ICCJ. Decizia nr. 2934/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2934/2011

Dosar nr. 2774/110/2010

Şedinţa publică din 6 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 38/D din 08 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2774/110/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului R.I., zis “S.”, cu domiciliul în mun. Bacău, recidivist, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. e), i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibare alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare, lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea măsurii suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1169 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Bacău definitivă prin Decizia penală nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute 9 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata executată de la 02 iunie 2006 la 06 iunie 2006.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei despăgubiri civile şi 3.000 lei pentru daune morale faţă de partea civilă B.M.C. şi la 2.000 lei pentru daune morale către partea civilă F.R.S.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 467,50 lei către Serviciul de Ambulanţă Bacău.

S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău nu are pretenţii civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 238/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.I., zis “S.”, cu domiciliul în mun. Bacău, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. e), i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen.; art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a)) C. pen., faptele constând în aceea că inculpatul, în dimineaţa zilei de 26 aprilie 2009, în jurul orelor 04,00-05,00 a condus în mun. Bacău autoturismul „având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 -0,95g%o, autoturism pe care cu intenţie l-a dirijat către un grup de mai multe persoane staţionate în faţa clubului „A.", împrejurare în care a lovit-o cu maşina pe persoana vătămată B.M.C., producându-i leziuni corporale vindecabile într-un număr de 24 - 25 de zile de îngrijiri medicale, după care a lovit-o cu pumnul în figură pe persoana vătămată F.R.S., producându-i leziuni corporale vindecabile într-un număr de 12 - 14 de zile de îngrijiri medicale.

În urma coroborării probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarele: în seara zilei de 25 aprilie 2009 inculpatul R.I. s-a deplasat împreună cu martorii P.F. şi P.D.N. la o discotecă din corn. Secuieni, de unde s-au întors în jurul orei 04,00. Deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a efectuat această deplasare conducând autoturismul părinţilor săi. Ajungând în mun. Bacău în apropierea locuinţei sale, inculpatul şi cei doi martori nu au mers la domiciliu şi au decis să intre în clubul „A.", pentru a continua distracţia şi să consume băuturi.

La scurt timp, după ce au intrat în bar, martorul P.D.N. cu a insultat-o pe martora E.L.M., care se afla în compania persoanei vătămate F.R.S., care a fost revoltat de afirmaţia primului, şi - între cei doi - s-a iscat un conflict verbal, în care a intervenit apoi şi inculpatul. Pentru a evita degenerarea discuţiilor în violenţe de natură fizică şi având în vedere starea fiziologică în care se afla inculpatul şi cei doi însoţitori ai săi, administratorul clubului şi fratele acestuia i-au determinat pe aceştia să părăsească barul. După numai câteva minute, de afară s-au auzit zgomotele unui motor foarte accelerat şi un scârţâit puternic de roţi, fapt pentru care mai mulţi tineri, dintre cei care se mai aflau prezenţi în club la acea oră, între care şi persoana vătămată B.M.C., au ieşit să vadă ce se întâmplă. în timp ce aceştia se aflau pe trotuar, autoturismul, condus de către inculpat, făcea mai multe ture de la un capăt la celălalt al străzii şi, la un moment dat, s-a îndreptat cu viteză către grupul de tineri ieşiţi din club.

Persoana vătămată B.M.C. se postase în spaţiul dintre două maşini parcate, era cu spatele, moment în care a fost lovit de maşină şi basculat pe capotă, împrejurare în care s-a lovit cu capul de parbriz, după care a fost proiectat pe carosabil, în timp ce inculpatul a executat o manevră energică de mers spre înapoi. Partea vătămată a fost imediat ridicată de jos de către martori, în timp ce inculpatul se pregătea de a efectua o nouă manevră de a mai lovi pe cineva cu maşina. în acel moment în martorul L.M. a luat de jos o bucată de beton, care se afla în mod întâmplător acolo, şi - cu aceasta a aruncat spre maşină, pentru a-l determina pe inculpat să oprească, bolovanul lovind geamul uneia dintre portiere.

Martorii au ajutat-o pe persoana vătămată B.M.C. să intre în club, după care au sesizat organele de poliţie. Odată cu sosirea primului echipaj, partea vătămată F.R.S., a ieşit să le explice agenţilor de poliţie ce se întâmplase, l-a văzut pe inculpat, care fusese înconjurat de organele de ordine, a vrut să îi ceară explicaţii, dar inculpatul l-a lovit energic, cu pumnul, în figură, proiectându-1 pe trotuar.

Pentru a-l putea linişti, întrucât inculpatul avea porniri violente evidente, agenţii de poliţie l-au încătuşat. A fost condus la spital şi, recoltându-i-se probe de sânge, s-a constatat că prezenta (în intervalul orar 07.10 - 08.10) o alcoolemie de 1,20 - 0,95g%o.

Ambele persoane vătămate au fost transportate la spital, unde li s-au acordat îngrijirile medicale necesare, dar niciuna dintre ele nu a rămas internată.

În urma examinării lor medico-legale, s-a constatat că:

- B.M.C. prezenta „traumatism facial cu factura piramidei nazale cu angulare şi plagă confuză suturată, contuzie măini, coate, genunchi ce s-au putut produce prin loviri cu şi corpuri dure şi suprafeţe dure şi pot data din 26 aprilie 2009.

Necesită 17-18 zile îngrijiri medicale.

Având în vedere contextul menţionat este posibil ca o serie de leziuni (ex. fractura O.P.N. etc.) să se fi produs prin impact cu un autovehicul în mers şi restul (genunchi, mâini, coate) să se fi produs prin proiectare - cădere".

Ulterior, B.M.C. a prezentat o „vindecare întârziată" şi „epistaxis recidivat", motive pentru care a mai necesitat încă 7 zile de îngrijiri medicale, numărul total al acestora fiind reevaluat la 24 - 25 astfel de zile;

- F.R.S. prezenta „T.C.C. cu plagă contuză suturată, hematom, excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu şi de corpuri dure şi pot data din 26 aprilie 2009.

Necesită 12-14 zile îngrijiri medicale".

Instanţa de fond a menţionat următoarele probe, pe care le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, şi anume:

- sesizarea organelor judiciare; declaraţiile părţilor vătămate: B.M.C. şi F.R.S.; - proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă; -proces-verbal de examinarea a autoturismului şi planşa foto aferentă; dovadă de predare - primire a autoturismului şi verificarea R.A.R.; proces-verbal de conducere a maşinii la sediul poliţiei; rapoartele agenţilor de poliţie care au intervenit pentru aplanarea scandalului, în urma apelului 112; - rapoartele medico-legale, prin care au fost stabilite leziunile prezentate de către cele două părţi vătămate; bilet de trimitere medicală a părţii vătămate B.M.C.; Printer Alcotest, proces-verbal de prelevare probe de sânge pentru aceiaşi parte vătămată, buletin de examinare clinică a acesteia şi buletinul de analiză toxicologică alcoolemie; fişa U.P.U. a părţii vătămate F.R.S.; adrese cu relaţii cheltuieli efectuate de către furnizorul de servicii medicale; Printer Alcotest, proces-verbal de prelevare probe de sânge de la învinuit, buletin de examinare clinică a acestuia şi buletinul de analiză toxicologică alcoolemie; fotocopia actelor autoturismului (certificat de înmatriculare, asigurare R.C.A.) şi după permisele de conducere ale inculpatul ui şi ale fratelui său, după autorizaţia de reparaţie şi după cartea de identitate a numitului R.C.C.; proces-verbal de recunoaştere a inculpatul ui de către numitul G.O.A. după fotografii; declaraţiile martorilor: - P.G.B.G., P.G.C.R., O. (fost H.) V.D., G.O.A., E.L.M., G.M., L.M., G.V.R., I.E.M., S.A.M., G.B.E., P.D.N., P.F. şi R.C.C.; - toate coroborate cu declaraţiile inculpatului R.I.

În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului R.I. de a lovi, cu autoturismul, cu intenţie, persoana vătămată B.M.C., aflat într-un grup de mai multe persoane, constituie tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. e), i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

Inculpatul s-a apărat în sensul că nu el a condus autoturismul şi că, din contra, persoanele prezente iar fi distrus acest autoturism şi i - ar fi aruncat un bolovan în geam.

Instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului pe considerentul că declaraţiile martorilor oculari au fost constante în precizarea faptului că el a fost cel care a condus autoturismul, după ce a părăsit barul, şi că el se afla la volan când a intenţionat să o calce pe partea vătămată.

Prima instanţă a reţinut că martorul L.M. a aruncat cu un piatra în autoturism însă, in urma administrării probelor, a reieşit faptul că nu a intenţionat să distrugă în mod deliberat bunul, ci a reacţionat ca atare pentru a-l determina pe inculpat să se oprească din acţiunea sa.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului R.I., de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, constituie infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., aşa cum rezultă din procesul -verbal de prelevare probe de sânge de la inculpat, buletin de examinare clinică a acestuia şi buletinul de analiză toxicologică alcoolemie - filele 95 -97;

În final, s-a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat de a lovi cu pumnul pe partea vătămată F.R.S. şi de a-i cauza leziuni vindecabile în 12 - 14 zile îngrijiri medicale constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, prin lovirea părţilor vătămate cu un autoturism, dar şi cu pumnul, că a condus un autovehicul în stare de ebrietate, că acesta are antecedente penale, poziţia procesuală a acestuia, care - în faţa probelor certe de vinovăţie - nu a recunoscut faptele.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea civilă B.M.C. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 lei pentru daune morale şi 50.000 lei despăgubiri civile. Partea civilă F.R.S. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei pentru daune morale.

În susţinerea cererii sale partea civilă B.M.C. a depus acte medicale şi a solicitat audierea martorului S.A. În raport de declaraţia acestui martor, din care rezultă că partea civilă B.M. a fost imobilizat la pat, că a cumpărat medicamente şi a avut nevoie de o alimentaţie suplimentară, instanţa de fond a apreciat că i se cuvine acestei părţi civile suma de 2.000 lei despăgubiri civile. Cu privire la daunele morale, prima instanţă, având în vedere numărul de zile îngrijiri medicale acordate celor două părţi civile, suferinţele cauzate acestora prin faptele inculpatului, a poziţiei sociale pe care cei doi o au, a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 3.000 lei faţă de partea civilă B.M.C. şi 2.000 lei către partea civilă F.R.S.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul R.I.

Parchetul a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru nelegalitate întrucât - din pedeapsa aplicată inculpatului - nu i-a fost dedusă reţinerea de o zi, respectiv, din data de 01 iunie 2006.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a arătat că apelul vizează atât latura penală, cât şi cea civilă a cauzei. Sub aspectul laturii penale a criticat hotărârea pentru netemeinicie, susţinând că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de împrejurările comiterii faptelor, instanţa de fond neluând în seamă împrejurarea că a fost provocat de părţile vătămate şi de persoanele cu care erau în grup. In ceea ce priveşte in fracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/200, s-a susţinut că există dubii cu privire la comiterea ei de către inculpat, întrucât nu s-a dovedit că el se afla la volanul maşinii. Pe latură civilă, s-a solicitat înlăturarea obligării inculpatului de la plata despăgubirilor civile pe motiv că actele medicale sunt eliberate „pro causa", nefiind însoţite de actele medicale ce au fost avute în vedere la eliberarea lor. Cât priveşte sumele acordate pentru daunele morale, s-a susţinut că acestea nu se justifică în condiţiile în care cele două părţi vătămate, poliţişti, chiar dacă erau în timpul lor liber, aveau obligaţia de a aplana un scandal şi nu a-L amplifica.

Prin Decizia penală nr. 37 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 38/D din 8 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2774/110/2010, cu privire la nededucerea reţinerii din pedeapsa aplicată inculpatului, precum şi cu privire la modul de soluţionare a laturii civile. A desfiinţat, în parte, sentinţa sub aspectele susmenţionate, reţinând cauza spre rejudecare şi, pe fond:

- În baza art. 88 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 01 iunie 2006;

- A înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă B.M.C.

- A redus despăgubirile pentru daune morale de la 3.000 lei la 2.000 lei, sumă acordată părţii civile B.M.C., şi de la 2.000 lei la 1.000 lei, sumă acordată părţii civile F.R.S.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.

Tribunalul Bacău, pe baza probelor enumerate anterior, a stabilit o situaţie de fapt corectă, dând faptelor comise de către inculpat o încadrare juridică legală. In concret, s-a stabilit că inculpatul, însoţit de doi prieteni de-ai săi, martorii P.F. şi P.D.N., a mers în seara zilei de 24 aprilie 2009 la o discotecă din comuna Seciueni, iar la întoarcere, în dimineaţa zilei următoare, aceştia au intrat în barul „A.,, din Bacău. S-a reţinut că, chiar dacă inculpatul şi cei doi martori au vrut să inducă ideea că la volanul maşinii s-a aflat fratele inculpatului, respectiv numitul R.C., declaraţiile acestora, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei, sunt contradictorii, iar martorii oculari au infirmat această ipoteză, declarând că maşina a fost condusă de către inculpat atunci când a lovit-o pe partea vătămată B.M.C., fiind văzut când a coborât şi a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată F.R.S. De asemenea, martorii O.V.D. şi G.O.A. au declarat că fratele inculpatului, numitul R.C., a sosit la faţa locului după ce incidentul s-a consumat, urmându-le la spital pe persoanele din conflict, timp în care inculpatul şi prietenii acestuia îi explicau ce s-a întâmplat.

Cele de mai sus confirmă, şi în opinia instanţei de apel, că situaţia de fapt este corectă şi corespunde realităţii, iar încadrarea juridică este cea legală. Chiar dacă leziunile produse victimei nu au fost, prin ele însele, apte de a pune în pericol viaţa victimei şi nu au avut potenţial tanatogenerator, instanţa de fond, având în vedere zona anatomică vizată precum şi împrejurările concrete ale comiterii faptei - inculpatul R.I. s-a urcat la volanul autoturismului, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi, cu viteză, a dirijat autoturismul către grupul de tineri prezenţi în faţa clubului, lovind-o astfel, cu intenţie, pe persoana vătămată B.M.C. - relevă clar intenţia acestuia de a ucide partea vătămată şi, chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a avut posibilitatea de a prevede rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii acestuia (art. 19 lit. b) C. pen.).

Din acest mod de desfăşurare a evenimentelor, şi în opinia instanţei de apel, rezultă intenţia inculpatului de a suprima în mod violent viaţa părţi vătămate, aceasta având şansa de scăpa cu viaţă datorită reacţiei sale rapide, dar şi pe fondul stării fizice şi fiziologice în care se afla la acel moment inculpatul.

Cât priveşte apărarea invocată de inculpat - în sensul că a comis faptele întrucât a fost provocat - s-a apreciat şi de către instanţa de apel că este nefondată. Aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, în momentul în care au intrat în barul susmenţionat martorii P.F., P.D.N. şi inculpatul R.I., acesta din urmă a insultat o tânără aflată în compania uneia dintre părţile vătămate, iar persoanele din locaţia respectivă, inclusiv patronul barului, au încercat să aplaneze un scandal, motiv pentru care cei trei au fost daţi afară.

Tot ca nefondată a fost respinsă de către instanţa de apel şi apărarea inculpatului cu privire la dubiul referitor la persoana care ar fi condus maşina cu care a fost lovită partea vătămată B.M.C., în acest sens reţinându-se că sunt declaraţii ale unor martori oculari, menţionaţi anterior, care l-au văzut pe inculpatul R.I. atât la volanul maşinii, când a fost lovit B.M.C., dar şi când a coborât din maşină şi l-a lovit pe F.R.S.

Apelurile Ministerului Public şi al inculpatului au fost admise însă cu privire la nededucerea din pedeapsa aplicată acestuia din urmă a unei zile de reţinere. Sub acest aspect, rezultă că prin sentinţa penală nr. 1169 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 512 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, a cărei suspendare a fost revocată conform art. 83 C. pen., s-a dedus durata reţinerii din 01 iunie 2006 şi arestul preventiv de la data de 02 iunie 2006 la 06 iunie 2006, însă instanţa de fond a omis să deducă şi reţinerea.

Curtea de apel a apreciat că apelul inculpatului este întemeiat şi cu privire la soluţionarea laturii civile. Astfel, în ceea ce-l priveşte pe B.M.C., parte vătămată în cauză, deşi din actul medico-legal rezultă că a suferit mai multe leziuni pentru a căror vindecare au necesitat iniţial 17-18 zile de în grijiri medicale (prelungite ulterior la 24-25 zile), acesta dus cu ambulanţa la spital, acesta nu a fost internat, acordându-i-se îngrijiri medicale în regim de urgenţă, nu a făcut dovada despăgubirilor civile solicitate şi nici acordate, declaraţia martorului propus în acest sens (S.A.), nefiind edificatoare în opinia instanţei de apel. Cât priveşte daunele morale acordate celor două persoane, constituite părţi civile, instanţa de apel a apreciat că pot fi acordate, dar într-un cuantum mai redus, invocarea poziţiei sociale a acestora (poliţişti în timpul liber) nefiind justificată.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul R.I. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul a beneficiat, la toate nivelurile de jurisdicţie, de asistenţa juridică a unui avocat ales. Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond (fila 157), arătând că nu menţine declaraţiile date la urmărirea penală deoarece „ar fi fost influenţat şi nu ar fi relatat toată situaţia de fapt" (fila 157 verso), susţinând că nu el a fost la volanul autoturismului. In apel şi în recurs nu au fost solicitate şi administrate probe noi pe situaţia de fapt, iar inculpatul a susţinut că menţine declaraţia dată anterior, reiterând apărarea în sensul că nu el ar fi condus autoturismul, ci fratele său.

Asupra motivelor de recurs ale inculpatului (motive scrise fila 35):

- referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen.

Aspectele invocate de inculpat, încadrate de apărare în cazul de casare menţionat, nu au fost expuse ca motive de apel în faţa instanţei de prim control judiciar. În cererea olografa de apel (fila 17-17 verso), inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor şi reducerea pedepselor aplicate. In acelaşi înscris olograf inculpatul arată că „.îmi menţin toate declaraţiile pe care le-am dat în faţa organelor de anchetă." susţinând că „pedeapsa de 9,6 ani este mult prea mare.", fiind o „încadrare teribilă" (fila 17 verso).

Din examinarea dosarului de apel rezultă că în această etapă a judecăţii cauza a fost soluţionată la primul termen, că apărarea nu a solicitat readministrarea unor probe (reaudierea nor martori sau a altor persoane), şi nici administrarea unor probe noi, nefiind criticat modul de efectuare a cercetării judecătoreşti de către prima instanţă (sub aspect procedural). De asemenea, se reţine că inculpatul nu a fost de acord să facă alte declaraţii în faţa instanţei de apel, menţionând numai că îşi menţine declaraţia dată anterior la fond.

Nu în ultimul rând, se reţine din încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării sentinţei că avocatul ales al inculpatului nu a solicitat readministrarea unor probe în măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Nici critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este întemeiată (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

Aşa cum au argumentat ambele instanţe, nefiind necesară reiterarea respectivelor argumente de natură juridică ori probatorie, acţionând în modul arătat (rezultat din coroborarea tuturor probelor) - prin orientarea voită a deplasării autoturismului către persoanele aflate la faţa locului - inculpatul a prevăzut rezultatul faptei (moartea unei persoane) şi, cel puţin, a acceptat posibilitatea producerii acestuia. In condiţiile respective, prin modul de manevrare al autoturismului, acţiunea inculpatului a fost aptă să conducă la un rezultat letal, moartea victimei neproducându-se din motive extrinseci voinţei acestuia. Gravitatea leziunilor victimei, în aceste condiţii, este nerelevantă sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, esenţial fiind elementul subiectiv (forma de vinovăţie) cu care inculpatul a acţionat, element subiectiv relevat de modul concret de desfăşurare a activităţii infracţionale.

În final, se impune o ultimă menţiune cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia „nu el ar fi condus autoturismul, ci fratele său".

Această apărare a fost expusă personal în faţa instanţei de fond şi, apoi, în faţa instanţelor de apel şi de recurs, cu motivarea că nu menţine declaraţiile date la urmărirea penală deoarece „ar fi fost influenţat şi nu ar fi relatat toată situaţia de fapt" (fila 157 verso).

Potrivit art. 325 C. proc. pen. când există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, se cer acestuia explicaţii în legătură cu respectivele contraziceri.

Pentru a fi înlăturate declaraţiile anterioare, este necesar ca inculpatul să motiveze, de o manieră rezonabilă, retractarea lor. Or, simpla afirmaţie a inculpatului, în sensul că „ar fi fost influenţat şi nu ar fi relatat toată situaţia de fapt", nu este suficientă pentru a înlătura declaraţiile anterioare, mai ales dacă se examinează prin observarea menţiunilor olografe din cererea de apel „.îmi menţin toate declaraţiile pe care le-am dat în faţa organelor de anchetă", dar - mai ales - prin observarea declaraţiilor martorilor ascultaţi.

- referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În sinteză, apărarea a solicitat „redozarea pedepsei . prin reţinerea de circumstanţe atenuante".

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel:

-„conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale; în cauză însă, dimpotrivă, s-a dispus revocarea măsurii suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1169 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Bacău definitivă prin Decizia penală nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, existând antecedente penale ale inculpatului, (reaudierea unor martori sau a altor persoane), şi nici administrarea unor probe noi, precizând - înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească - că „nu mai au probe de administrat şi cereri de formulat" (pag. 2 a încheierii).

Cu referire la cercetarea judecătorească efectuată parţial la termenul din 05 octombrie 2010, din încheiere rezultă că a fost prezent avocatul ales al inculpatului, care a interogat - în numele şi ca reprezentant al acestuia, exercitând drepturile sale procesuale - martorii prezenţi, şi că, abia după ascultarea tuturor martorilor, partea vătămată a sugerat că este posibil ca inculpatul să fi fost arestat în altă cauză „pentru trafic de droguri".

Ulterior, după verificări (pag. 3 încheiere), instanţa de fond a dispus citarea inculpatului prin administraţia locului de deţinere.

Cu privire la cererea apărării de reaudiere a părţilor vătămate, înalta Curte constată că, după punerea în discuţie contradictorie, instanţa de fond - cu argumente legale şi temeinice - a respins această cerere, în sinteză apreciind că neparticiparea inculpatului (aflat în stare de libertate la data respectivă) şi a avocatului său ales la ascultarea părţilor vătămate se datorează culpei lor procesuale (pag. 2 a încheierii din 02 noiembrie 2010). Prin aceeaşi încheiere au fost încuviinţate probele propuse în apărarea inculpatului.

În final, se mai constată că la termenul din 01 februarie 2011, când au avut loc dezbaterile în primă instanţă, au fost prezenţi inculpatul (în stare de arest) şi apărătorul ales al acestuia.

În consecinţă, se reţine că nu este incident cazul de casare invocat de apărare, judecata având loc cu participarea inculpatului aflat în stare de arest.

- referitor la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.

Conform motivelor scrise de recurs, susţinute la dezbateri, apărarea a invocat, în sinteză, unele contradicţii între probele administrate, evaluarea greşită a probelor, stabilirea unei situaţii de fapt greşite „cu consecinţa stabilirii unei greşite încadrări juridice".

Nici aceste cazuri de casare nu sunt incidente pentru motivele ce se vor arăta:

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării, în sensul existenţei unor contradicţii între probele administrate, evaluării greşite a probelor, stabilirii unei situaţii de fapt greşite „cu consecinţa stabilirii unei greşite încadrări juridice", nu este, prin ea însăşi, suficientă şi de natură să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăseşte în prezenta cauză;

- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor. De altfel, aşa cum s-a arătat, în cursul judecăţii, la toate cele 3 jurisdicţii, inculpatul a negat, aproape în totalitate, săvârşirea faptelor, invocând ca apărare împrejurarea că fratele său ar fi condus autoturismul.

Recunoaşterea parţială a faptelor de către inculpat, precum şi celelalte date personale ale inculpatului, au fost avute în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen.

Instanţa de fond a aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor de incriminare a faptelor săvârşite, iar adăugarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare este consecinţa legală a comiterii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare pentru condamnarea anterioară.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Constată că recurentul inculpat R.I. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2730/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs  ICCJ. Decizia nr. 2953/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2934/2011. Penal