta inculpatului constând în introducerea în ţară a cantităţii de 946,20 gr. cannabis (drog de risc, substanţă menţionată în Tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000) realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fapta aceluiaşi inculpat, de a deţine în scopul punerii în vânzare aceeaşi cantitate de 946,20 gr. cannabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta inculpatului V.A.I., de a deţine cantitatea de 2,08 gr. cannabis în vederea consumului propriu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, urmarea produsă, precum şi datele personale ale inculpatului în sfera cărora lipsa antecedentelor penale şi perspectivele reale de reintegrare în societate au fost circumscrise circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai în condiţiile privării de libertate a inculpatului.
Totodată, prima instanţă a apreciat că în beneficiul inculpatului nu pot fi reţinute disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât, deşi inculpatul a făcut un denunţ împotriva unor persoane implicate în traficul de droguri, înregistrat la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, demersul nu a avut ca efect tragerea la răspundere penală a unor persoane care au comis infracţiuni legate de droguri.
Deopotrivă, în raport de gravitatea faptelor săvârşite, reflectată în cantitatea semnificativă de droguri introdusă în ţară, caracterul organizat şi elaborat al activităţii infracţionale, dar şi calitatea de consumator de droguri a inculpatului, oprima instanţă a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispune confiscarea cantităţilor de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum şi 516,5 g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligaţia păstrării de contraprobe.
Totodată, în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisă, reţinându-se că, deşi inculpatul a negat faptul că respectiva sumă ar fi provenit din vânzarea de droguri, nu a putut justifica provenienţa sumei de bani găsite asupra sa, probele administrate în cauză dovedind, pe de o parte că, deşi teoretic inculpatul avea un loc de muncă (la societatea comercială care aparţine mătuşii sale, fiind remunerat cu suma de 1.000 RON lunar), acesta nu lucra efectiv, astfel încât nu putea fi remunerat, iar pe de altă parte, că inculpatul mai comercializase în trecut droguri de risc.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.I.A. care a solicitat reducerea la 3 ani închisoare a pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de maxim de 8 ani, având în vedere modul concret de comitere a faptei de către apelantul inculpat care, contrar reţinerilor instanţei de fond, nu este unul elaborat, lipsa oricărui indiciu în sensul că inculpatul urma să vândă drogurile introduse în ţară, atitudinea sinceră, precum şi considerentele din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, inculpatul a solicitat înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond de confiscare a sumei de 2.020 RON, arătând că nu există nicio dovadă din care să rezulte că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.
În apel a fost audiat inculpatul V.I.A. şi au fost solicitate relaţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. cu privire la denunţul formulat de apelantul inculpat, ca răspuns fiind primită adresa din 05 aprilie 2012 prin care se comunica faptul că dosarul format urmare denunţului inculpatului nu a fost soluţionat.
Prin decizia penală nr. 110 din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I.A., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, iar în rejudecare, s-a înlăturat dispoziţia primei instanţe de aplicare a art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa dispunerii restituirii către inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisă, în rest menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Totodată, în baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, pentru ca, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), să se deducă din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 aprilie 2011 la zi.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că instanţa de fond a acordat semnificaţia cuvenită tuturor datelor relevate de întregul material probator administrat în cauză, stabilind corect situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului V.I.A.
De asemenea, s-a reţinut că poziţia procesuală a inculpatului V.I.A. care, iniţial, în faza de urmărire penală, iar ulterior şi în faţa instanţei de apel, a recunoscut parţial comiterea faptelor deduse judecăţii, negând însă intenţia sa de a comercializa cannabisul introdus în ţară cu precizarea că din cantitatea de 946,20 gr. cannabis cumpărată din Olanda şi introdusă în ţară urma să-i revină o cantitate mică pentru consumul propriu, este total nesinceră, din întregul material probator administrat rezultând cu certitudine că apelantul inculpat a deţinut cantitatea de 946,20 gr. cannabis cu scopul de a o comercializa şi nicidecum numai pentru a păstra o cantitate mică în vederea consumului propriu.
În acest sens, au fost avute în vedere modalitatea şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor deduse judecăţii, implicarea şi contribuţia efectivă a inculpatului V.I.A. la introducerea în ţară a cantităţii de 946,20 gr. cannabis, astfel cum a fost reţinută şi descrisă de instanţa de fond, inclusiv prin punerea la dispoziţia a sumei de bani necesare cumpărării drogurilor, precum şi declaraţiile inculpatului N.I. din care rezultă în mod clar intenţia apelantului inculpat de a vinde drogurile introduse în ţară.
Deopotrivă, instanţa de apel a apreciat ca fiind extrem de greu de acceptat şi puţin plauzibil ca o persoană să pună la dispoziţia altei persoane o sumă însemnată de bani – 3.800 euro, să se deplaseze într-o ţară străină de unde să cumpere droguri într-o cantitate deloc neglijabilă, să meargă ulterior într-o altă ţară unde se prezintă la o firmă de curierat sub o altă identitate, pentru ca la sosirea în ţară să ridice de la firma de curierat cantitatea de droguri, deci să-şi asume toate riscurile majore pe care le presupune o astfel de activitate numai pentru a obţine o cantitate mică de droguri, cantitate pe care ar fi putut să o cumpere mult mai uşor în ţară.
Ca urmare, în raport de aspectele anterior prezentate, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate de instanţa de fond, inclusiv cea stabilită pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost corect individualizate, nejustificându-se reducerea cuantumului acestora şi stabilirea unei alte modalităţi de executare, neprivative de libertate.
În acest sens s-a reţinut că, deşi inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti îi sunt favorabile, în mod corect, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, deopotrivă, natura şi gravitatea deosebită a faptelor deduse judecăţii - trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora, astfel cum au fost reţinute şi descrise de prima instanţă, implicarea şi contribuţia efectivă a apelantului inculpat, cantitatea însemnată de droguri traficată - 946,20 gr. cannabis, precum şi atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului care nu a dat dovadă de o totală sinceritate, încercând să minimalizeze contribuţia şi rolul său în comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
De asemenea, în evaluarea proporţionalităţii pedepselor aplicate inculpatului cu gravitatea faptelor comise, instanţa de apel s-a raportat şi elementelor ţinând de amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul infracţional privind traficul şi consumul de droguri şi consecinţele extrem de negative ale acestor fapte asupra sănătăţii şi vieţii consumatorilor, evident ignorate de persoanele implicate în traficul de droguri, persoane care, pentru obţinerea unor importante venituri băneşti din această activitate, dau dovadă de o totală lipsă de apreciere şi respect faţă de cele mai importante valori apărate de lege, respectiv sănătatea şi viaţa semenilor lor.
Deopotrivă, s-a apreciat că instanţa de fond a dat eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., reducând generos pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, mai ales în cazul infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la care minimul special este de 10 ani.
S-a mai reţinut că şi pedepsele accesorii au fost corect stabilite în raport de dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocoalele Adiţionale şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României).
Totodată, deşi a apreciat că în cauză se impunea şi aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în raport cu infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constatând că este investită numai cu apelul inculpatului, instanţa de control judiciar, dând prevalentă principiului non reformatio in pejus, nu a procedat la aplicarea susmenţionatelor pedepse complementare.
Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că măsura confiscării de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa; este netemeinică întrucât inculpatul V.I.A. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru deţinerea cantităţii de 946,20 gr. cannabis, în scopul punerii în vânzare, acuzaţia nevizând comercializarea propriu-zisă de droguri, iar din actele dosarului nu rezultă cu certitudine faptul că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul V.I.A., criticând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi solicitând, în principal, reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate pentru această, infracţiune şi dispunerea executării pedepsei sub supraveghere sau la locul de muncă, sau, în subsidiar, reducerea pedepsei la sau sub limita menţionată, cu precizarea că perioada de 17 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru ca inculpatul să înţeleagă urmările faptei sale, iar scopul pedepsei, aşa cum este consfinţit de art. 52 C. pen., să fie realizat.
În argumentare, s-a invocat faptul că, deşi datele personale favorabile ale inculpatului au fost corect valorificate prin reţinerea acestora ca şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestora nu li s-a acordat eficienţa maximă prevăzută de lege, în raport şi de celelalte elemente de circumstanţiere ale inculpatului.
În acest sens, apărarea a susţinut că, în raport de circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, profilul socio-moral deosebit al acestuia reliefat de concluziile extrem de favorabile ale referatului de evaluare şi starea precară de sănătate a inculpatului - bolnav de hepatită B, care se depreciază progresiv în condiţiile impuse de regimul penitenciar, constituie elemente de individualizare care justifică reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea cea mai gravă şi dispunerea executării acesteia sub supraveghere sau la locul de muncă - prin valorificarea acordului expres al societăţii la care inculpatul fusese angajat anterior săvârşirii faptei, depus la dosarul cauzei.
În recurs, la cererea apărării, instanţa a solicitat relaţii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti în legătură cu posibilitatea reţinerii în favoarea inculpatului a beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/200.
Prin dresa din 10 septembrie 2012 a unităţii de parchet susmenţionate, aflată la dosarul de recurs, s-a comunicat faptul că denunţurile formulate de inculpatul V.I.A. în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu s-au materializat.
În acest context, examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi a motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul V.I.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond şi, ulterior, şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii.
Astfel, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţe - la data de 11 aprilie 2011, inculpatul V.I.A. împreună cu inculpatul N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziţionat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis (drog de risc, substanţă menţionată în Tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000) pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, iar la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. a fost surprins de organele de poliţie din Bucureşti deţinând susmenţionata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar şi o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu - corespunde unei corecte şi cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat în cauză şi se circumscrie unei juste încadrări juridice în infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, după cum, deopotrivă, circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, evaluate prin prisma conduitei predelictuale a acestuia, au fost corect subscrise circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
În acest context se constată că unica critică formulată de apărare în recurs, privind greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri şi, pe cale incidentală, a pedepsei rezultante, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Operaţiunea de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului [inclusiv în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele având în vedere natura şi importanţa valorii sociale ocrotite prin dispoziţiile penale încălcate şi gravitatea urmărilor, raportat la efectele consumului de droguri asupra sănătăţii populaţiei, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi cantitatea de droguri introduse în ţară, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului şi conduita avută înainte şi după săvârşirea faptelor.
În acest sens, făcând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, instanţele au apreciat în mod just că aplicarea unor pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpat [cu 5 ani în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] şi dispunerea executării pedepsei rezultante în regim penitenciar constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menţionate, la stabilirea cuantumului pedepselor, instanţele au dat eficienţă atât efectelor circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reţinută în favoarea inculpatului, dar şi celorlalte date privind persoana inculpatului -posibilitatea reală de reinserţie socio-profesională, vârsta acestuia, profilul socio-moral, starea de sănătate, dar şi atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, care au fost adecvat valorificate, circumstanţele personale favorabile nejustificând o reducere mai mare a pedepsei, într-un cuantum care să permită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante sau executarea pedepsei la locul de muncă.
Pentru considerentele ce preced, reţinându-se că motivul de recurs invocat de inculpat este neîntemeiat şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa rezultantă aplicată va fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2733/2011. Penal → |
|---|
