ICCJ. Decizia nr. 2954/2011. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2954/2011
Dosar nr. 3470/111/2007
Şedinţa publică din 07 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 244 din 17 iulie 2008, Tribunalul Bihor, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul J.P., domiciliat în Polonia, cartier Woicieszow, pentru comiterea infracţiunii prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004 rap. la art. 74 lit. a) C. pen. cu art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004, rap. la art. 74 lit. a) C. pen. cu art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul J.P. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, pentru săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare, prin comunicare scrisă, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 al. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus măsura reţinerii şi arestului preventiv de la 24 octombrie 2005 la 14 ianuarie 2006.
S-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă cu privire inculpat prin încheierea penală din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 Iit. i) f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a celor 15 g amfetamina, aflate la sediul B.C.C.O. Cluj.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A constatat tribunalul că, prin rechizitoriul înregistrat la instanţă la data de 17 noiembrie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat trimiterea în judecată a inculpaţilor J.P. şi B.L. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004, comise prin aceea că, la data de 24 octombrie 2005 inculpaţii s-au prezentat la P.T.F. Borş pentru a ieşi din ţară, îmbarcaţi în autoturismul, de culoare neagră, aparţinând inculpatului J.P., având asupra lor 17,55 g amfetamina.
Inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lor.
În vederea soluţionării cauzei, s-a luat declaraţie inculpaţilor, f.48-49, 50-51, a fost audiată martora C.V., fila 74.
Prin Decizia penală nr. 86/A/2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 5775/111/2005, Tribunalul Bihor a fost sesizat, ca primă instanţă, cu rejudecarea cauzei înregistrată iniţial sub Dosar nr. 5775/P/2005.
Din considerentele deciziei de casare, a rezultat că în primul ciclu procesual instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L., respectiv a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în loc să dispună condamnarea pentru 2 infracţiuni distincte, prevăzute în cele 2 alineate.
Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei şi având în vedere recomandările în drept ale instanţei de control judiciar, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 24 octombrie 2005, în jurul orelor, 22,15 inculpaţii, cetăţeni polonezi s-au prezentat la PT.F. Borş pentru a ieşi din ţară, îmbarcaţi fiind în autoturismul, de culoare neagră, aparţinând inculpatului J.P., condus însă de inculpatul B.L.
Întrucât inculpaţii au declarat agentului poliţiei de frontieră că au călătorit până în Bucureşti fără vreun motiv anume, acesta din urmă, devenind suspicios, Ie-a solicitat inculpaţilor să parcheze autoturismul pe partea dreaptă a sensului de mers, pentru efectuarea unui control amănunţit împreună cu organele vamale.
În acel moment, inculpatul B.L. a demarat în trombă, parcând autoturismul în alt loc decât cel indicat de poliţistul de frontieră, la cea 30 m de linia de control, lângă primul magazin duty-free, unde inculpatul J.P. a coborât din autoturism fiind agitat.
Agentul de poliţie s-a deplasat la locul unde era parcat autoturismul, cerând-i şoferului, respectiv lui B.L. să întoarcă autoturismul la locul de control, moment în care agentul l-a observat pe inculpatul J.P., aflat la o distanţă de cea.8-10 m, că a aruncat pe jos o pungă din plastic inscripţionată în limba poloneză, de mici dimensiuni.
Agentul de poliţie a ridicat punga şi a constatat că în aceasta se găsesc paste făinoase precum şi o altă pungă de dimensiuni mai mici, transparentă, conţinând o pulbere de culoare albă.
Existând suspiciuni cu privire la pulberea de culoare albă, s-a efectuat asupra acesteia un test cu trusa Narcotest, în urma căruia pulberea a reacţionat pozitiv la substanţa cocaină.
întrebaţi fiind, inculpaţii au negat faptul că punga le-ar aparţine şi au afirmat că nu au consumat niciodată droguri.
Pulberea ridicată a fost cântărită împreună cu punga în care se găsea şi cu plasticul cu care era închisă, rezultând o cantitate de 17,55 g.
Din verificările efectuate s-a stabilit că cei doi inculpaţi au intrat în ţară la data de 22 octombrie 2005 prin P.T.F.-Vărşand, jud. Arad, împreună cu numita C.V., pe care inculpatul J.P. a cunoscut-o în Austria şi cu care inculpatul are o relaţie de prietenie.
După intrarea în ţară, inculpaţii, însoţiţi de C.V. s-au deplasat în mun. Bucureşti, unde s-au cazat la numita C.P.R. şi unde au dormit în noaptea de 22/23 şi 23/24 octombrie 2005.
În intervalul în care au stat la Bucureşti, inculpaţii au frecventat o discotecă şi un supermarket, iar în data de 24 octombrie 2005 au plecat spre Polonia, ajungând în PT.F. Borş, în jurul orelor 22,15.
Inculpaţilor li s-au recoltat probe de urină de către specialiştii din cadrul S.M.L. al Jud. Bihor, rezultatul fiind acela că inculpatul B.L. a consumat droguri, fiind depistat pozitiv la amfetamină (tabel anexă II din Legea nr. 143/2000) şi marijuana (tabel anexă III din Legea nr. 143/2000) (T.H.C.) iar inculpatul J.P. a consumat droguri, fiind depistat pozitiv la amfetamina (filele 45, 66 dosar u.p.)
Asupra pulberii de culoare albă, s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică (f.20-26) de către specialişti din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca-L.A.P.D.P., din care rezultă că această pulbere cântărind 17,1 g fără pungă conţine amfetamina, drogul de mare risc cu care au fost depistaţi pozitiv cei doi inculpaţi.
Cantitatea de 15 g amfetamina rămasă în urma efectuării analizelor chimice de laborator a fost predată la B.C.C.O. Cluj, în vederea înaintării sale la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R.-D.C.J.E.O.
Din declaraţia inculpatului J.P. aflată la fila 48 din dosar a reieşit că acesta nu se consideră vinovat pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa. A recunoscut că împreună cu coinculpatul a cumpărat substanţa care s-a găsit în punga cu pastele făinoase dintr-o discotecă din Bucureşti a cărui denumire nu şi-o aminteşte, contra sumei de 100 euro de la o persoană necunoscută. Acelaşi inculpat a precizat că întreaga cantitate de droguri a fost achiziţionată numai pentru a fi folosită pentru consum propriu, (fila 50) Inculpatul a arătat că a mai rămas la locuinţa numitei P. din Bucureşti, prietena numitei C.V. până a doua zi, perioadă în care a consumat droguri. De asemenea, inculpatul a arătat că la punctul de frontieră s-a aflat pe scaunul de lângă şofer iar maşina era condusă de coinculpat. în legătură cu condiţiile în care a avut loc întâlnirea cu organele vamale, inculpatul a relatat următoarele aspecte: „Maşina noastră a fost oprită pentru control şi ni s-au cerut paşapoartele. în acel moment, pentru că inculpatul B.L. nu avea asupra lui permisul de conducere care se afla în Polonia ci doar o adeverinţă care făcea dovada că posedă permis de conducere, iar poliţistul care a cerut actele la control a sunat un alt coleg şi în condiţiile în care nu ne puteam înţelege cu acest poliţist, prietenul meu aflat la volan a demarat şi a parcat maşina la o distanţă de 20-30 m de locul indicat de poliţist, pentru lămurirea problemelor. Mai mult, prietenul meu nu a înţeles exact faptul că i s-a cerut să parcheze într-un anumit loc. În primul moment în care maşina a fost parcată, eu am coborât, dar poliţistul a strigat la mine să urc înapoi şi să ne întoarcem cu maşina la locul de unde am plecat. Într-un interval de câteva secunde în care s-au desfăşurat toate aceste manevre, punga cu praful de culoare albă a fost trecută din posesia lui B.L. în mâna mea, iar eu am aruncat-o pentru motivul că m-am speriat, cunoscând că în pungă sunt droguri. La controlul de frontieră poliţistul a vorbit cu noi tot timpul în limba română şi tot ceea ce ne-a solicitat am înţeles din gesturile pe care Ie-a făcut, respectiv să prezentăm actele, să parcăm maşina, să urc în maşină şi să ne întoarcem înapoi după care am parcat într-un alt loc decât cel în care trebuia să oprim." Ca şi justificare pentru faptul că în faza de urmărire penală inculpatul nu a relatat modul în care a ajuns în posesia prafului de culoare albă, acesta a invocat traducerea defectuoasă făcută de translatorul de limbă poloneză care nu a tradus în mod exact declaraţiile acestuia.
În declaraţia dată şi aflată la fila 51, inculpatul B.L. a arătat că a înţeles traducerea tuturor întrebărilor şi răspunsurilor pe care Ie-a dat inculpatul J.P. şi doreşte să dea aceeaşi declaraţie cu toate amănuntele consemnate acolo. Şi acest inculpat doreşte să se consemneze că punga cu droguri a fost cumpărată în vederea consumului propriu şi la momentul cumpărării se afla într-o stare avansată de ebrietate şi, de asemenea, regretă comiterea faptelor. In aceeaşi declaraţie dată, inculpatul face relatări în legătură cu modul defectuos în care s-a făcut traducerea actelor de urmărire penală precum şi în legătură cu dificultăţile de comunicare cu organele judiciare penale în faza de urmărire penală.
În declaraţia luată şi aflată la fila 74, martora C.V. a făcut referire la călătoria pe care a făcut-o cu inculpaţii la Bucureşti, şi despre faptul că împreună cu aceştia a frecventat o discotecă în capitală, interval în care nu au stat tot timpul împreună, despărţindu-se de inculpaţi pentru perioade mai mici de timp. Martora a făcut precizarea că nu a remarcat ca în acea seară inculpaţii să fi cumpărat de la vreo persoană din discotecă nimic, cu atât mai puţin o pungă cu praf de culoare albă. De asemenea, nu a remarcat nici un comportament deosebit al acestora, ci s-au comportat în acea seară ca şi cum ar fi băut prea mult, dar acesta era un fapt obişnuit pentru că ştia despre ei că beau. La sfârşitul declaraţiei, martora a susţinut că inculpaţii i-au adus la cunoştinţă despre faptul că au cumpărat punga de droguri abia într-o discuţie purtată cu ocazia prezenţei sale în instanţă la un termen de judecată anterior, arătând că ei ştiau că ea nu este de acord cu acest comportament.
În cauză s-a dispus şi audierea martorului asistent B.L.D. (fila 5 dosar u.p.) în faza de judecată, însă dat fiind procesul-verbal de la f.181 din care a rezultat că martorul este plecat în Spania, în baza art. 327 C. proc. pen. instanţa a dat citire declaraţiei acestuia din faza de urmărire penală. Martorul asistent a relatat modul în care au fost depistaţi inculpaţii având asupra lor o pungă cu droguri, susţinând că aceştia s-au înţeles cu poliţiştii în limba engleză, declarând în final că nu au consumat droguri niciodată.
Ambii inculpaţi au susţinut în apărare că ei au recunoscut comiterea faptelor încă de la început, doar că traducerea a fost defectuoasă, aceştia invocând şi faptul că nu li s-a dat posibilitatea să dea o declaraţie scrisă în limba poloneză. La fila 39, 41 dosar de u.p. există două declaraţii în limba română aparţinând celor doi inculpaţi, în care fiecare dintre ei dă vina pe celălalt, însă aceasta nu este o declaraţie olografă astfel cum se prevede în c.p.p. la art. 70 alin. (3). De asemenea, s-a invocat în apărare că traducerea nu a fost făcută de un traducător autorizat, însă din procesul-verbal întocmit la 25 octombrie 2005 aflat la fila 43 dosar a reieşit că s-a recurs la această metodă întrucât în jud. Bihor nu există nici un traducător autorizat. De altfel, dat fiind faptul că inculpaţii s-au înţeles cu poliţiştii de frontieră în limba engleză, nu se poate susţine că aceştia nu au înţeles faptele reţinute în sarcina lor. în plus, ultimele declaraţii date în faza de judecată în prezenţa unui translator autorizat s-au coroborat cu întreg probatoriul administrat în cauză, începând cu constatările făcute de organele de poliţie până la rezultatul analizelor făcute în laborator şi declaraţia martorei audiate.
S-a reţinut că faptele comise de inculpatul J.P. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunea prev şi ped de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004.
A reţinut instanţa de fond că infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în formă consumată şi nu în formă de tentativă, întrucât inculpaţii au reuşit să scoată drogurile de pe teritoriul ţării, trecând de punctul de control şi ajungând în zona duty-free.
S-a arătat că, în sarcina inculpaţilor nu s-a putut reţine şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 care sancţionează deţinerea ori alte operaţiuni legate de circulaţia drogurilor, nefăcându-se dovada că inculpaţii au oferit sau vândut droguri altor persoane. în realitate, rezultatul analizelor de laborator au indicat faptul că ambii au consumat amfetamina, drogul care a fost găsit asupra lor în pungă, aceştia subliniind faptul că l-au cumpărat în vederea consumului propriu, faptă incriminată de textul art. 4 din Legea nr. 143/2000. Este adevărat că „transportul" ca modalitatea de comitere nu se regăseşte decât în cuprinsul art. 2 şi nu în cel prev de art. 4 din aceeaşi lege, însă s-a luată în considerare finalitatea incriminării celor două articole, principalul criteriu de diferenţiere fiind acela că, de vreme ce la art. 2 modalităţile de comitere a faptei se referă la operaţiuni privind circulaţia drogurilor, la art. 4 modalităţile de comitere sunt realizate în vederea consumului propriu. De altfel, fapta de la art. 4 s-a realizat în modalitatea deţinerii, care acoperă şi perioada în care s-a făcut transportul acestora.
În legătură cu aceste aspecte, s-a făcut referire la faptul că, în Decizia nr. 2744 din 20 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că, consumul de droguri împreună cu alte persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art. 2 şi 4 din Legea nr. 143/2000, cu alte cuvinte pentru existenţa elementelor constitutive ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 trebuie să se reţină în sarcina inculpaţilor intenţia acestora de a le pune în circulaţie către alte persoane. De asemenea, în Decizia nr. 2647 din 24 mai 2002 se arată că atâta vreme cât asupra unei persoane au fost găsite droguri iar din analiza toxicologică nu rezultă că ar fi consumatoare de droguri, în sarcina ei se reţine art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul deţinând heroina pentru a fi vândută.
S-a reţinut că în prezenta speţă, din probele administrate, reiese cu certitudine că inculpaţii au deţinut amfetamina, în vederea consumului propriu, aspect ce reiese din acţiunea materială, din faptul deţinerii corelat cu împrejurarea că analizele biologice făcute inculpatului evidenţiază compuşi specifici consumului de amfetamina.
S-a apreciat că, împrejurarea că asupra acestora s-a descoperit o cantitate de 17,55 gr. amfetamina, o cantitate destul de mare, în sine, nu demonstrează că aceştia urmau să supună traficului acest drog. Exceptând faptul că această împrejurare nu se poate corela cu împrejurarea că inculpaţii nu ar fi consumatori de droguri, în condiţiile în care s-a demonstrat că aceştia sunt, nu se poate corela nici cu alte împrejurări de fapt, care să permită această concluzie, bunăoară cu împrejurarea că anterior ar fi fost condamnaţi pentru infracţiuni de trafic de droguri sau că pe teritoriul României ar fi intrat în contact cu persoane cunoscute ca fiind implicate în traficul de droguri.
Date fiind precizările de mai sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanţa de fond i-a achitat pe inculpaţi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004. S-a mai reţinut că în cauză nu se impune, astfel cum au solicitat apărătorii inculpaţilor schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 2 şi 4 din Legea nr. 143/2000 într-o singură infracţiune prev. de art. 4 întrucât este vorba despre două fapte distincte.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina inculpatului B.L., s-a menţionat că, aşa cum se arată şi în literatura de specialitate (Revista de drept penal, anul 14, nr. 3, fila 155), în legislaţia noastră, nu este prevăzut ca infracţiune consumul ilicit de droguri, fiind sancţionată doar deţinerea de droguri, în vederea consumului.
Ca atare, faptul că acest inculpat a reacţionat pozitiv la testele privind consumul de marijuana nu-l plasează în sfera ilicitului penal, decât în măsura în care ar fi fost descoperit ca deţinând efectiv acest drog.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut că doar deţinerea de droguri ilicite constituie infracţiune, indiferent dacă drogul deţinut era destinat consumului propriu sau traficului, distincţia între aceste 2 infracţiuni fiind determinată, în general, de cantitatea drogului deţinut şi de circumstanţele în care a fost comisă fapta.
În speţa de faţă, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi cele ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar în ceea ce priveşte deţinerea în vederea consumului, că subzistă doar infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în sarcina ambilor inculpaţi, pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina inculpatului B.L. s-a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a probat ca acesta a deţinut, în vederea consumului, şi marijuana.
În baza art. 72 C. pen. la individualizarea judiciară a pedepselor instanţa de fond, ţinând seama de dispoziţiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, de faptele comise de inculpaţi, împrejurările în care au fost comise acestea, de persoana inculpatului J.P., faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea lor, l-a condamnat la pedepsele mai sus arătate şi, în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel peste termen inculpatul J.P., în data de 28 februarie 2011, solicitând să se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 365 C. proc. pen.
Pe fondul apelului a solicitat să se desfiinţeze sentinţa, în principal în sensul de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, în iar în subsidiar în sensul de a se da o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului apelant, să se reducă pedepsele ce i-au fost aplicate acestuia sub minimul special prevăzut de lege, iar în urma recontopirii să i se aplice o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Cu privire la cererea principală s-a susţinut că în faţa primei instanţe nu a fost corect îndeplinită procedura de citare cu inculpatul apelant, care a fost citat iniţial la adresa din Polonia, unde nu mai locuieşte de 6 ani, iar ulterior prin afişare la uşa instanţei.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară s-a arătat că inculpatul apelant a fost sincer, a regretat comiterea faptelor, în prezent şi-a întemeiat în Austria o familie, lucrează cu forme legale şi, mai mult de atât, fiind cetăţean străin şi locuind în Austria, nu se poate supune măsurilor de supraveghere ce i-au fost impuse în sarcină de către prima instanţă.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi 378 C. proc. pen., cu referire la art. 365 C. proc. pen., curtea a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar apelul peste termen declarat de către inculpat este nefondat şi a fost respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Curtea a constatat, în primul rând, că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 365 C. proc. pen., inculpatul apelant lipsind atât la toate termenele de judecată în faţa instanţei de fond, precum şi la pronunţare, iar în cauză nu a început executarea pedepsei.
Cât priveşte fondul apelului, curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare, sub acest aspect, de altminteri, inculpatul apelant necriticând hotărârea.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatului apelant de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în raport de faptul că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul apelant a vândut amfetamina altor persoane, iar drogurile erau deţinute în vederea consumului, aspect confirmat şi de analizele biologice făcute inculpatului care au evidenţiat compuşi specifici consumului de amfetamina.
În ceea ce priveşte cererea principală, aceea de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, deoarece judecarea cauzei ar fi avut loc cu procedura de citare nelegal îndeplinită cu inculpatul apelant, curtea a reţinut că această cerere nu poate fi primită, prima instanţă respectând dispoziţiile art. 177 C. proc. pen.
Astfel, inculpatul apelant a fost trimis în judecată în prezenta cauză în stare de arest preventiv şi, prin încheierea din 13 ianuarie 2006, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Oradea, inculpatul apelant indicând cu această ocazie adresa din Oradea, jud. Bihor. Dosarul a fost soluţionat, în primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 94 din 29 martie 2007 a Tribunalului Bihor, sentinţă care a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 86/A din 10 iulie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Bihor.
În rejudecare la Tribunalul Bihor, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 3470/111/2007 şi în cauză s-a dispus în mod corect citarea inculpatului apelant la adresa din Oradea.
Ca urmare a faptul că, la mai multe termene de judecată, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul apelant au fost restituite cu menţiunea că citaţia a fost afişată şi că inculpatul apelant nu a fost găsit la adresa la care a fost citat, instanţa a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere. Organele de poliţie au întocmit proces-verbal în care au comunicat instanţei că inculpatul apelant nu mai locuieşte la adresa de la care a fost citat şi că, deşi s-au efectuat verificări, nu s-a putut stabili locul unde s-ar putea afla inculpatul apelant.
În aceste condiţii, instanţa de fond a dispus citarea inculpatului apelant de la adresa din Polonia indicată chiar de către inculpatul apelant în declaraţia olografă dată în faza de urmărire penală şi cum şi în acest caz dovada de îndeplinire a procedurii a fost restituită cu menţiunea că acesta nu locuieşte la adresa indicată, instanţa a procedat potrivit dispoziţiilor art. 178 alin. (2) C. proc. pen., dispunând citarea inculpatului prin afişare la uşa instanţei.
Mai mult de atât, este ştiut că, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia inculpatului, acesta este citat la noua adresă, numai dacă a încunoştinţat instanţa de judecată de schimbarea intervenită or, inculpatul apelant nu a adus la cunoştinţa instanţei faptul că şi-a schimbat adresa.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară, curtea a reţinut că inculpatul apelant a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Or, chiar dacă în favoarea inculpatului apelant s-a reţinut de către prima instanţă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., curtea a constatat că, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul J.P. .
Apărătorul ales al inculpatului J.P. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. pct. 21, 17 C. proc. pen., şi a solicitat, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi în subsidiar, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din art. 3 din Legea nr. 143/2000, în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în forma tentativei.
În alt subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, să se dea o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatului, respectiv atitudinea sinceră, precum şi regretul manifestat, să se reducă pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, iar în urma recontopirii să i se aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Cu privire la critica principală, vizând nelegala citare a inculpatului, Înalta Curte, constată că instanţa de fond în mod corect a procedat făcând aplicarea dispoziţiilor art. art. 178 alin. (2) C. proc. pen., dispunând citarea inculpatului prin afişare la uşa instanţei, întrucât, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia inculpatului, acesta este citat la noua adresă, numai dacă a încunoştinţat instanţa de judecată de schimbarea intervenită or, inculpatul nu a adus la cunoştinţa instanţei faptul că şi-a schimbat adresa.
Cu privire la criticile subsidiare, Înalta Curte, apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond şi însuşită de prima instanţă de control judiciar, iar infracţiunile pentru care inculpatul J.P. a fost cercetat, şi condamnat au fost corect încadrate juridic.
Astfel, fapta inculpatului J.P. care, în data de 24 octombrie 2005, în jurul orelor, 22,15, împreună cu inculpatul B.L., s-a prezentat la P.T.F. Borş pentru a ieşi din ţară, îmbarcaţi fiind în autoturismul marca, de culoare neagră, aparţinând inculpatului J.P., condus însă de inculpatul B.L., şi la solicitarea organelor de poliţie a refuzat să parcheze autoturismul pe partea dreaptă a sensului de mers, pentru efectuarea unui control amănunţit împreună cu organele vamale, demarând în trombă, parcând autoturismul în alt loc decât cel indicat de poliţistul de frontieră, la cea 30 m de linia de control, lângă primul magazin duty-free, după care,a aruncat pe jos o pungă din plastic inscripţionată în limba poloneză, în care se afla o altă pungă de dimensiuni mai mici, transparentă, conţinând o pulbere de culoare albă, conţinutul acesteia fiind expertizat de către specialişti din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca-L.A.P.D.P., rezultând că această pulbere cu greutatea de 17,1 g fără pungă conţine amfetamina, drogul de mare risc cu care au fost depistaţi pozitiv cei doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
Înalta Curte, reţine că infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost consumată şi nu în forma tentativei, întrucât inculpaţii au reuşit să scoată drogurile de pe teritoriul ţării, trecând de punctul de control şi ajungând în zona duty-free, apărarea inculpatului, că nu cunoşteau limba română şi nu au înţeles semnalul poliţistului, nu poate fi primită întrucât iniţial, dialogul s-a purtat în limba engleză, vinovăţia inculpatului cu privire la aceste infracţiuni a fost pe deplin dovedită prin întreg materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei şi aplicarea suspendării condiţionate, înalta Curte, a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni este închisoarea de la 10 la 20 de ani, şi chiar dacă în favoarea inculpatului s-a reţinut de către prima instanţă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., s-a constatat în mod corect de către instanţa de apel, că, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani, astfel că nici această critică nu poate fi primită, cuantumul pedepsei principale, precum şi modalitatea de executare, fiind corect individualizate.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 septembrie 2011 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2958/2011. Penal → |
|---|
