ICCJ. Decizia nr. 469/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 469/2011
Dosar nr. 947/1/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 30723/3/10 (414/11), pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de apelanţii inculpaţi L.M.A. şi G.G.M., constatându-se că termenul din 20 ianuarie 2011 a fost acordat pentru discutarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, s-a luat în discuţie starea de arest a acestora.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite cerinţele art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor apelanţi.
În termen legal, inculpaţii L.M.A. şi G.G.M., au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Recurenţii inculpaţi, pe rând, au solicitat admiterea recursurilor, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nici nu au apărut altele noi care să justifice menţinerea acesteia.
Au mai arătat că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi au manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei.
De asemenea, inculpatul G.G.M. a precizat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are familie, consideră ca s-a reabilitat după cele 8 luni petrecute în arest şi se va prezenta la toate termenele de judecată.
Inculpata L.M.A. a susţinut că are un minor în întreţinere.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată daca sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 20 ianuarie 2011 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpaţilor şi chiar dacă hotărârea de condamnare a acestora pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a inculpaţilor, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O.
Astfel, se constată că inculpatul G.G.M. a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată inculpata L.M.A. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiuni şi urmările nefaste pe care le produc asupra sănătăţii publice, alături de puternica rezonanţă socială negativă pe care activităţile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societăţii civile, precum şi faptul că lăsarea în libertate a acestora ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, astfel că, instanţa, constatând legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii L.M.A. şi G.G.M., a dispus menţinerea acesteia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 20 ianuarie 2011 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii L.M.A. şi G.G.M. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.G.M. şi L.M.A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 30723/3/2010 (414/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 50/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
