ICCJ. Decizia nr. 2945/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2945/2011
Dosar nr. 2436/2/2011
Şedinţa publică din 6 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142 din 11 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.P. în contradictoriu cu intimata C.T., împotriva ordonanţei nr. 1450/P/2009 din data de 31 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti menţinută prin rezoluţia nr. 399/II/2/2011 din data de 04 martie 2011 a Procurorului General al aceluiaşi parchet şi a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţa instanţa a reţinut următoarele:
La data de 06 august 2009 a fost înregistrată plângerea formulată de numitul S.P., prin care a solicitat efectuarea de cercetări împotriva comisarului de poliţie C.T., motivat de modalitatea subiectivă şi tendenţioasă în care a efectuat cercetări în cauza penală nr. 6970/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind înregistrat dosarul nr. 1450/P/2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
În plângere, petentul a arătat că, în luna mai 2009, a formulat o plângere penală împotriva numitului B.R., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru că, în calitate de reprezentant al acestei instituţii, a refuzat să pună în executare sentinţa civilă nr. 2487 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la 24 noiembrie 2008.
A menţionat că, ofiţerul de poliţie C.T. - căreia i-a fost repartizată lucrarea - nu a efectuat acte de cercetare cu privire la fapta reclamată de el, în schimb, în luna noiembrie 2010 aceasta a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), continuând să efectueze acte de urmărire penală exclusiv sub acest aspect. A mai susţinut că prin acest fapt, ofiţerul de poliţie a urmărit să-1 ajute pe numitul B.R., verificând, în mod nelegal, legalitatea unei hotărâri definitive şi irevocabile.
În urma actelor premergătoare efectuate, prin ordonanţa nr. 1450/P/2009 din data de 31 ianuarie 2011, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., art. 2301 C. proc. pen., art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul C.T. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că ofiţerul de poliţie a efectuat cercetările în dosarul nr. 6970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu subiectivism şi parţialitate, încălcând atât norme procedurale ce guvernează faza de urmărire penale a procesului penal, cât şi norme interne ce reglementează circuitul lucrărilor în unităţile de poliţie.
În acest mod, ofiţerul de poliţie a încălcat drepturile procesuale la apărare ale petentului S.P. împotriva căruia a început urmărirea penală, dar nu i-a adus la cunoştinţă învinuirea, fără a-i da posibilitatea să formuleze cereri, memorii sau plângeri împotriva măsurilor dispuse. Aceasta nu a efectuat niciun act procedural în verificarea susţinerilor petentului (cu excepţia audierii sale), lăsând în totală nelucrare această plângere, nu l-a audiat niciodată pe B.R. cu privire la fapta ce i se imputa în plângere.
Cu privire la fapta pentru care s-a sesizat din oficiu, ofiţerul de poliţie a procedat la administrarea unui probatoriu amplu pe care în mod nelegal l-a comunicat chiar persoanei faţă de care trebuie să facă cercetări - B.R. - şi care, de altfel, le-a şi folosit pentru a fi exonerat de plata unei amenzi judiciare. în acelaşi timp, prin actele materiale realizate ofiţerul de poliţie a încercat să reformeze o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, altfel decât prin mijloacele permise de lege, toate aceste fapte având drept consecinţă vătămarea intereselor legale ale petentului S.P., legate de valorificarea drepturilor pe care orice persoană le are injustiţie.
În ce priveşte gradul de pericolul social s-a constatat că, în condiţiile în care, în dosarul penal nr. 6970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cercetările nu au fost finalizate şi procurorul nu a dispus o soluţie, iar comisarul C.T. nu mai efectuează cercetări în cauză, petentul având posibilitatea de a formula, cereri, de a-şi susţine plângerea dar şi de a solicita probe în apărare, astfel că în concret s-a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva soluţiei pronunţate în cauză, în termen legal, a formulat plângere numitul S.P., înregistrată sub nr. 399/II/2/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 399/II/2/2011 din 4 martie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petentul S.P. cu motivarea că s-a constatat în mod corect în soluţia atacată că, în condiţiile în care făptuitoarea nu este cunoscută cu antecedente penale, iar numitul S.P. poate să-şi exercite în dosarul nr. 6970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti drepturile procesuale legale în dovedirea nevinovăţiei, fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, fiind întrunite cerinţele art. 181 C. pen.
Au fost înlăturate susţinerile petentului, în sensul că fapta i-a produs un prejudiciu de peste 460.000 lei, cu referire la valoarea despăgubirilor, deoarece făptuitoarea nu avea competenţa să oblige Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să execute sentinţa civilă nr. 2487 din 30septembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti. în exercitarea atribuţiilor de serviciu comisarul C.T. avea obligaţia să efectueze cercetări, urmare a plângerii petentului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, faţă de numitul B.R. şi să formuleze propuneri corespunzătoare.
Vădit neîntemeiate au fost apreciate şi criticile că fapta întruneşte şi condiţiile infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul S.P. a formulat plângere la instanţă, considerând că soluţia parchetului este prea blândă, în raport cu faptele intimatei, solicitând desfiinţarea ordonanţei şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale şi trimiterea în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa penală nr. 142 din 11 aprilie 2011 a respins ca nefondată plângerea formulată, a constatat că rezoluţiile date sunt legale şi temeinice, motivând că prin rezoluţiile adoptate s-a constatat că intimata, în cadrul cercetărilor pe care le-a efectuat, nu a respectat drepturile procesuale ale petentului, iar sesizarea din oficiu asupra unor indicii cu privire la comiterea unei fapte nu i se poate imputa la acest moment, urmând ca cercetările să aibă ca rezultat aflarea adevărului.
La data de 15 aprilie 2011, nemulţumit de această hotărâre, petentul S.P. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate şi a reluat aceleaşi critici, motivele de recurs aflându-se la file 2-6 din dosar.
La termenul din 6 septembrie 2011 reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Faţă de excepţia invocată, recurentul petent a arătat ca i se încalcă un drept constituţional prin faptul ca sentinţa nu mai poate fi atacată cu recurs si a depus concluzii scrise.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul S.P., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.P. împotriva sentinţei penale nr. 142 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2942/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2946/2011. Penal → |
|---|
