ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3410 /20 12
Dosar nr. 2383/96/2011
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 117 din 19 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Harghita, instanţa a dispus următoarele:
În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a fost condamnat inculpatul S.V.P. la:
- 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată ziua reţinerii 29 iulie 2011 şi perioada arestării începând din data de 30 iulie 2011, la zi.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente S.E. şi R.R. să plătească părţii vătămate G.K. suma de 3.500 RON despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare pentru minorul victimă G.L. şi suma de 2.500 RON, cu titlul de daune morale.
A constatat că partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă, în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabil civilmente să plătească suma de 3.371,6 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 700 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu, în faza de urmărire penală şi de judecată se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 05 martie 2012, minorul G.L., locuia împreună cu mama sa, G.K., de cca. 3 săptămâni - o lună, în locuinţa improvizată a familiei inculpatului S.V.P., situată în Miercurea Ciuc, în cartierul de rromi.
Conform susţinerilor numitei G.K., aceasta a fost răpită de către inculpat, aşa cum există o tradiţie la rromi, iar copilul, provenit dintr-o relaţie anterioară, a fost adus ceva mai târziu, la dorinţa, manifestată expres, a mamei.
În locuinţa în care s-a petrecut fapta, compusă din 2 camere mici, au locuit astfel, inculpatul şi concubina sa, G.K., împreună cu victima, părinţii inculpatului, respectiv S.E. şi R.R., R.O. - sora inculpatului, şi alţi trei fraţi cu vârste între 2 şi 5 ani, precum şi martorul M.I., singura persoană care nu face parte din familie.
Date fiind constatările preliminare transmise de Medicina Legală, conform cărora moartea minorului G.L. a fost violentă, ea datorându-se unei hemoragii interne, consecutive unei rupturi hepatice, precum şi concluziile conform cărora leziunile ar fi putut avea o vechime de maximum 24 ore, având în vedere şi mediul în care s-a produs agresiune, întrucât toate părţile implicate negau că ar fi comis fapta sau că ar fi avut cunoştinţă despre modalitatea de producere, cercetarea din cadrul urmăririi penale a avut, ca punct central, activităţi din ultimele 24 de ore din viaţa victimei, ale ocupanţilor locuinţei din strada Primăverii, atitudinea acestora faţă de victimă, precum şi, extrem de important, stabilirea persoanei care a avut posibilitatea efectivă de a lovi victima, fără a fi văzută.
Perimetrul cercetărilor fiind astfel delimitat, s-a stabilit că activitatea adulţilor din familia inculpatului S.V.P., în ziua de 19 iulie 2011, s-a derulat astfel, în sensul celor reţinute în cadrul anchetei fiind, în primul rând, mărturia credibilă a singurei persoane care nu face parte din niciuna din cele două familii, respectiv martorul M.I.
- până la orele 18.00, victima a fost în supravegherea mai multor persoane, alternativ (niciodată nu a rămas cu copilul un singur adult) şi a fost prezent şi martorul mai sus amintit.
- în jurul orelor 17.30, au plecat către gara din Miercurea Ciuc, G.I. (tatăl lui K.) împreună cu părinţii inculpatului şi doi minori.
- în jurul orei 18.00, G.K. şi R.O. - sora inculpatului, s-au deplasat la piaţa agroalimentară din Miercurea Ciuc pentru a cumpăra alimente, precum şi pentru a lua de la farmacie medicamente care să-i scadă febra victimei G.L. (de remarcat că acesta împreună cu un alt minor, zis M., aveau o febră uşoară), în acest interval de timp, copilul a fost vioi, s-a jucat şi a mâncat normal, conform spuselor martorului şi ale mamei copilului.
- în curtea locuinţei au rămas inculpatul, victima şi încă un minor, precum şi martorul M.I.; după plecarea celor două femei la piaţă, martorul s-a deplasat şi el, pentru circa 20 de minute, pentru a aduce apă minerală de la un izvor natural.
- la întoarcerea martorului, cei doi copii, care rămăseseră cu inculpatul, erau aşezaţi jos, în curte, şi mâncau cartofi; victima s-a ridicat, s-a clătinat, iar martorul M.I. a strigat la inculpat să ajute copilul. Inculpatul l-a luat în braţe şi l-a aşezat în casă, pe un pat improvizat.
- la scurt timp s-a întors G.K., care, văzând starea copilului, a strigat că inculpatul l-a omorât şi plângând a alertat cu ajutorul telefonului unei vecine, Serviciul de Ambulanţă.
În parte, cele relatate mai sus, sunt confirmate şi de către inculpat şi familia sa, cu câteva excepţii. Astfel:
- inculpatul a susţinut că a plecat împreună cu martorul M.I. pentru a aduce iarbă, lucru infirmat ferm de martor; de asemenea, inculpatul a susţinut că băieţelul rămăsese cu mama lui, susţineri ce sunt infirmate de către martor şi sora inculpatului.
- inculpatul susţine că nu a lovit niciodată victima, lucru care nu este susţinut de martorul M.I. şi mama copilului, care au arătat că inculpatul lovea în mod repetat şi nemotivat victima.
- atitudinea inculpatului, după constatarea decesului de către medicii legişti şi anunţarea organelor de poliţie, a fost de teamă, manifestând prin fuga de la faţa locului.
Inculpatul S.V.P., a încercat să arunce vina morţii copilului pe seama mamei acestuia, însă aceste relatări nu sunt sustenabile datorită faptului că: s-a stabilit că nu avea posibilitatea să lovească victima; a crescut copilul până la doi ani în familia părinţilor săi şi copilul era sănătos când a fost adus în familia inculpatului; a încercat să salveze copilul atunci când a aflat despre starea lui, ceea ce inculpatul nu a făcut.
În faţa primei instanţe inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu el l-a lovit pe minorul G.L., nici măcar nu s-a apropiat de el.
Susţine că în ziua de 19 iulie 2011, copilul i-a fost lăsat în grijă de către mama sa, acesta fiind bolnav, împreună cu martorul M.P., căruia i-a spus că victima este bolnavă.
Întrucât minorul nu se putea deplasa, l-a dus să bea apă şi a văzut că îi este rău, el arătându-i mamei copilului şi spunându-i să-l ducă la medic sau măcar la urgenţă, însă aceasta i-a explicat că minorul nu are carnet de sănătate.
La această discuţie a asistat şi bunicul matern al minorului, partea vătămată G.I. şi alte persoane de etnie rromă, pe care însă nu le cunoaşte.
Inculpatul precizează că înainte de cele întâmplate în data de 19 iulie 2011, mama copilului i-a spus că acesta ar fi bolnav, dar că a trântit copilul de pământ şi a văzut că avea o vânătaie pe piept, aceasta provenind de la faptul că mama l-a lovit.
Ca urmare, susţine că el nu l-a agresat pe minor, ci mama acestuia şi ca urmare, nu se consideră vinovat de moartea acestuia.
Inculpatul susţine că atunci când i s-a prezentata materialul de urmărire penală a recunoscut fapta şi a luat vina asupra sa întrucât a fost agresat, dar nu în faţa procurorului şi a organelor de poliţie.
Partea vătămată G.K. - mama victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale acesteia şi suma de 2.500 RON cu titlu de daune morale, însă cealaltă parte vătămată - G.I., a declarat că nu se constituie ca parte civilă în cauză în calitate de bunic al victimei, neavând nicio pretenţie faţă de inculpat.
Martora B.M., a susţinut că ea a chemat ambulanţa la solicitarea unui grup de rromi care aveau un copil în braţe, iar la confruntarea cu martora R.O., aceasta a confirmat că într-adevăr B.M. a chemat salvarea, fapt pe care aceasta nu l-a putut confirma respectiv dacă B.O. avea copilul în braţe sau nu, un aspect fiind cert că inculpatul nu se afla în grupul de persoane care erau cu copilul.
Anterior confruntării, martora B.O. a declarat că nu-şi aduce aminte când s-a întâmplat fapta, dar în ziua respectivă era acasă şi mama copilului, inculpatul fiind plecat, mama fiind cea care a trântit copilul de pământ, copilul plângându-se că-l doare capul şi zona abdominală, aceasta agresând minorul şi anterior zilei în care acesta a decedat, chiar în faţa martorului M.I.
Martora B.J. susţine că nu a văzut incidentul doar când copilul a fost dus cu salvarea, însă înainte de incident, dimineaţa s-a întâlnit la piaţă cu mama copilului şi cu martora R.O., copilul nefiind cu acestea, dar ele grăbindu-se întrucât luaseră pentru copil două supozitoare întrucât acesta avea febră mare, susţinând că nici inculpatul şi nici o altă persoană din familie nu ar fi lovit copilul.
În ceea ce priveşte martorul M.I., declaraţia dată în faţa instanţei este contradictorie cu cea dată în faza de urmărire penală.
Astfel, în faţa instanţei acesta susţine că nu l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe minor, dar nici pe concubina acestuia, mama copilului, deşi anterior, cu două zile înainte, ar fi văzut un fapt de o asemenea natură.
La data când s-a întâmplat decesul victimei susţine că nu era de faţă, fiind plecat şi ajungând acasă când deja poliţia venise la faţa locului, şi iniţial că inculpatul a fost cu el, dar că a plecat nu ştie unde, iar acasă cu copilul a rămas mama sa.
În faza de urmărire penală acest martor a declarat că până la data decesului minorului la văzut pe inculpat de mai multe ori lovindu-l pe acesta şi pe mamă.
În ziua de 19 iulie 2011, a lipsit de acasă în jurul orei 18.00, după ce anterior plecaseră K., părinţii inculpatului şi sora acestuia O.a la piaţa alimentară şi după medicamente pentru minorul care avea febră.
Până la ora când a plecat, minorul era bine, vioi şi s-a jucat cu el, iar după ce el a plecat minorul a rămas cu inculpatul şi cu fratele inculpatului, însă la întoarcere copilul nu a mai putut să meargă, s-a clătinat, inculpatul ducându-l în casă.
Peste câteva minute a ajuns acasă şi mama copilului care l-a luat în braţe, fiind avertizată de inculpat că copilul nu se simte bine şi, mama ţipând la inculpat că i-a omorât copilul, însă acesta nu i-a răspuns.
Martorul infirmă afirmaţia inculpatului cum că ar fi plecat împreună să aducă iarbă şi la întoarcere K. ar fi bătut copilul, însă adevărul este cel declarat înainte, cum că el şi inculpatul nu au părăsit casa decât când a plecat după apă minerală şi în niciun caz împreună.
Martorul susţine că în urmă cu un an, inculpatul şi fratele său l-au luat cu forţa de pe stradă şi l-au dus la Gheorgheni unde locuiau şi unde a stat până în data de 19 iulie 2011 când au intervenit organele de poliţie, el neavând voie să plece singur, întrucât îi încasau ajutorul de stat pe care îl primeşte întrucât este nevăzător de gradul I şi suferă de epilepsie.
Inculpatul recunoaşte că acest martor locuia împreună cu familia sa şi susţine că în ziua în care a murit copilul erau plecaţi împreună, mama copilului fiind cea care a rămas cu acesta, iar când a venit acasă a început să lovească copilul.
Prin decizia penală nr. 61/A din 11 iulie 2012 Curtea de apel a admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 117 din 19 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Harghita.
Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza pe latura penală:
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen, aplică inculpatului S.V.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza art. 175 alin. (1) teza finală rap. la art. 65 C. pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
Dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.
Dispune informarea inculpatului cu privire la cele de mai sus, în temeiul art. 5 alin. (5) din legea enunţată.
Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa atacată, care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe - hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la condamnarea inculpatului la pedeapsa principală cu închisoarea. Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar consideră că din conţinutul materialului probator administrat rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă.
Sub aspectul aplicării disp. art. 72 C. pen, Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o justă apreciere şi o corectă aplicare a acestor criterii, stabilind pedeapsa principală la 9 ani închisoare.
Critica adusă de procuror este întemeiată, deoarece pedeapsa aplicată de prima instanţă nu poate primi altă modalitate de executare decât cea în regim de detenţie, ceea ce impune aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Chiar dacă inculpatul era minor la data săvârşirii faptei, aplicarea pedepsei accesorii este obligatorie, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin decizia nr. 51/2007.
Faţă de natura faptei, respectiv uciderea de către inculpat a copilului concubinei sale, aflat în grija şi întreţinerea sa, Curtea apreciază că se impune şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. d), e) C. pen, ca pedeapsă accesorie, respectiv drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator.
Pe lângă critica adusă de parchet, constatăm că, potrivit disp. art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., este obligatorie şi aplicarea pedepsei complementare, fiind întrunite condiţiile cerute de art. 65 alin. (1), (2) C. pen, astfel încât vom aplica inculpatului pe o perioadă de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În sfârşit, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatului urmează să-i fie prelevate probele biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, fiind informat despre prelevare, în temeiul art. 5 alin. (5) din legea enunţată.
Inculpatul susţine în apel că nu el este persoana care ar fi lovit minorul.
Această apărare a fost formulată şi în faţa primei instanţe.
În acord cu prima instanţă, reţinem că, deşi inculpatul nu a fost văzut în momentul în care a lovit copilul în intervalul de timp cuprins între plecarea martorului M, după apă şi întoarcerea acestuia şi a mamei minorului, este dovedit mai presus de price dubiu că inculpatul a rămas singur cu copilul, mama acestuia fiind plecată cu sora inculpatului, R.O., să cumpere printre altele şi medicamente pentru copilul care avea febră.
Chiar şi în faţa instanţei de apel, martorul M. a declarat că în momentul în care a plecat după apă. Copilul se simţea relativ bine (având doar febră) şi se juca în curte cu un alt copil.
Văzând şi concluziile raportului medico-legal, potrivit cărora cauza medicală a morţii a fost hemoragia internă după ruptură hepatică cu hemoperitoneu, ca urmare a leziunilor toraco-abdominale produse prin lovituri directe şi prin comprimarea regiunii toraco-abdominale între două planuri dure, existând legătură directă de cauzalitate, Curtea constată că acestea sunt rezultatul loviturilor aplicate de inculpat victimei în intervalul în care s-a aflat singur cu minorul şi nicidecum nu pot fi rezultatul pretinselor lovituri aplicate de mamă minorului în zilele anterioare, aşa cum susţine apărarea.
Martorul M. a manifestat o atitudine oscilantă în faţa instanţei de apel, ca şi în faţa primei instanţe, susţinând că nu l-ar fi văzut pe inculpat lovind copilul anterior, însă pentru considerentele reţinute de judecătorul fondului, vom înlătura această susţinere şi vom reţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, pe care de altfel martorul şi-o menţine în întregime, iar afirmaţia făcută în faţa Curţii, cum că pasajul în care redă lovirea copilului ar fi o adăugire făcută de organele de poliţie nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât respectivul pasaj se află chiar în mijlocul paginii pe care este redată declaraţia martorului.
Pe parcursul procesului-penal, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele judiciare, prezentând mai multe variante, înlăturate însă de probele aflate la dosar.
Astfel, deşi a susţinut că a plecat împreună cu martorul M. să aducă iarbă, lucru infirmat categoric de martor, care a declarat constant că a fost plecat singur după apă. A mai susţinut că minorul a rămas singur cu mama lui, susţinere infirmată de către martor şi sora inculpatului. Deşi nu recunoaşte că a lovit vreodată victima, martorul M. şi mama copilului au arătat că inculpatul lovea în mod repetat şi nemotivat victima. După constatarea decesului de către medicii legişti şi anunţarea organelor de poliţie, inculpatul a manifestat o atitudine de teamă, fugind de la faţa locului.
Reţinem de asemenea recunoaşterea săvârşirii faptei de către inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a interpretului şi a asistentului social, astfel că orice pretinsă presiune sau ameninţare exercitate asupra inculpatului, sunt excluse.
Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a suferit o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi este pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa în alte două dosare de urmărire penală pentru săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie, tot în cursul anului 2011, aspecte care în completarea probelor din prezenta cauză privind atitudinea violentă manifestată de inculpat.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul, cale de atac nemotivată în fapt şi drept. Oral în faţa instanţei de recurs acesta, prin apărătorul său, a susţinut nevinovăţia cu privire la fapta comisă solicitând achitarea sa, reiterând apărarea din apel în sensul că nu el este persoana care ar fi lovit minorul.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este fondat însă numai pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Conform dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare nu se aplică minorilor.
Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că inculpatul S.V.P., la data săvârşirii faptei deduse judecaţii, era minor motiv pentru care, faţă de acesta sunt incidente dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. pen., astfel că sub acest aspect decizia recurată este lovită de nelegalitate.
Referitor la critica recurentului-inculpat privind nevinovăţia sa, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din actele dosarului. Pentru a constitui caz de casare eroarea trebuie să prezinte două atribute, şi anume să fie evidentă şi esenţială.
Existenţa erorii nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor.
Înalta Curte constată că nu există niciun aspect esenţial stabilit de instanţele anterioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică probele din dosar.
Reţinând, aşadar, incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte urmează ca, numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare, să admită recursul, să caseze decizia penală pronunţată de instanţa de apel şi sa înlăture dispoziţia privind aplicarea pedepsei complementare.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) şi art. 88 C. proc. pen. urmează a se deduce, din pedeapsa aplicată, durata prevenţiei de la 29 iulie 2011 la 23 octombrie 2012.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.V.P. împotriva deciziei penale nr. 61/A din data de 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată şi rejudecând:
Înlătură dispoziţia privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen, pe o perioadă de 4 ani.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 iulie 2011 la 23 octombrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară, echivalentul a 3 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3619/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. Penal → |
|---|
